RAPORT EY LA NIVEL GLOBAL: "Creştere record a tranzacţiilor din energie şi utilităţi"

R.R.
Ziarul BURSA #Companii / 4 decembrie 2018

Valeriu Binig, Senior Advisor, EY România, a declarat: "Pe plan mondial, investitorii financiari se orientează către capacităţi de generare a energiei electrice folosind surse regenerabile. Aceasta conduce la creşterea valorii specifice a tranzacţiilor cu astfel de active, comparativ cu investiţiile în active de reţele, supuse presiunii reglementatorilor".

Valeriu Binig, Senior Advisor, EY România, a declarat: "Pe plan mondial, investitorii financiari se orientează către capacităţi de generare a energiei electrice folosind surse regenerabile. Aceasta conduce la creşterea valorii specifice a tranzacţiilor cu astfel de active, comparativ cu investiţiile în active de reţele, supuse presiunii reglementatorilor".

Valeriu Binig, EY România: "Anticipăm că şi în România se vor răspândi rapid soluţiile descentralizate care utilizează surse regenerabile de energie, combinate cu soluţii de stocare"

Valoarea cumulată a tranzacţiilor din energie şi utilităţi de la nivel global a cunoscut o creştere record în cel de-al treilea trimestru al anului curent, atingând 241,8 miliarde de dolari, arată raportul EY - Tranzacţii şi tendinţe în domeniul energiei: T3 2018.

Potrivit companiei de consultanţă, această majorare se datorează valului de tranzacţii cu gaze şi energii regenerabile din trimestrul al treilea (T3).

Totodată, în ciuda incertitudinii din zona de reglementare şi a tensiunilor geopolitice continue, cel mai recent baromentru EY - Global Capital Confidence (CCB) - indică faptul că 57% dintre executivi se aşteaptă să încheie o tranzacţie în anul următor.

Compania de consultanţă a trans­mis, printr-un comunicat de presă, că după un început în forţă al anului pentru fuziuni şi achiziţii, activitatea de tranzacţionare în întregul sector a rămas intensă, în ciuda unei scăderi de la trimestru la trimestru de 25%, la 61,9 miliarde de dolari, de la 83 miliarde de dolari.

Conform EY, tranzacţiile cu utilităţi din sectorul gazelor au atins un record în trimestrul al treilea 2018, cumulând 59% din valoarea tranzacţiilor globale (36,5 miliarde de dolari), mai mult de jumătate, 51% dintre acestea fiind derulate în cele două Americi (18,3 miliarde de dolari). Toate regiunile au continuat să urmărească investiţii în surse de energie regenerabilă, cu 58 de tranzacţii reprezentând 41% din volumul tranzacţiilor globale.

Potrivit companiei, în Europa, tranzacţiile din zona energiei regenerabile au cumulat 78% din valoarea tranzacţiilor (8,1 miliarde de dolari) şi au marcat un trimestru mai slab decât s-a aşteptat.

Valeriu Binig, Senior Advisor, EY România, a declarat: "Pe plan mondial, investitorii financiari se orientează către capacităţi de generare a energiei electrice folosind surse regenerabile. Aceasta conduce la creşterea valorii specifice a tranzacţiilor cu astfel de active, comparativ cu investiţiile în active de reţele, supuse presiunii reglementatorilor. În multe cazuri, diverse scheme de sprijin aplicate de autorităţi intensifică această tendinţă. În Europa, asistăm la consolidări pe verticală şi pe orizontală (generatorii din surse convenţionale achiziţionează capacităţi în domeniul regenerabilelor pentru diversificarea portofoliului şi creşterea flexibilităţii propriei pro­ducţii), în combinaţie cu capacităţi de stocare a energiei.

Devin din ce în ce mai frecvente acordurile bilaterale private de achiziţionare a energiei electrice (Corporate Power Purchase Agreements), prin care corporaţiile achiziţionează electricitate din surse regenerabile, garantând dezvoltarea acestora, ca parte a efortului de participare la combaterea schimbărilor climatice şi ca afirmare a angajamentului de sustenabilitate.

Prevedem şi în România o răspândire rapidă a soluţiilor descentralizate ce utilizează surse regenerabile de energie, combinate cu soluţii de stocare, în paralel cu intensificarea activităţii tranzacţionale în domeniul capacităţilor de producţie existente din surse regenerabile".

Conform companiei de consultanţă, tranzacţiile din zona energiei regenerabile şi a utilităţilor de gaze sunt predominante, astfel că valoarea tranzacţiilor din cele două Americi a înregistrat o creştere trimestrială de 7%, la 28,8 miliarde de dolari, reprezentând aproape jumătate (46%) din valoarea totală a tranzacţiilor globale. Comunicatul EY mai notează: "Al treilea trimestru a demonstrat apetitul pentru investiţii în surse de energie regenerabilă, atingând o valoare de 4,5 miliarde de dolari, care include achiziţia anunţată de Edison a activelor Sempra Energy, în valoare de 2,1 miliarde de dolari - subliniind impactul activismului acţionarilor din cele două Americi. Statele Unite s-au menţinut ca principală destinaţie de investiţii din regiune.

În ciuda scăderii cu 78% a valorii tranzacţiilor din Europa, la 10,1 miliarde de dolari, parcurile eoliene offshore au oferit investitorilor financiari randamente solide, compania Global Infrastructure Partners, cu sediul în SUA, acceptând să achiziţioneze o participaţie de 50% într-o fermă eoliană offshore de 1,2 GW de la compania daneză qrsted A/S.

Se aşteaptă ca încheierea negocierilor dintre cele 28 de state membre ale UE privind viitorul cadru al pieţei de energie electrică să consolideze inves­tiţiile în trimestrul patru".

Regiunea Asia-Pacific a înregistrat, potrivit reprezentanţilor EY, o creştere trimestrială a valorii tranzacţiilor de 118%, atingând 22,5 miliarde de dolari, o mare parte a datorată planurilor anunţate de achiziţie a APA Group din Australia, pentru suma de 16,3 miliarde de dolari, de către CK Infrastructure, CK Asset şi Power Assets Holdings. "Această tranzacţie se pregătea să fie cea mai mare tranzacţie din domeniul utilităţilor de gaze de până acum. Cu toate acestea, guvernul federal a transmis un comentariu preliminar prin care se înţelege că ea ar fi blocată, urmând să fie emisă în curând o decizie oficială", au explicat aceştia.

Specialiştii companiei sunt de părere că încrederea economică încurajează perspectivele de tranzacţionare, CCB indicând faptul că liderii din sector rămân încrezători în dezvoltarea economiei.

Cu încă un an de prognoză de creştere puternică a PIB-ului, 86% dintre executivii din domeniul energiei şi al utilităţilor se aşteaptă la o îmbunătăţire a perspectivelor de creştere în următoarele 12 luni, au conchis aceştia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb