PUS SUB ACUZARE ÎN DOSARUL BICA, Deputatul Marko, plecat din ţară, vrea să i se trimită dosarul

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 26 februarie 2015

Deputatul UDMR Marko Attila Gabor a trimis Biroului permanent al Camerei o scrisoare în care a solicitat să i se trimită cererea ministrului Justiţiei privind încuviinţarea arestării sale preventive, precum şi dosarul său.

Parlamentarul nu mai beneficiază de imunitate începând din 3 decembrie 2014, atunci când colegii săi au încuviinţat arestarea preventivă a deputatului UDMR, în dosarul de corupţie al fostului procuror şef al DIICOT, Alina Bica, privind despăgubirea de la ANRP pentru un teren supraevaluat.

Potrivit Mediafax, Secretarul Camerei, Niculae Mircovici a spus că deputaţii nu ştiu unde este Marko Attila Gabor şi nu-i pot trimite dosarul, pe care ar fi putut să-l studieze doar la Parlament.

Domnia sa a subliniat: "Marko Attila Gabor solicită să i se trimită scrisoarea ministrului Justiţiei şi dosarul la o adresă pe care a indicat-o sau probabil că la grup, nu ştiu. S-a aprobat să i se trimită o copie după cererea ministrului Justiţiei iar dosarul, întrucât are elemente care nu sunt publice, avea posibilitatea să-l studieze aici. Dosarul se mai află încă la Camera Deputaţilor, are posibilitatea să îl studieze.

Biroul Permanent a hotărât că nu se poate trimite dosarul, totuşi s-a pus problema cum să fie trimisă Scrisoarea ministrului Justiţiei şi s-a convenit să se trimită la Comisia juridică scrisoarea sa pentru un punct de vedere".

El a mai spus că nu e "treaba" Camerei să-l caute pe Marko Attila Gabor: "Nu ştim unde este domnul deputat, a fost într-o deplasare în Ungaria, nu ştim dacă a venit, nu a venit, nu este treaba noastră să îl căutăm".

Marko Attila Gabor a transmis o scrisoare Biroului Permanent în care arată că, având în vedere că în zilele de 2 şi 3 decembrie 2014, nu a fost la Bucureşti, fiind plecat la Budapesta în vederea participării la Forumul reprezentanţilor maghiarilor din Bazinul Carpatic şi având în vedere că ulterior, "prin mai multe memorii adresate DNA" a făcut "dovada nevinovăţiei sale dincolo de orice dubiu" roagă conducerea Camerei să îi pună la dispoziţie întreg dosarul transmis împreună cu scrisoarea ministrului Justiţiei, în vederea identificării "existenţei suspiciunii rezonabile a solicitării Parchetului de încuviinţare a arestării preventive".

Deputatul UDMR a mai precizat că, în data de 2 decembrie, Comisia juridică nu a întrunit numărul necesar de voturi şi nu a formulat o propunere de încuviinţare a arestării sale preventive însă, aceeaşi zi, plenul Camerei Deputaţilor a aprobat cu majoritate de voturi hotărârea prin care încuviinţează arestarea preventivă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Trimiteti mandatul de arestare prin posta poate reuseste sa se aresteze singur asa cum numai un nobil ungur stie. A dreaqu destapt, sa i se trimita dosaru prin posta !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb