Constructorul de camioane Roman Braşov (ROVA) a obţinut un profit net de 442.600 lei (104.700 euro), în prima jumătate a acestui an, de aproape două ori mai mic decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce afacerile sale s-au redus de cinci ori, a anunţat azi compania.
În primele şase luni ale anului trecut, Roman Braşov afişase un profit net de 861.750 lei. Afacerile companiei s-au comprimat de cinci ori în primul semestru din 2009, la 18,1 milioane lei (4,28 milioane euro), după ce în intervalul echivalent al anului precedent se cifrau la 93,5 milioane lei.
Săptămâna trecută, conducerea Roman Braşov a anunţat că vrea să majoreze capitalul social cu 6,24 milioane lei, prin aport în numerar, în urma programului de restructurare încheiat între acţionarul majoritar şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS). Capitalul social al companiei ar putea ajunge în urma acestei operaţiuni la 301,4 milioane lei.