PROIECT CGMB: Transportul în regim taxi, asigurat doar de transportatorii autorizaţi

S.A.
Companii #Transporturi / 19 decembrie 2017

Transportul în regim taxi, asigurat doar de transportatorii autorizaţi

Actualizare 19:40 Ciprian Ciucu: "Prin interzicerea sistemelor alternative de transport se refuză bucureştenilor dreptul de a se deplasa civilizat"

Prin interzicerea sistemelor Uber/Taxifly, Star taxi, Clever şi alte servicii similare se refuză bucureştenilor dreptul de a se deplasa civilizat, este de părere Ciprian Ciucu, consilier PNL, în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Ciprian Ciucu a scris pe Facebook: "Gata. Au trecut proiectul prin care interzic uber/taxifly, star taxi, clever şi alte servicii similare. Noi, consilierii PNL, vom ataca acestă hotărâre în contencios. PSD nu a pus proiectul în dezbatere. Noi, non-pesediştii, am aflat de acest proiect cu 30 de minute înainte de şedinţă. Din punctul meu de vedere acest proiect este inoportun, li se refuză bucureştenilor dreptul de a se deplasa în condiţii civilizate. Din punctul nostru de vedere a fost adoptat ilegal, îl vom ataca! Şoferii care vor folosi sitemele acestea vor fi amendaţi cu până la 5.000 de lei. Cu PSD, totul e despre bani."

(G.F.)

----------

În Bucureşti îşi vor putea desfăşura activitatea de transport în regim taxi doar transportatorii autorizaţi care au servicii de dispecerat autorizate de municipalitate, iar nerespectarea obligaţiilor se sancţionează cu amendă între 4.500 şi 5.000 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre introdus suplimentar pe ordinea de zi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Proiectul prevede şi reguli pentru şoferi, precum interzicerea refuzării unei curse, ţinută adecvată obligatorie, precum şi dotarea maşinii cu sistem POS, pentru plata cu cardul, scrie news.ro.

La începutul şedinţei CGMB, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat: "Cu toţii ne dorim ca cetăţenii din Bucureşti care apelează la taxi să poată merge în condiţii de siguranţă şi confort. Îi respectăm pe bucureşteni şi prin prisma hotărârii pe care o vom lua astăzi. Vom avea un proiect care va modifica şi va aduce îmbunătăţiri: va exista un set de reguli pe care eu le numesc europene care vor trebui respectate. Va fi interzisă refuzarea unei curse sub diferite pretexte şi vor fi sancţiuni. Vor fi interzise bonusurile, şoferii sunt obligaţi să aibă o ţinută decentă, să nu fumeze în maşină, să nu dea muzica tare, să nu vorbească la telefon, să nu angajeze cu clientul discuţii pe subiecte sensibile care ar putea contraveni porincipiilor clientului. Sunt încă alte elemente care vor duce la securitate şi confort. Toţi taximetriştii vor fi obligaţi să poată oferi posibilitatea să plătească cu cardul şi toţi vor trebui să aibă aplicaţii, pentru ca orice client să poată solicita taximetrul şi online".

Comisia de transporturi a fost convocată cu mai puţin de jumătate de oră înainte de începerea şedinţei pentru aprobarea acestui proiect.

Potrivit proiectului, serviciile de dispecerat vor fi obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi care îşi desfăşoară activitatea de transport în regim de taxi din Bucureşti şi nu se pot executa decât de dispecerii taxi autorizaţi de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).

De asemenea, şoferii vor mai fi obligaţi să aibă ţinută adecvată, pantaloni, cămaşă, sacou, să menţină maşina curată, să îi ajute pe clienţi la urcarea şi coborârea din autovehicul, dacă i se solicită, şi să nu refuze transportul persoanei cu mobilitate redusă.

În cazul nerespectării obligaţiilor, amenda se ridică la 4.500 - 5.000 de lei.

"Întrucât ultima modificare a legii taximetriei nu a ţinut cont de situaţia existentă privind utilizarea în mod nelegal a unor variante tehnologice noi de preluare a comenzilor taxi (aplicaţii informatice, comenzi online) din partea clienţilor şi din partea unor persoane juridice neautorizate ca dispecerate taxi conform legii, iar această activitate a luat o amploare deosebită creând inclusiv o concurenţă neloială operatorilor dispeceri taxi autorizaţi, se impune modificarea în regim de urgenţă a actualului regulament local de taxi", se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Primarul general a anunţat la începutul lunii decembrie intenţia de a modifica regulile de desfăşurare a transportului în regim de taxi în Capitală. Gabriela Firea afirma, după o întâlnire cu reprezentanţii taximetriştilor, că vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează in prevederile legale, aceştia reclamând, printre altele, "concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii ilegale de taximetrie". Aceasta în condiţiile în care, în mai multe rânduri taximetriştii din Bucureşti, dar şi cei din alte oraşe, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de serviciul de transport "Uber", la sfârşitul lunii noiembrie, în Capitală, zeci de taxiuri mergând în coloană prin zonele aglomerate ale oraşului, în semn de protest.

"Uber" a reacţionat atunci spunând că serviciile de carsharing, de taxi şi transportul în comun constituie, împreună, soluţii care pot duce la reducerea aglomeraţiei, a poluării şi pot rezolva problema parcărilor din Bucureşti. "Uber" mai spunea că dialogul este cea mai bună cale pentru a oferi bucureştenilor cele mai bune servicii de transport.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. PSD va infiinta PSD Uberalles taxi geshaft

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb