Raiffeisen a majorat cu 6% preţul ţintă la 12 luni pentru acţiunile Banca Transilvania (TLV), la 1,68 de lei pe unitate, şi a menţinut recomandarea pentru investitori referitoare la aceste titluri la "păstrează". Raiffeisen anticipează că TLV îşi va majora cota de piaţă în acest an, însă a redus estimarea privind creşterea creditelor, de la 10,5% la 9,7%, din cauza aprecierii leului, se arată într-un comunicat al băncii austriece. Pentru 2012 este aşteptat un avans al creditelor de 10%, iar pentru anul următor o majorare de 10,7%.
Analiştii Raiffeisen apreciază că acest an va fi unul în care profitabilitatea operaţională a băncilor româ-neşti va începe să se deterioreze, în condiţiile în care veniturile vor fi sub presiune.
"Anterior, ne-am aşteptat ca scăderea costurilor pentru acoperirea riscurilor să compenseze deteriorarea profitabilităţii operaţionale. Însă, după anunţarea rezultatelor pentru anul financiar 2010, am majorat estimările privitoare la costurile pentru acoperirea riscurilor. Încă mai considerăm că nivelul creditelor neperformante va atinge maximul în vara acestui an", menţionează reprezentanţii Raiffeisen, citaţi de Mediafax.
Analiştii consideră, de asemenea, că o eventuală decizie a BNR de a limita împrumuturile în valută ale debitorilor care nu s-au asigurat împotriva riscurilor valutare va favoriza TLV deoarece banca are o expunere mai redusă pe acest sector decât alte companii concurente.
Totodată, reducerea recentă a cerinţelor privind rezervele minime obligatorii de valută va îmbunătăţi poziţia Băncii Transilvania în faţa altor bănci care au avut opţiunea de a externaliza credite în străinătate.
Guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, a declarat recent că BNR pregăteşte măsuri speciale, cel mai probabil prudenţiale, de descurajare a creditării în valută pentru persoanele cu venituri în lei, în linie cu tendinţa de reglementare existentă la nivel european.
Raiffeisen a majorat de la 1,407 miliarde lei la 1,486 miliarde lei estimarea privind profitul operaţional al TVL în acest an, însă a redus de la 183 milioane lei la 135 milioane lei prognoza referitoare la profitul net ajustat şi după excluderea participaţiilor minoritare.
1. crester
(mesaj trimis de mircea în data de 14.04.2011, 16:30)
1,800 in urmatoarele doua luni