Programul de guvernare prevede un pact naţional pentru autostrăzi, finanţat cu cel puţin 1% din PIB

F.A.
Politică / 21 decembrie 2009

Programul de guvernare al viitorului Cabinet prevede asigurarea coerenţei şi continuităţii pe termen lung a lucrărilor de autostrăzi prin promovarea "Pactului Naţional Autostrăzile României", finanţat cu cel puţin 1% din PIB.

La infrastructura de transport, la obiective de guvernare este trecută şi refacerea infrastructurii feroviare simultan şi în concordanţă cu cea rutieră, "astfel încât cel puţin traficul greu de mărfuri să redevină atractiv pe transportul feroviar", precum şi dezvoltarea infrastructurii porturilor maritime româneşti astfel încât acestea să devină poarta maritimă din est a UE, informează NewsIn.

Tot la acest capitol sunt trecute: îmbunătăţirea condiţiilor de trafic fluvial pe sectorul românesc al Dunării la nivel european, ocolirea localităţilor aglomerate prin realizarea unui program naţional de centuri ocolitoare, asigurarea unui nivel calitativ european până în anul 2012 a 80% din reţeaua de drumuri naţionale; asigurarea condiţiilor de transport aerian pasageri/marfă din toate regiunile ţării.

La capitolul transport rutier, Guvernul îşi propune reorganizarea activităţii de construcţie şi întreţinere a infrastructurii de transport rutier prin separarea în cadrul C.N.A.D.N.R. a activităţilor: de autostrăzi, de drumuri naţionale, de centuri ocolitoare. Programul de guvernare prevede şi finalizarea lucrărilor de lărgire la 4 benzi a centurii existente a Bucureştiului, astfel încât să se poată ocoli atât prin nord, cât şi prin sud.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb