Putin ameninţă Ucraina cu sistarea livrărilor de gaze

V. Ribana
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 martie 2009

Premierul rus Vladimir Putin a avertizat, ieri, că livrările de gaze ruseşti către Europa, prin Ucraina, ar putea fi întrerupte din nou, în cazul în care Kievul nu-şi va plăti, până sâmbătă, factura de gaze aferentă lunii februarie.

Oficialul rus a precizat: "Dacă această plată nu va fi făcută, vom suspenda atât livrările către consumatorii din Ucraina, cât şi pentru cei din Europa".

În plus, Putin se teme că plata ar putea fi împiedicată de ancheta de la "Naftogaz" Ucraina. "Dacă, în urma acţiunilor serviciilor ucrainene de sercuritate la sediul companiei , plata nu va fi efectuată, atunci vom opri livrările", a menţionat Putin.

La rândul său, "Gazprom" a avertizat, săptămâna trecută, că întrerupe livrările către Ucraina, dacă "Naftogaz" nu-şi achită datoriile până cel târziu 8 martie.

Ucraina are ca termen de plată data de 7 martie, însă capacitatea sa în acest sens este subminată de criza financiară severă care afectează ţara.

Totuşi, Ucraina promitea, ieri, să plătească până la sfârşitul zilei factura pentru gazul rusesc.

"Până la sfârşitul zilei de joi vom plăti întreaga factură de gaz pentru luna februarie", a spus purtătorul de cuvânt al "Naftogaz", Valentin Zemlianski. Potrivit afirmaţiilor sale, "Naftogaz" a plătit deja, săptămâna aceasta, 310 milioane de dolari şi mai are de achitat 50 de milioane de dolari societăţii ruse "Gazprom".

Cea mai mare parte a gazului rusesc destinat Europei tranzitează Ucraina. La începutul anului, disputa pe marginea datoriei Ucrainei a cauzat sistarea livrărilor de gaze ruseşti către Europa vreme de două săptămâni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb