Randamente maxime de 23% pe Bursă, în ultima lună

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 28 iunie 2010

Randamente maxime de 23% pe Bursă, în ultima lună

Titlurile producătorului de conducte magistrale "Condmag" Braşov (simbol COMI) au fost vedetele bursei în ultimele săptămâni, înregistrând, în perioada 21 mai - 24 iunie, o apreciere de 22,60% (raportat la moneda europea­nă), până la 0,8 lei/titlu, în şedinţa de tranzacţionare de vineri. Acesta este cel mai bun randament înregis­trat de vreo acţiune listată la Bursa de Valori Bucureşti, în condiţiile în care aversiunea la risc a investitorilor a cres­cut considerabil în urma situaţiei economice precare din ţările europene.

Persoanele care au avut inspiraţia să achiziţioneze titluri la fondul "BCR Expert", adminis­trat de SAI Erste Asset Management, au fost şi ele mulţumite, ţinând cont că acest tip de plasament le-a adus o rentabilitate de 5,14%.

Randamente pozitive au fost înregistrate, joi, şi de către investitorii care au ales ca plasamente indicii bursieri. Indicele BET (exprimat în euro), care prezintă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a consemnat o apreciere de 3,89% în ultima lună, în timp ce indicele BET-FI, care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a urcat cu 7,38%. Şi BET-XT, indicele celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a afişat o creştere consistentă de 2,98%, în perioada menţionată.

Şi tradiţionaliştii care au preferat, la 21 mai, să constituie depozite în euro la "Banca Comercială Carpatica", ATE Bank, MKB Romexterra sau Marfin Bank au obţinut în continuare randamente uşoare. Astfel, persoanele care, în urmă cu o lună, au ales să îşi direcţioneze economiile la aceste bănci, au obţinut, joi, un câştig de 0,27% din suma depusă.

Persoanele care au preferat, în schimb, luna trecută, să îşi păstreze banii "la ciorap" au înregistrat o depreciere uşoară a economiilor, de 0,85%, în intervalul 21 mai - 24 iunie, pe fondul aprecierii monedei euro în raport cu leul. Cursul de schimb a ajuns în prezent la nivelul de 4,28 lei/euro, leul devenind din ce în ce mai slab după ultima vizită a reprezentanţilor FMI.

Cei care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în perioada analizată au avut de câştigat. Preţul metalului galben a crescut cu 6,37%, după ce investitorii s-au reorientat tot mai mult către acest tip de plasamente. În ţara noastră, un gram de aur valorează circa 140 de lei.

Investitorii care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la Unicredit Ţiriac Bank, au avut şi ei de pierdut, cu toate că banca a avut cea mai bună ofertă de pe piaţă, banii din conturi diminuându-se cu 0,19%, pe fondul deprecierii leului.

Precizări:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb