RAPORT PWC PE ROMÂNIA: Divertisment şi media: 8,8% - rata anuală medie de creştere, în 2011-2015

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 3 august 2011

Divertisment şi media: 8,8% - rata anuală medie de creştere, în 2011-2015

După doi ani de creştere lentă, industria de divertisment şi media s-a stabilizat, dă semne de revenire şi va înregistra o rată anuală medie de creştere de 8,8%, între 2011 şi 2015, potrivit ediţiei de anul acesta a raportului PwC Global Entertainment and Media Outlook 2011-2015. Acesta arată că valoarea totală a pieţei de media din ţara noastră va creşte de la 2,5 miliarde dolari americani, în 2010, la 3,8 miliarde, în 2015.

Cea mai mare parte a acestei creşteri va veni din segmentul accesului la Internet, care va înregistra un ritm mediu anual de creştere de 12,9%, în perioada menţionată, în vreme ce cheltuielile de publicitate vor înregistra un ritm de expansiune de 8,9%. Cheltuielile consumatorilor pentru produse media vor avea cea mai lentă evoluţie, atingând o rată medie de creştere de 4,7%.

Piaţa locală de divertisment şi media va fi cea de-a treia cea mai dinamică din regiune, după cele ale Turciei (care va înregistra o rată anuală medie de creştere de 13,2%) şi Rusiei (11,7%), dar înaintea Poloniei (7,1%), Republicii Cehe (6,8%), şi Ungariei (6,2%). Cu toate aces-tea, în cifre absolute, acest sector va rămâne printre cele mai mici din regiune, reprezentând aproximativ o zecime din valoarea pieţei din Rusia (35,7 miliarde de dolari până în 2015).

"Aceasta este epoca de aur a consumatorului, cererea pentru produsele media digitale fiind în creştere şi devenind regula. În multe pieţe, industria de divertisment şi media a fost profund afectată de perioada de recesiune pe măsură ce consumatorii şi-au accelerat migraţia către mediul online, ajutaţi fiind şi de revoluţionarea tehnologiilor", a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultanţă de Management, PwC România.

În anul 2010, economia globală a început să-şi revină după declinul accelerat înregistrat în 2009, iar îmbunătăţirea climatului economic a jucat un rol important în revirimentul industriei de divertisment şi media, care a crescut la nivel global, cu 4,6%, potrivit raportului PwC. Acesta prognozează că în următorii cinci ani cheltuielile agregate la nivel global pentru produsele industriei media şi divertismentului vor creşte de la 1,4 trili-oane de dolari, în 2010, la 1,9 trilioane în 2015, cu o rată anuală medie de creştere de 5,7%, generată, în principal, de creşterea economică generală, dar şi de accelerarea trecerii de la produsele media tradiţionale la cele digitale. În prezent, componenta digitală reprezintă 26% din cheltuielile totale, dar, până în 2015, PwC estimează că ponderea cheltuielilor pe produse media digitale va creşte la 33,9%.

Publicitatea, cel mai pro-ciclic segment al industriei de divertis-ment si media, a înregistrat cel mai mare reviriment, crescând cu 5,8% în 2010, după o scădere de 11% în 2009. În total, cheltuielile de publicitate vor înregistra o rată anuală medie de creştere de 5,5% de la 442 de miliarde de dolari, în 2010, la 578 miliarde în 2015.

Cheltuielile consumatorilor s-au îmbunătăţit, de asemenea, crescând cu 2,2% în 2010, după o scădere de 0,4% în 2009. În schimb, evoluţia cheltuielilor pentru accesul la Internet a rămas aproape neafectată de recesiune, crescând cu 9,2%, atât în 2009, cât şi în 2010. Pentru acest segment, raportul estimează majorarea de la 270 de miliarde de dolari în 2010 la 408 miliarde în 2015, cu o rată medie anuală de creştere de 8,6%.

Publicitatea pe Internet va fi cel mai dinamic segment al pieţei de publicitate în următorii cinci ani, depăşind ziarele, în 2012 şi devenind al doilea mediu în funcţie de veniturile din publicitate după televiziune.

Douăsprezece ţări aveau cheltuieli de peste 25 de miliarde dolari pentru divertisment şi media în 2010. Dintre acestea, China şi Brazilia vor fi pieţele cele mai dinamice în următorii cinci ani, cu o rată medie anuală de creştere de 11,6% şi, respectiv, 11,4%.

În 2010, publicitatea în mediul digital a însemnat 15,9% din cheltuielile globale de publicitate şi se estimează că va ajunge la o pondere de 22,5%, până în 2015. În schimb, publicitatea în mediile tradiţionale a reprezentat 84,1% din cheltuielile totale de publicitate, în 2010, şi se estimează că va scădea la 77,5%, în 2015, potrivit raportului PwC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb