Titlurile producătorului de mobilă "Mobicrasna" Carei (simbol MOCR) s-au scumpit, ieri, cu 141%, pe fondul unui rulaj de 481.181 de lei. În total, au fost transferate, ieri, 487.575 de acţiuni MOCR, la preţuri cuprinse între 0,5 lei şi 1 leu. Dintre tranzacţiile perfectate ieri a fost raportată doar cumpărarea a 180.000 de acţiuni MOCR de către societatea cu răspundere limitată "Edex"Carei.
"Mobicrasna" Carei are un capital social de 411.205 de lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei. Potrivit informaţiilor disponibile, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, "Edex" SRL avea o participaţie de 28,55% din companie, în timp ce Ludovic Barta deţinea 23% din acţiunile MOCR. Gavril-Daniel Olar este raportat cu o deţinere de puţin peste 14%.
Compania a anunţat, pentru primul trimestru al anului, pierderi de 190.518 de lei, faţă de 343.182 cât a avut în perioada similară din 2009.
Preţul acţiunilor producătorului de echipamente pentru industria energetică "Armax Gaz" Mediaş (simbol ARAX) a stagnat, ieri, la 0,138 de lei/titlu, după ce a oscilat între 0,13 lei şi 0,142 de lei/titlu.
În total, au fost schimbate, ieri, 4,21 milioane de acţiuni ARAX, în valoare de 572.153 de lei.
Compania a anunţat, marţi, rezultatele financiare, pentru primul trimestru al anului, raportând un profit brut de 2,5 milioane de lei, cu 300% mai mare faţă de profitul din primul trimestru al lui 2009. Afacerile societăţii au sporit, în primele trei luni ale anului, cu 280%, la 29,61 milioane de lei. "Armax Gaz" a avut venituri totale de 32,86 milioane de lei şi cheltuieli totale de 30,35 milioane de lei.
Tranzacţiile încheiate, ieri, pe piaţa Rasdaq au fost cifrate la 1,78 milioane de lei. Indicele Rasdaq-C, care arată evoluţia acţiunilor de pe piaţă, a pierdut 0,66 %, coborând la 2.268,41 puncte. Indicele Raq-I, care reflectă oscilaţia acţiunilor de la categoria întâi, s-a depreciat cu 0,45%, la 2.307,87 puncte, în timp ce Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a stagnat la 4.343,92 puncte.