Prospecţiuni încheie primul proiect de achiziţie de date geofizice din judeţul Timiş

E.D.
Companii #Energie / 8 octombrie 2014

Compania Prospecţiuni a demarat în acest an o serie de proiecte de achiziţie de date geofizice pe teritoriul judeţului Timiş, primul dintre acestea fiind încheiat la începutul lunii octombrie pentru clientul Amromco Energy, ca parte a programului acestuia de explorare a resurselor naturale de petrol, arată un comunicat remis redacţiei.

Potrivit documentului, perimetrul de lucru a vizat localităţile Gottlob şi Lovrin, dar şi o parte din împrejurimile acestora, iar suprafaţa proiectului a cuprins aproximativ 15 km pătraţi.

"Compania Prospecţiuni lucrează în baza unui angajament solid de menţinere a siguranţei şi sănătăţii angajaţilor săi şi a comunităţii în care lucrează. Şi de această dată am avut grijă ca proiectul nostru să nu afecteze mediul, fertilitatea terenurilor, drumurile sau casele localnicilor. Acest aspect ne bucură în mod deosebit, pentru că lucrările au prezentat o provocare în comuna Gottlob. Localitatea a cuprins aproximativ 20% din suprafaţa proiectului, iar majoritatea caselor de aici sunt foarte vechi şi au o anumită valoare istorică. De aceea, echipa noastră a folosit echipamente speciale şi a luat măsuri de siguranţă suplimentare, pentru a elimina orice potenţial risc", a declarat Marius Milea, Chief Operations Officer Prospecţiuni.

Pe toată durata lucrărilor au fost semnate 117 înţelegeri cu localnicii şi s-au înregistrat 1071 puncte de generare a undelor elastice. Proiectul a cuprins şi zone agricole, iar activităţile echipei Prospecţiuni s-au desfăşurat în paralel cu cele agrare, specifice perioadei anului, fără ca acestea să aibă de suferit, informează compania.

"Cu privire la activităţile de achiziţie a datelor geofizice derulate în comuna noastră, Primăria Gottlob doreşte să mulţumească echipei Prospecţiuni atât pentru realizarea proiectului într-o notă de profesionalism, cât şi pentru sprijinul acordat în realizarea unor activităţi cu impact pozitiv asupra comunităţii", a completat Gheorghe Nastor, primar al comunei Gottlob.

Metoda de lucru folosită a fost Vibroseis, utilizându-se două vibratoare Sercel Nomad 65 pe terenurile extravilane. Pentru punctele de generare din intravilan s-au folosit două minivibratoare tip Envirovib, proiectate special pentru a lucra în localităţi. Chiar dacă aceste maşini par ceva mai mari, sunt inofensive şi au o activitate strict monitorizată permanent: o placă de la baza vibratorului este coborâtă încet pe pământ, transmiţând vibraţii în interior. Dacă o persoană se afla la aproximativ 10 metri în apropiere, va avea aceeaşi senzaţie ca atunci când, stând pe trotuar, trece un camion de mari dimensiuni pe şosea.

Prospecţiuni este un furnizor internaţional de servicii geologice şi geofizice. Sediul central din Bucureşti reprezintă o localizare strategică, pentru a oferi servicii în Europa Centrală, de Sud şi de Est, precum şi în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb