Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) se va implica în programul "Un Bucureşti frumos", finanţat şi de Primăria Generală a Capitalei, dar şi prin intermediul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Acest program este parte din amplul proiect "O Românie frumoasă" şi cuprinde doar zona străzilor Şelari şi Franceză din Bucureştii vechi.
Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, a afirmat ieri, într-o conferinţă de presă, că MCC este interesat de clădirile care aparţin domeniului public, de pe cele două străzi, pentru a le reabilita şi pentru a "construi în vechiul Bucureşti o ofertă culturală pestriţă şi incitantă".
Adrian Iorgulescu a precizat, citat de Rompres, că MCC s-a implicat în refacerea zonei cu suma de 6,5 milioane euro la care se adaugă alţi bani din partea altor programe şi instituţii.
Iorgulescu este sigur de faptul că zona, ale cărei lucrări se vor desfăşura până în 2009, va fi de mare interes turistic şi cultural. În opinia ministrului, componenta culturală a zonei o vor da atât cafenelele culturale, expoziţiile, anticariatele, cât şi buticurile cu obiecte de artizanat, spectacolele stradale, dar şi cele din săli care vor fi renovate în acest scop.
Secretarul de stat în MCC Virgil Niţulescu a precizat că, în 2007, în perimetrul celor două străzi ale oraşului vechi, se va deschide şi un şantier arheologic, deoarece nu s-au făcut niciodată săpături arheologice în zonă.