Proporţiile dezastrului

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 4 septembrie 2020

Cornel Codiţă

Lumea în general, iar România nu face în nici un fel excepţie, suferă parcă de sindromul broaştei pusă la fiert. Înregistrează creşterile locale de temperatură, dar se acomodează repede cu ele. Cu alte cuvinte, dintr-un rău mic şi suportabil, într-alt rău mic şi suportabil şi apoi în altul...şi în altul... se ajunge la dezastru fără să ştim că am poposit deja acolo, ori cum şi cînd. Schimbarea locală obturează cu totul perspectiva efectelor cumulate. De prin cele orizonturi ni se anunţă că, de fapt, lupta cu balaurul numit coronavirus, încă nici nu a început bine. Abia am bifat faza preliminară. Joc uşor de glezne, încălzire pe marginea terenului. De acum înainte, abia, avem în faţă meciul cu pandemia şi va trebui să ne descurcăm cu toate consecinţele ei. Medicale, social-economice şi fără îndoială politice. Avertismentul vine nu doar de la şifonata Organizaţie mondială a sănătăţii, ci şi de la specialişti ai domeniului medical, epidemiologi, economişti şi politologi din cele mai diferite ţări. A doua veste, cam în aceeaşi direcţie: vaccinul pe care mai toată lumea l-a înfăţişat ca pe Messia salvatorul umanităţii, s-ar prea putea să fie doar un fel de frecţie la piciorul de lemn, sau mă rog, pe aproape. Şi-ar putea pierde repede efectul pentru că virusul suferă, de la un sezon la altul, de la o lună la alta sau chiar mai repede, mutaţii care îl apără de buzduganul vaccinului pe care ne-am străduit atît să îl facem, exprimentăm, omologăm, pune pe piaţă, distribui şi administra. Tratament strict antiviral nu avem şi nici nu vom avea, aşa că greul cade şi rămîne pe umerii forţei de apărare cu care suntem fiecare dintre noi dotaţi: din naştere, din genă, din achiziţii ori pierderi de capacităţi biologice. De la un million, două de cetăţeni ai planetei care au dat piept cu himera, am putea trece la zece, două zeci de milioane. Nimeni nu ştie unde se va opri tăvălugul. Nici cînd. Imunizarea naturală a populaţiei globului ar putea lua un deceniu sau chiar mai mult. Mă rog, pandemia s-ar putea stinge şi mai repede prin părăsirea ringului de către agresor. Virusul suferă o mutaţie care îi opreşte accesul la om. În sfîrşit, ca să avem şi moţul la prăjitură, lumea nu doar la noi, ci peste tot suferă deja de o acută oboseală. Oboseală de stres. Cu cîteva excepţii, autorităţile au exersat asupra populaţiei supusă rigorilor legii un ansamblu de măsuri restrictive care în cîteva luni au creat un sentiment acut de opresiune.

Nu contează cîtuşi de puţin dacă măsurile au fost sau nu adecvate, proporţionale cu tema, exagerate ori de-a dreptul aberante. Efectul este acelaşi. Lumea s-a săturat. Nu mai încape. Nu mai înghite. Ignorarea acestui efect de epuizare psihică, aşa cum se întîmplă mai ales la noi, va confrunta în curînd autorităţile cu probleme majore. Exemplul de zilele trecute, din Germania, Berlin, cînd clădirea Bundestagului a fost luată cu asalt de nişte manifestanţi altfel paşnici este doar o picătură în care se oglindeşte un ocean cu adîncimi abisale. De la tonul şi conţinutul comunicării publice, pînă la dozarea măsurilor de prevenire a extinderii rapide a virusului şi de la organizarea răspunsului organizaţional, la nivelul unităţilor de sănătate, pînă la pregătirea şi protejarea personalului medical, aproape totul a fost la noi alături cu drumul. Dacă oboseala populaţiei implică atîtea aspecte critice, este uşor de înţeles cît de gravă şi plină de consecinţe este oboseala deja acumulată de personalul medical. Mă întreb care o fi planul B dacă jumătate dintre medici, asistenţi şi ceilalţi oameni de îngrijire medicală ajung să fie atinşi de aripa nefastă a virusului. Evenimentul nu este doar probabil. Este aproape sigur. Vom ajunge şi aici, dacă nimic nu se schimbă din datele actuale ale dinamicii pandemiei.

Dincolo de aspectele medical-sociale, însă, pîndeşte un alt cap al balaurului, uriaşa criză economică. Din motive lesne de înţeles, lumea preferă să se îmbete cu apă rece şi să se comporte ca şi cînd toate vor reveni la locul lor, de la sine şi destul de repede. Mai pompăm nişte bani fictivi în sistem şi gata! Merge moara! Ne dă Uniunea Europeană nu ştiu cîte miliarde. Dacă după numai şase luni de stres pe circuitele de producţie şi comerciale, o economie cum este cea a Germaniei se confruntă cu indici de criză fără precedent de la război încoace, cum credeţi că vor arăta lucrurile pentru România a cărei economie "creşte" din consum, depinde masiv de ceea ce produc alţii la noi şi exportă pe terţe pieţe, care nu îşi poate procura resursa pentru supravieţuire, nu mai vorbesc de investiţii masive şi dezvoltare, decît din exterior, prin împrumuturi, care a acumulat deja un volum al datoriilor publice şi private ce pot deveni uşor şi repede nesustenabile, la primul blocaj major pe circuitele internaţionale de finanţare. Acestea nu sunt scenarii SF dintr-o lume cu care nu avem nici un contact, ci evenimente şi evoluţii care se pot instala mîine, ca realităţi ale zilei. Desigur, mai există o şansă să nu fim obligaţi să traversăm acest uriaş deşert al dezolării. N-ar fi însă mai înţelept să avem ceva pregătit? Ceva cît de cît raţional şi eficace, nu doar ordonanţe militare şi armata pe străzi, cum s-a întîmplat în prima lună de luptă mai degrabă cu umbra balaurului, decît cu capetele lui, cele care aruncă flăcări pe nări? Ar fi, dar cu cine? Triunghiul Orban-Iohannis-Ciolacu nu poate da mai mult decît a arătat pînă acum. Adică aproape nimic, în comparaţie cu ceea ce ar fi şi foarte probabil va fi nevoie.

Opinia Cititorului ( 14 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Riscam sa ramanem fara personal medical dar si fara profesori, jandarmi, functionari publici curieri , fara jumatate din populatie.

    Exista remediu gargara 3 minute cu apa cu sare, mai sarata decat apa marii. Virusul poposeste in gat 3 zile si apoi se duce mai departe in plamani, organe. La fel garagara cu apa cu lamaie. Reizhemak stimuleaza formarea celuleor B si T, cele care lupta cu intrusii in organism.

    Unii sustin ca virusurile sunt fragmente de ADN sau ARN datorate otravirii... 

    1. Ciuperca nemutririi sau a lui Dumnezeu e remediul pentru un organism mai puternic, prin stimularea producerii celulelor T.

    De fulgi de zăpadă"

    Temete când greci oferă cadou, azi nu mai e valabilă?  

    1. OMS recunoaște că a declanșat focare de poliomielită, în urma vaccinărilor din Africa

      În această săptămână, aceeași poveste apare la știri, cu anunțul rușinos al OMS că vaccinul oral împotriva poliomielitei este responsabil pentru un focar alarmant de poliomielită în Sudan – „legat de o epidemie în curs de declanșare a vaccinului în Ciad” – cu focare paralele în alte zeci de țări africane. De fapt, între august 2019 și august 2020, au fost...

      Folosesc servetele umde pentru a curata nasul in interior si exterior si apoi pun picaturi de balsam chinezesc pe un tampon de vata si sterg narile in interior...asa ma feresc zilnic devirusul problema care da boala numita COVID19.

      Tataru doreste sa vaccineze 50% din populatie cu un vaccin creat genetic cu risc de a se transforma in anti-ADN. II lasam?

    Generalizare si permanentizarea telemuncii ar scuti mediul de poluare si contaminare la locul de munca si in mijloacele de transport. La fel pentru copii telescoala. Canalele de Tv ar putea difuza lectiile in loc de informatii negative.

    Apoi intarirea sistemului imunitar al intregii populatii prin antioxidanti, suplimente sintetizate natural neinvazive, decontate de sistemul sanitar nu doar medicamente de sinteza care slabesc sistemul imunitar.. 

    1. Telemunca si mai ales telescoala - izolarea copiilor de cei de varsta lor - risca sa aiba pe termen mediu si lung efecte societale catastrofale. Specia asta - la Homo sapiens ma refer - a aparut in conditiile si ca urmare directa a vietii sociale, vreme de sute de mii de generatii. Realizati ce inseamna, evolutionar vorbind, SUTE DE MII de generatii?

      Si acum, tot acel curs evolutionar de milioane de ani, vrem sa-l modificam radical intr-un an. Si asta din cauza unei gripe urate.

      Doi, va... 

      Termina-te mai cu prostiile. Copii de astazi oricum erau izolati si nu mai ieseau din casa. Erau in fata TV sau a tabletei sau consolei de jocuri. Ce naiba? Ati dat cu totii in boala nebunului? Locurile de joaca erau in imensa majoritate a timpului goale. Au revenit la moda doar de la "relaxare" ca au fost interzise pana acum. Cand ceva este interzis, brusc ti se scoala nevoia sa te duci sa il folosesti. Si de aia s-au trezit parintii copiilor ca "vai, ce ne facem fara sa ne jucam impreuna"....

      ... pur si simplu habar n-aveti despre ce vorbiti.

      Ca sa nu mai pomenesc faptul ca mesajul meu, pe care probabil n-ati reusit sa-l cititi pana la capat, nu se referea la joaca/locuri de joaca. Copiii (cu trei de "i") se mai intalnesc unii cu altii si-n alte imprejurari, mai importante chiar decat joaca.

      In rest va doresc multa sanatate. 

    Am o sugestie pentru a rezolva problema covidiotilor germani. Da fratilor, puteti sa fiti liberi. Cu o conditie. Va pulverizam in nas o doza puternica de virus, stati acasa doua saptamani si apoi puteti fi liberi.... Daca mai traiti.

    Covidiotii isi merita numele. 

    Nu poate exista un vaccin pentru un virus politic, decât poate trezirea maselor din sclavagismul accentuat în care se complace pentru un blid de orez.

    Adevărata mutație trebuie sa survină in creier, în conștiințele maselor și să aibă că efect pornirea unei lutlpte revoluționare împotriva hydrei mondiale (oculta iudeo-masonica care a pus omenirea pe chituci). 

    1. pacat de spatiu ,inaltele cugetari ale liicodita sunt de luni de zile banalitati,

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb