Pulsiuni suicidale

Joaca de-a "ghici dacă o să avem uninominal sau nu", la care se dedă clasa noastră politică, seamănă cu balansul periculos, pe marginea abisului, pe care-l execută sinucigaşul în ultimele clipe de luciditate, amestecată cu delir. Să recapitulăm!

Preşedintele şi-a pus chezaş mandatul şi întregul capital electoral, asigurîndu-ne că la viitoarele alegeri vom avea uninominal.

Am avut un referendum la care majoritatea celor ce s-au obosit pînă la urne a spus, în numele majorităţii absente, că electoratul vrea uninominal.

Guvernul a făcut legea electorală pe baza unei variante de uninominal, chiar dacă bagă pe uşa din dos listele de partid.

Avem un Parlament care a adoptat, cu majoritate zdrobitoare, Legea electorală propusă de Guvern pentru uninominal.

S-au lansat campaniile electorale ale partidelor şi ale candidaţilor pe varianta votului uninominal.

Dintr-o dată, însă, reprezentanţii unui partid parlamentar se duc şi cer în instanţă anularea uninominalului, pe motiv că Guvernul a încălcat propria lege electorală, cînd a stabilit colegiile electorale, ba, şi mai mult decît atît, încalcă "Sfînta Constituţiune", prin introducerea acestui sistem de vot. Pentru a două oară în ultimii patru ani, Justiţia este împinsă către rolul de decident politic. De data aceasta, nu asupra unei probleme în care politicienii şi instituţiile create pentru rezolvarea disputelor politice, nu au putut să se înţeleagă, ci într-o problemă asupra căreia s-a hotărît, cu respectarea tuturor condiţiilor democratice asociate votului parlamentar.

Surpriza, însă, abia acum vine! În loc să vedem partidele politice, liderii parlamentari, candidaţii în viitoarele alegeri şi, în general, toată suflarea "politicienească", tunînd şi fulgerînd împotriva acestei nevrednice manevre care, nu-i aşa, vrea "să întoarcă istoria înapoi", care se opune, ca ultraretrogradul Sandu Napoilă, măreţului proiect de "înnoire a clasei politice", care atentează fără milă la "progresul şi pros­peritatea bietei noastre ţărişoare", ce vedem? O masă amorfă de politicieni, ocupaţi cu paranghelii de partid şi ridicole spectacole electorale de grup, cu lansarea de promisiuni care mai de care mai aproape de elucubraţie, pe fond de letargie, inerţie, aşteptare lipsită de orice aprehensiuni. Ceva, parcă, nu se potriveşte în filmul acesta!

Presa a început, ici şi acolo, să acuze înţelegeri tacite între partidele politice asupra unui plan de înmormîntare a uninominalului, înainte chiar de a se fi născut. Scenariul e simplu: contestaţia în justiţie a PRM este acceptată, se anulează deciziile Guvernului privind organizarea alegerilor pe baza unor motive, fie şi formale, de neconstituţionalitate. Alegerile nu se mai pot ţine la timp, se amînă pentru la primăvară. Dintr-un avantaj strategic, guvernarea, agăţată de gîtul PNL-ului în vremurile de res­trişte care se anunţă peste iarnă, se transformă într-o piatră de moară ce va duce la fund partidul condus de Tăriceanu, adică la limita de supravieţuire parlamentară, ori sub ea. Locul rămîne liber, fie pentru o revenire spectaculoasă a PD-L, fie pentru o alianţă PD-L - PSD - PC. Uninominalul poate să mai aştepte, nu era momentul acum!

Dacă acest scenariu este luat în serios de politicienii care, în realitate, nu se pregătesc de alegeri, ci doar se prefac, atunci asistăm pentru prima dată în condiţiile politice de după 1989, la o încercare de sinucidere în masă a vîrfurilor clasei politice. Nu dintr-un impuls morbid, ci dintr-o simplă eroare de calcul.

Asta, dacă nu cumva este prea pretenţios să numim "calcul" o şmecherie gen "alba-neagra" prin care "aleşii neamului" vor să ocolească bruma de necunoscut, de imponderabil, ce se ascunde în formula votului uninominal. Atît de mare este frica de-a nu cădea din şa, ori de-a nu prinde nici de data asta trenul care duce la "Palatul Victoria", încît s-a instalat o bruscă orbire în faţa realităţii. Nimeni nu mai vrea să vadă ce s-ar putea întîmpla dacă manevra de ocolire a uninominalului reuşeşte! Nimeni nu pare dispus să măsoare, fie şi cu o balanţă primitivă, gradul de dezamăgire şi revoltă ce-ar putea pune stăpînire pe alegătorul acesta blajin care pare, adesea, atît de uşor de păcălit. Pentru el, majoritatea miturilor asociate Democraţiei s-au prăbuşit, demult. A mai rămas doar exerciţiul alegerilor ca metodă de răfuială cu politica, cu nemulţumirile vieţii de zi cu zi, îngrămădite unele peste altele, timp de patru ani, cu aroganţa, indolenţa, cupiditatea şi dezmăţul unora sau al altora dintre "oamenii politici" ce se cred turnaţi deja în bronzul eternităţii, oferită cu generozitate de fotoliile parlamentare, ori guvernamentale. Care va fi reacţia acestui electorat cînd i se va lua de la gură şi ultima bucăţică de speranţă, inevitabilitatea alegerilor? Speranţa uninominalului, ca ghilotină rezervată "capetelor nobiliare" pe care lumea s-a săturat să le vadă tronînd, în spaţiul public, peste averile proprii şi mormanul de nesimţire.

Politicienii vor să creadă că mascarada va fi suportată de alegători, deveniţi imuni la agenţii patogeni hrăniţi de mizeria vieţii noastre politice. Dar, nu e decît o altă şmecherie şi ce altceva este viaţa politică, la noi, decît un şir necontenit de şmecherii! Una în plus ce mai contează!