RASDAQ Ofertă publică de cumpărare/preluare acţiunilor "BAT" Mediaş

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 mai 2006

Valoarea totală a tranzacţiilor perfectate vineri s-a ridicat la 783.700 RON, în scădere cu 40% faţă de sesiunea precedentă. Toţi cei trei indici ai pieţei s-au apreciat, cea mai importantă creştere, de 1,46%, aparţinînd lui RAQ-I. RAQ Compozit şi RAQ-II s-au majorat cu 1,13% pînă la 1.745 puncte şi respectiv 0,56% pînă la 3.696 puncte.

O pondere de 32% din totalul pieţei a fost deţinută de oferta publică de cumpărare/preluare cu acţiuni ale companiei "BAT" din municipiul Mediaş (BAME). Vineri a fost transferat 19,28% din capitalul social al emitentului la preţul unic de 2,6 RON/acţiune. Societatea realizează transporturi rutiere de mărfuri, iar printre acţionarii săi se numără: persoana fizică Florin Nicolae Muntean (22,92% din titluri), "Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului" (18,93%) şi SIF "Transilvania" (10,38%).

În cadrul primei categorii transferurile au însumat 30.368 RON, cu 63,5% mai puţin decît în şedinţa anterioa-ră. Au fost tranzacţionate 1.145 de acţiuni ale producătorului de tuburi din oţel, "Mittal Steel" Roman (PTRO), rulajul acestora ridicîndu-se la 10.906 RON.

Cotaţia titlurilor "Aversa" Bucureşti (AVBU) a înregistrat vineri o creştere de 11,21%, ajungînd la 1,19 RON/acţiune (preţ mediu). Societatea fabrică pompe şi compresoare şi dis-pune de un capital social de 6,6 milioane RON, împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 RON. Acţionar majoritar este "Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului", cu o participaţie de 66,27% la capitalul emitentului.

La categoria a doua au fost încheiate doar opt transferuri cu 17.703 acţiuni, care au totalizat 2.290 RON. Liderul categoriei a fost comerciantul cu cereale "Unisem" Bucureşti (UNISEM), cu un rulaj total de 876 RON. Cursul s-a diminuat cu 6,17%, ajungînd la 0,0501 RON/titlu (preţ de referinţă).

Tranzacţiile perfectate la categoria de bază au însumat 495.126 RON, în scădere cu 58% faţă de ultima şedinţă de tranzacţionare. Sub simbolul DERM al companiei "Dermatina" din Timişoara au fost realizate patru transferuri au 94.299 de titluri, care au reprezentat 16,88% din totalul categoriei. Cotaţia s-a majorat semnificativ, cu respectiv 196,66 procente (cea mai importantă creştere de pînă acum în acest an). Societatea fabrică produse din material plastic şi are un capital social de 52,9 milioane RON, împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 RON. Potrivit raportării din data de 7 februarie, principalul acţionar este "Begacom", cu o deţinere de 91,73% din titluri.

Preţul acţiunilor "Napolact" Cluj Napoca (NAPP) a continuat să se aprecieze, vineri înregistrînd o creştere de 23,52 procente. Volumul de tranzacţionare s-a cifrat la 8.129 titluri. Producătorul de lactate şi brînzeturi are ca acţionar majoritar societatea "Friesland Romania", care deţine un pachet de 89,57% din acţiuni.

Vineri s-a mai tranzacţionat şi un număr de 72.308 acţiuni ale societăţii "Condmag" Braşov (COMI) la preţuri cuprinse între 0,79 RON/titlu şi 0,81 RON/titlu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb