PUBLICITATE ELECTORALĂ "Bugetul Primăriei Capitalei pentru 2016 arată o situaţie dezastruoasă"

Ziarul BURSA #Politică / 31 mai 2016

"Bugetul Primăriei Capitalei pentru 2016 arată o situaţie dezastruoasă"

"Presa audio-vizuală îi favorizează pe unii candidaţi la alegerile locale"

(Interviu cu Iulia Gorea Costin - candidatul PNŢCD la Primăria Generală a Capitalei)

Reporter: Stimată doamnă Iulia Gorea Costin, sunteţi o imagine nouă şi puţin cunoscută pentru alegătorul bucureştean. Vă rog să povestiţi pe scurt cine sunteţi, de unde veniţi şi de ce aţi considerat necesar să intraţi în acest concurs extrem de competitiv?

Iulia Gorea Costin: Lucrez de 13 ani în administraţia românească, în cadrul instituţiilor specializate ale Guvernului României pentru dezvoltarea relaţiilor cu Republica Moldova, la care se adaugă şi experienţa mea anterioară în calitate de primar ales în două legislaturi, în Moldova de dincolo de Prut, unde m-am născut în urmă cu 58 de ani, cea de profesor, inspector şcolar, director de liceu, lider al uneia dintre cele mai mari mişcări ale studenţilor şi cadrelor didactice în apărarea dreptului de a studia limba română şi istoria românilor. Am fost primul Reprezentant Permanent al Republicii Moldova la Consiliul Europei şi prima femeie cu grad de Ambasador din spaţiu românesc. Sunt singurul candidat la Primăria Generală a Capitalei cu asemenea experienţă şi cu rezultate concrete în toate domeniile în care am activat.

Reporter: Care dintre calităţile dumneavoastră personale sau profesionale pe care le consideraţi drept avantaje competitive faţă de adversarii dvs?

Iulia Gorea Costin: Disciplina, responsabilitatea, capacitatea de a stabili priorităţile şi de a găsi soluţii la provocările timpului, iubirea faţă de oameni şi dorinţa sinceră de a-i ajuta necondiţionat, sunt calităţile care m-au ajutat întotdeauna să reuşesc în condiţii dure, în care lupta se ducea pe viaţă şi pe moarte. Am văzut Bucureştiul de la Chişinău, dar şi din inima Europei, Strasbourg, unde am locuit şi lucrat 5 ani, înainte de a mă repatria în România. Îmi doresc sincer să pun în slujba bucureşteanului experienţa mea de viaţă şi muncă. Avantajul faţă de contracandidaţii mei îl constituie capacitatea de a lucra şi a obţine rezultate în condiţii de maximă intensitate, ostile şi chiar agresive, în cadrul sistemul şi în afara lui.

Reporter: Suntem un ziar mai mult economic decât politic şi am dori să prezentăm cititorilor noştri principalele aspecte ale programului dumneavoastră electoral.

Iulia Gorea Costin: Ne preocupă în primul rând grijă pentru Om, pentru viaţă! E iminentă nevoie să preîntâmpinăm posibile tragedii, într-un oraş cu risc seismic mare. Auzim de ani buni clopote de alarmă referitoare la un posibil cutremur şi, totuşi, mai mult decât marcarea cu buline roşii a clădirilor din Bucureşti nu ştiu să se fi făcut ceva. O prioritate a programului nostru electoral este o campanie susţinută, cu soluţii identificate împreună cu specialiştii, soluţii care să rezolve problema într-un interval destul de scurt de timp şi, în egală măsură, pregătirea bucureştenilor pentru situaţii de calamitate.

În al doilea rând, pentru dezvoltarea neîntârziată a Capitalei, pe baze bine gândite şi analizate cu specialişti în domeniu, urmând o viziune unitară, ne dorim realizarea a două strategii extrem de importante, care nu au existat până acum în politica minicipalităţii: strategia de dezvoltare turistică şi strategia de eficienţă energetică. Pornind de la acestea, putem urma firul călăuzitor de dezvoltare pe cele două direcţii.

Reporter: În platforma dumneavoastră faceţi referire la un proiect pentru start-up-uri şi la proiecte pentru încurajarea mediului de afaceri.

Iulia Gorea Costin: Da, este important să încurajăm tinerii să pornească în viaţa profesională sau antreprenorială cu curaj şi prin politici permisive, în limitele legii, pentru mediul de afaceri, să atragem cât mai multe companii la Bucureşti. Acest lucru va crea locuri de muncă pentru concitadini, va creşte contribuţia financiară către bugetele sectoarelor sau ale statului, iar aceasta va duce la creşterea confortului şi a nivelului de trăi al bucureştenilor.

Ne propunem o altfel de colaborare cu primăriile de sector, cu ministerele de resort, mult mai legată, subsumată unei gândiri unitare de dezvoltare a oraşului şi evitarea situaţiilor de tip "stat în stat", inclusiv prin propuneri de ajustare legislativă. Astfel, efectele eforturilor noastre se vor simţi în mod real.

Reporter: Pe ce vă veţi baza în implementarea principalelor obiective pe care vi le-aţi propus spre realizare în decursul mandatului?

Iulia Gorea Costin: Mă bazez pe experienţa mea managerială, pe viziune şi pe gândirea în ansamblu a strategiei de dezvoltare. Asta înseamnă să luăm lucrurile de la un capăt, să pornim de la miezul problemelor. Să ne aflăm în permanent contact şi negociere cu partenerii noştri administrativi: Guvernul României, autorităţile locale din zonele limitrofe, pentru o coordonare riguroasă şi, de asemenea, să lucrăm îndeaproape cu Parlamentul României, propunând şi susţinând proiecte legislative care vin în sprijinul dezvoltării Capitalei. O astfel de abordare este necesară pentru dezvoltarea Zonei Metropolitane, concept existent deocamdată doar pe hârtie.

După exemplul soţului meu, Nicolae Costin, primul primar al Chişinăului liber, care a transformat într-un timp scurt capitala Moldovei de peste Prut din una sovietică în una românească, îmi permit să afirm că totul este posibil când există determinare.

Reporter: Pârghiile şi resursele Primarului General sunt limitate şi ele. Cel puţin în 2016 va trebui să vă descurcaţi cu ceea ce v-a lăsat moştenire actuala echipă, iar bugetul pentru 2016 a fost aprobat deja . Aţi văzut aceste cifre. Ce părere aveţi?

Iulia Gorea Costin: Am avut posibilitatea să mă documentez doar din informaţiile făcute public, iar conform opiniei economiştilor din echipa mea, bugetul pentru 2016 arată o situaţie dezastruoasă. Avem situaţia celui mai mare deficit din ultimii ani (219 milioane de lei), obiective de investiţii care au costuri crescute faţă de evaluarea iniţială şi o gaură lăsată de proiectele finanţate din fonduri europene pe care primăria nu a reuşit să le finalizeze la timp, de câteva sute bune de milioane lei.

După ce ani la rând nu realizase niciun proiect finanţat din fonduri europene, PMB a reuşit să contracteze mai multe proiecte din fonduri nerambursabile - Arcul de Triumf, Piaţă Sudului, Spitalul Foişor sunt doar câteva exemple. Aceasta se întâmplă pe programul european din perioada 2007-2013, ceea ce presupunea că toate plăţile pentru proiecte trebuiau finalizate până la 31 decembrie 2015. Tot ce nu s-a plătit până atunci trebuie acoperit din bani de la bugetul local, dar acest lucru trebuie să se întâmple până la 30 iunie 2016, altfel se pot pierde şi sumele cheltuite până la sfârşitul anului trecut.

Ce e de făcut? Consider că singura şansă pentru Bucureşti este ca investiţiile publice să fie prioritizate cu ajutorul cetăţenilor. Sunt necesare şi şcoli, şi drumuri, şi grădiniţe, şi spitale, şi terenuri de sport.

Reporter: Aţi ales să candidaţi din partea PNŢCD-ului, membru căruia aţi devenit foarte recent. Puteţi argumenta alegerea dumneavoastră? Ne puteţi spune care este definiţia ideologică a partidului?

Iulia Gorea Costin: PNŢCD este unicul partid neimplicat în actele de corupţie, care zguduie scena politică românească, în ultimii ani. Este partidul ale cărui principii şi valori trebuie puse în aplicare la nivelul administraţiei şi în cotidian pentru a depăşi criză morală, spirituală şi socială cu care ne confruntăm. Odată cu mine în PNŢCD s-au înscris oameni noi, tineri şi promiţători, cu studii serioase, dornici să contribuie la o schimbare calitativ nouă în societatea românească.

În acest context, este importantă în viziunea noastră, implementarea eficientă la toate nivelurile administraţiei şi în viaţa cotidiană a valorilor şi principiilor istorice ale PNŢCD: morala creştină, democraţie veritabilă, patriotismul luminat şi dreptatea socială.

Reporter: Cinci primari de sector şi fostul primar general au probleme cu legea. Credeţi că postura de primar duce la probleme cu justiţia?

Iulia Gorea Costin: În ceea ce mă priveşte, categoric, nu!

Este adevărat însă că partidele care s-au perindat la guvernare în ultimul timp au urmărit un singur scop: interesele individuale, de grup sau de partid. Ei şi-au manifestat "grija" faţă de cetăţeni doar în campaniile electorale. Şi acum sunt cei care ştiu toate problemele, compătimesc electoratul cu lacrimi de crocodil şi se angajează să le rezolve problemele în chip miraculos peste noapte. Ei tratează electoratul şi în această campanie cu aceeaşi ipocrizie şi cu aceeaşi aroganţă. Mă întreb de ce nu le-au rezolvat problemele până acum, că tot s-au perindat la guvernare din 1990.

Cea mai tristă, însă, este atitudinea presei audio-vizuale, care îi favorizează pe unii candidaţi, îngrădind dreptul cetăţeanului de a fi informat şi a alege în cunoştinţă de cauză. Oare pentru o astfel de libertate, pentru astfel de drepturi au murit mii de tineri în revoluţia din Decembrie 1989?

Reporter: Dumneavoastră personal, în ce domeniu aveţi afaceri/interese, ce business dezvoltaţi?

Iulia Gorea Costin: Nu am afaceri, nu sunt acţionar la nici o companie, am lucrat toată viaţă în domeniul administraţiei, la diferite nivele sau în diplomaţie. Nu sunt robul lucrurilor, am un alt sistem de valori. Singura investiţie pe care nu ţi-o poate lua nimeni nicodată este cea pe care o facem în sufletul uman şi în cunoaştere.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. O curiozitate: ar putea cadea doamna Iulia de dincolo de Put (pardon, de dincolo de Prut) in Dambovita? 

    O votez pe doamna doar daca promite ca va infrati - in cuget si simtire, Bucurestiul cu Chisinaul. Fara mafiotisme! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb