Proiectul de înfiinţare a Fondului Suveran de Investiţii a fost depus la Guvern, pe 4 septembrie, potrivit domnului Mircea Ursache, preşedintele Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea şi fost preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Fondul Suveran ar urma să preia toată averea privată a statului, astfel încât ministerele să nu mai fie acţionari la nicio societate comercială, iar orice tranzacţie va fi făcută transparent, pe piaţa de capital.
Ministerele care deţin cele mai multe participaţii la societăţi comerciale sunt Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Turismului, Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Finanţelor Publice.
"Adio comisioane, adio consilii de administraţie umflate, adio mătuşi în consiliile de administraţie! Este cazul ca şi România să trateze cu seriozitate problema unui Fond Suveran, pentru că există participaţii uriaşe ale statului în portofoliile ministerelor", a spus Ursache, potrivit Agerpres.
• Societatea de investiţii a AVAS nu va fi reglementată de Arbitrul pieţei de capital
Fondul închis de investiţii care va fi constituit din participaţiile reziduale ale AVAS, respectiv viitoarea Societate de investiţii de stat (SIS), nu se va supune reglementărilor pieţei de capital şi reglementării Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), potrivit lui Mircea Ursache.
Domnia sa a precizat că memorandumul şi proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru înfiinţarea SIS au fost înaintate guvernului şi că a fost obţinut şi punctul de vedere al CNVM.
SIS se încadrează la categoria AOPC - alte organisme de plasament colectiv şi nu va fi supus reglementării CNVM, însă tranzacţiile de vânzare se vor face utilizând mecanismele pieţei de capital, a precizat Ursache.
• Acţionarii Fondului Proprietatea se întrunesc pentru aprobarea contractului renegociat cu Franklin Templeton
Comisia de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea (FP) a finalizat renegocierea cu compania de investiţii americană Franklin Templeton asupra contractului de administrare şi a înaintat guvernului forma finală a contractului, a mai declarat Mircea Ursache, ieri.
Dacă guvernul aprobă forma finală a contractului va trebui convocată o nouă adunare generală a acţionarilor FP pentru aprobarea contractului, după care contractul cu Franklin Templeton poate fi semnat, a precizat domnia sa.
El a mai spus că în forma finală a contractului există un articol, acceptat de Franklin Templeton, care prevede ca în cazul în care se modifică legislaţia românească cu privire la administrarea fondurilor de investiţii compania americană să aplice noile prevederi, fără nicio altă somaţie, şi să cedeze partea de administrare intrinsecă a Fondului şi implicit comisionul de 0,1%, rămânând doar cu partea de administrare de portofoliu şi comisionul de 0,379%.
Potrivit lui Ursache, amânarea semnării contractului cu compania americană a fost cauzată de o posibilă neînţelegere a mandatului reprezentantului MFP (acţionarul majoritar al FP) în AGA de la FP, care a fost împuternicit doar să aprobe termenii şi condiţiile contractului cu Franklin Templeton şi nu contractul în sine. Compania Franklin Templeton Investments a câştigat licitaţia pentru administrarea Fondului Proprietatea la începutul lunii iunie.