Rachetele şi politica

În ordine istorică, prima întrebare a fost: "Se poate face război cu rachete?" Da!, a venit răspunsul chinezilor antichităţii, care au asamblat nişte maşinării pentru lansarea rapidă şi cvasi-simultană a zeci de săgeţi propulsate de dis-pozitive tip rachetă. Politicienii marilor puteri ale secolului XX s-au întrebat, mai apoi: "Se poate face politică cu rachete?" Şi răspunsul a fost din nou, Da! De atunci, lumea trăieşte legată cu un cordon ombilical de un munte uriaş de rachete, pentru care stau la dispoziţie alţi munţi, încă şi mai mari, de încărcături clasice şi nucleare, cu care se poate fărîma orice; "la nevoie", chiar planeta Pămînt, cu totul! Luată de valul revoluţiilor care au animat schimbarea de ştafetă dintre secolele XX şi XXI, preocupată de emergenţa noului desen geo-strategic al lumii, iar mai nou, de problemele gestiunii celei mai complexe crize din istoria economiei mondiale, lumea cam uitase de istoria rachetelor... cam tot aşa cum uitase Jupîn Dumitrache de istoria bagabontului, după prima sa ieşire la Iunion, cu consoarta şi cumnata Ziţa!

Pe fundalul marelui joc politic al lumii, cineva a avut totuşi grijă să ţină mereu tema în prim-planul politicii internaţionale şi de securitate. A fost, mai întâi, valsul elegant al îndelung trenatelor negocieri Rusia-SUA pentru un nou tratat START, care prevede reducerea în continuare a capacităţilor nucleare de care dispun cele două state; a urmat tema ameninţărilor generate de arsenalele de rachete ale unor state "abrazive" - Irakul lui Saddam, Coreea de Sud şi, în final, Iranul; au apărut semne clare de nelinişte cu privire la difuziunea necontrolată a sistemelor de rachete şi a capacităţilor nucleare de care dispun anumite state - în vizor, Pakistanul; Iranul ţine prim-planul agendei internaţionale de cînd eforturile sale trepidante de a trece bariera spre accesul la arma nucleară au intrat în linie dreap-tă. Au urmat iniţiativele americane pentru realizarea scutului global anti-rachetă, varianta A şi apoi B, interesînd direct state europene, printre care şi România, din spaţiul pe care Rusia continuă să-l considere ca "fîşia sa de siguranţă strategică". Ultimul mesaj vine, nici întîmplător şi nici neaşteptat, tocmai de la Moscova, rostit de Preşedintele Medvedev şi sună cît se poate de sumbru: Rusia ia în calcul instalarea unor sisteme de rachete, la limita de vest a spaţiului său european (inclusiv enclava Kaliningrad), capabile să anihileze componentele scutului anti-rachetă, instalat de SUA în diverse ţări europene, sub egida NATO. Ce se ascunde în spatele acestei declaraţii?

Înainte să ascundă ceva, mesajul dă la iveală arcuşul gros al liderilor de la Kremlin pe coarda "nostalgic-imperială", la care vibrează atît de bine, încă, masele de alegători din Rusia. Iar, prezidenţialele sunt colea, bat la uşă! O tuşă în plus, pe ultima sută de metri, nu strică niciodată. Nu că s-ar teme cineva că în atît de originala şi bine controlata democraţie din Rusia, nu iese din nou Putin preşedinte, ori că Medvedev ar putea rămîne fără postul de prim-ministru care i-a fost promis, dar povestea dă bine pe sticlă şi la public, aşa că, de ce să ratezi momentul! Mai puţin străvezie, dar prezentă, este încercarea Rusiei de a-şi impune abordarea maximalistă în negocierile dublate de acerba competiţie cu SUA, pe marginea realizării scutului anti-rachetă, cu componentele sale europene, atît de apropiate de teritoriul său. Rusia nu vrea să cedeze şi nu acceptă decît soluţiile care-i dau drept de veto în raport cu deciziile membrilor europeni ai NATO. Ori aşa, ori, dacă nu, spun liderii de la Kremlin, noi nu numai că ne retragem de la negocieri, dar ne pregătim rachetele cu care să vă demolăm bazele de lansare a rachetelor pe care le-aţi pus aici, în coasta noastră! Întrucît americanii, dincolo de mesajele diplomatice binevoitor-liniştitoare şi de datele furnizate asupra echipamentelor, care ar fi trebuit să satisfacă curiozitatea Moscovei şi, mai ales, teama ei că sistemul anti-rachetă american din Europa ar putea fi folosit ca "armă ofensivă" împotriva arsenalului strategic-nuclear al Rusiei, negociatorii americani i-au lăsat la un moment dat "singuri acasă" pe colegii lor ruşi şi au plecat în vacanţă! Iar, ca să pună şi un pic de sare pe rană, i-au anunţat, zilele trecute, că renunţă la gesturile de bunăvoinţă pe care le făceau pînă acum. Mai precis, într-un cu totul alt compartiment diplomatic, cel al Tratatului pentru reducerea forţelor convenţionale din Europa, din care Rusia s-a retras oficial, unde americanii continuau să le trimită nişte tabele cu date privind forţele lor şi capacităţile de care dispun! A înţărcat bălaia! Nu că s-ar face gaură-n cer, dar prea e pe faţă mesajul americanilor: "Nu vă place....alta mama nu mai face!". Pe scurt, o bătălie a orgoliilor, zgîndărite cu bună ştiinţă, de o parte şi de cealaltă!

Adînc ascunsă în cotloanele acestor întîmplări stă, însă, teama unei noi generaţii de lideri politici ai Rusiei că ar putea veni o zi în care statutul de mare putere, bazat în cea mai mare parte pe rachetele şi arsenalele nucleare, întărite de "forţa" energetică, ar putea să apună. Nici aceas-tă generaţie şi, aproape sigur, nici viitoarea generaţie de lideri politici ai Rusiei nu au pregătit vreun răspuns constructiv pentru această eventualitate. De aceea, toate reacţiile politice ale Mos-covei îşi au rădăcinile în preocuparea de a face recunos-cut, tot mai des şi tot mai apăsat, rolul privilegiat al Rusiei în gestiunea noului sistem global al puterii. Mesajul de la Kremlin, folosind de astă dată rachetele ca pretext, pentru oricine are urechi de auzit, chiar dacă şi le-ar înfunda bine cu ceară, este că Rusia nu se va mulţumi cu nimic mai puţin decît "partea leului", pe care nu este dispusă să o împartă decît cu America. Deocamdată, desigur! Pînă cînd era militară şi politică a rachetelor va apune, pentru totdeauna!

Păstraţi-vă calmul, nu e motiv de panică: nu se va întîmpla prea curînd! Cu atît mai puţine motive ar avea cineva să se îngrijoreze, pe aici, pe meleagurile noastre dragi. Staţi liniştiţi, oameni buni! Nu dăm noi de belea din cauză de rachete! Pe noi ne dărîmă, azi-mîine, mizeria de toate felurile pe care o sporim, de la zi la zi, în casa pe care o numim, tot mai impropriu, ţară!