PROTOCOL SEMNAT ÎNTRE ASF ŞI TRANSPORTATORI Muntean, ASSAI: "Limitarea creşterii preţului RCA la 50% - fără acoperire legislativă"

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 24 decembrie 2015

Muntean, ASSAI: "Limitarea creşterii preţului RCA la 50% - fără acoperire legislativă"

Negocierile dintre reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cei ai transportatorilor şi companiile de asigurări au condus la semnarea unui protocol care prevede limitarea creşterii RCA la maximum 50%, luându-se ca termen de referinţă tarifele practicate în iunie 2015, aceasta fiind una dintre măsurile asupra căreia s-a convenit că trebuie să fie implementată imediat pe piaţa de asigurări.

La întâlnirea de marţi de la sediul ASF au participat şi reprezentanţi de la Ministerul Finanţelor sau de la Consiliul Concurenţei, potrivit unui anunţ al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), care menţionează că, până la sfârşitul anului trebuie să se facă modificările pentru normele RCA, în sensul celor discutate.

Cristian Muntean, directorul general al Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), ne-a explicat că, în mod real, tarifele RCA pot să rămână la acelaşi nivel doar dacă vor firmele de asigurări.

"ASF ne-a comunicat foarte clar că nu există pârghii legale care să impună acest lucru. Totul rămâne la latitudinea asiguratorilor. Această limitare de 50% a creşterii RCA este, în opinia mea, o declaraţie aproape politică, cu puţină acoperire legislativă în spate. Mai degrabă, reprezintă o dorinţă, o aspiraţie", ne-a spus domnul Muntean.

Potrivit sursei citate, în cadrul negocierilor s-a discutat şi posibilitatea implementării, pe termen mediu, a unui sistem de preţuri de referinţă pentru RCA (preţ mediu la nivel de piaţă).

Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR, a precizat, ieri: "Am căzut de acord să acceptăm o creştere de până la 50% a poliţei RCA şi să luăm ca preţ de referinţă luna iunie 2015. Pe termen lung, s-a ţinut cont de toate propunerile noastre, inclusiv pentru modificarea Legii 136/1995 începând cu ianuaie 2016. Noi am cerut mai multe modificări şi aşteptăm să fie respectate. Cerem, de asemenea, armonizarea legislaţiei din România cu cea europeană, astfel încât să se poată încheia poliţe de asigurare pe orice perioadă de timp, nu obligatoriu pe 6 sau 12 luni, potrivit legislaţiei actuale. De asemenea, să existe posibilitatea suspendării plăţii poliţiei RCA, în cazul în care autovehiculul este imobilizat. Mai cerem ca achitarea poliţei RCA să fie făcută în mod individual, pe Codul Numeric Personal al conducătorului auto, iar plata despăgubirilor să se facă mai rapid. Dacă nu se vor pune în aplicare cele convenite la întâlnirea de ieri, vom continua protestele, din luna februarie, la nivel naţional, cu sute de mii de maşini în stradă".

Reprezentantul COTAR a mai spus că soluţia găsită de ASF este ca, de la calculul daunalităţii să fie exclusă Cartea Verde pentru transportatorii locali, respectiv transportul în comun, în condiţiile în care aceasta era luată în calcul printr-o metodologie mai veche.

"ASF va amenda o normă internă prin care va lega majorarea de rata daunalităţii, astfel încât orice majorare să ia în calcul o rată a daunalităţii şi, în final, majorarea să fie limitată la 50%", a spus Vasile Ştefănescu.

În urma negocierilor dintre transportatori şi ASF a fost stabilită următoarea listă de măsuri imediate pentru piaţa de asigurări: 1) limitarea creşterilor tarifelor RCA în medie de până la 50% comparativ cu tarifele anterioare majorărilor, operate până la 30.06.2015; 2) operarea unor amendamente la Norma 23/2014 privind RCA, în vederea asigurării proporţionalităţii între creşterea tarifelor din noile notificări faţă de evoluţia daunalităţii medii înregistrate de asigurători, posibilitatea achiziţionării de poliţe RCA pe perioade mai mici (de exemplu, o lună); 3) eliminarea componentei de Carte Verde în cadrul fundamentării tarifelor pentru poliţele RCA, în cazul operatorilor de transport local; 4) realizarea unei analize din perspectiva RCA privind impactul intrării în vigoare a Legii 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare (Solvency II) şi identificarea unor posibilităţi de adaptare în cadrul regimului local.

În ceea ce priveşte măsurile pe termen mediu, ce ar trebui să fie realizate în prima parte a anului viitor, cele două tabere au stabilit că trebuie să fie găsite soluţii pentru îmbunătăţirea modului de emitere a poliţelor RCA (poliţă pe vehicul şi şofer). În plus, în protocol a mai fost trecută ca măsură pe termen mediu creşterea nivelului de transparenţă şi afişarea de informaţii suplimentare privind modul de fundamentare a tarifelor - formula de calcul, istoric de daunalitate sau detalii privind calculele actuariale.

Totodată, reprezentanţii transportatorilor au stabilit, de comun acord cu ASF, că trebuie să fie actualizată Legea 136/1995, astfel încât să existe posibilitatea suspendării poliţelor RCA pe perioada în care autovehiculul nu este folosit de proprietar.

Într-un comunicat transmis ieri, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a spus că asigurătorii au luat notă de aceste propuneri şi le vor evalua în baza informărilor transmise de către autoritatea de supraveghere, pentru a determina impactul şi posibilitatea de implementare în contextul actual al pieţei şi ţinând cont de reglementările Uniunii Europene în vigoare.

Potrivit UNSAR, transportatorii pot să contribuie la evoluţiile tarifelor RCA prin luarea de măsuri interne de limitare a daunalităţii. În plus, Uniunea şi-a manifestat disponibilitatea să discute cu asociaţiile transportatorilor despre promovarea unor programe de educare a şoferilor profesionişti cu privire la conduita în trafic.

"Susţinem necesitatea reformării sistemului asigurărilor RCA, însă într-un mod funcţional şi echilibrat, ţinând cont de legislaţia europeană", au arătat reprezentanţii UNSAR.

Potrivit acestora, cazurile specifice de majorări ale tarifelor RCA prezentate public de către transportatori sunt exemple individuale care nu pot fi generalizate la nivelul tuturor asigurătorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb