Comisia Europeană a prezentat, joi, o propunere de directivă care urmăreşte să protejeze consumatorii datorită introducerii unor reguli stricte în materie de publicitate, informare precontractuală, consiliere, evaluare a solvabilităţii şi rambursare anticipată, informează un comunicat al Centrului European al consumatorilor din România (EEC Romania), citat de Agerpres.
Potrivit directivei, creditorii vor fi obligaţi să utilizeze un formular european de informare standardizat pentru a furniza informaţii personalizate consumatorilor, pentru a permite compararea ofertelor existente pe piaţă.
Între altele, consumatorii vor avea dreptul de a rambursa anticipat creditul, în anumite condiţii care vor fi determinate de statele membre, iar prin introducerea unei dobânzi anuale efective (DAE) armonizate, similar cu ceea ce se prevede în directiva privind contractele de credit încheiate de consumatori, vor compara mai uşor atât informaţiile publicitare, cât şi cele precontractuale.
În acelaşi timp, directiva propusă vizează să creeze o piaţă unică a creditului ipotecar mai eficientă şi mai competitivă, stabilind condiţii de concurenţă egale pentru toţi creditorii şi permiţându-le acestora să-şi desfăşoare cu mai multă uşurinţă activitatea în afara statului unde sunt înregistraţi.
Comisia a mai prezentat joi un document de lucru referitor la măsurile şi practicile naţionale utilizate pentru evitarea executării silite. Documentul prezintă soluţiile găsite pentru a rezolva probleme legate de creşterea penalităţilor, evitându-se şi declanşarea executării silite atunci când acest lucru este posibil şi rezonabil: conciliere sau mediere, modificare a condiţiilor din contractul de credit, acordarea unui termen minim înainte de declanşarea procedurii de executare silită, mecanisme publice de ajutorare, furnizarea de consiliere independentă în materie juridică şi îndatorare, colectarea datelor şi raportare internă etc.
"Această directivă ar putea fi salvarea multor consumatori români şi nu numai. Se pare că prin comportamentul iresponsabil al unora dintre cei implicaţi a fost alimentată o politică de creditare excesivă, iar consecinţa este că în prezent mulţi cetăţeni europeni au dificultăţi în a-şi plăti datoriile, incapacitatea de plată şi procedurile de executare silită fiind prezente în număr mare", a afirmat directorul ECC Romania, Răzvan Resmeriţă.
Etapa următoare este dezbaterea directivei de către Parlamentul European şi în Consiliul de Miniştri.