Valoarea totală a tranzacţiilor a scăzut vineri, ajungînd la 5,1 miliarde de lei, în uşoară scădere comparativ cu şedinţa precedentă cînd piaţa a totalizat 7,2 miliarde de lei. Au crescut indicii RAQ-I şi Rasdaq Compozit, cu 1,32% şi, respectiv, 0,13%, şi a scăzut RAQ-II cu 0,65%.
A crescut valoarea tranzacţiilor în cadrul primei categorii, iar cele mai tranzacţionate titluri au rămas "Rompetrol" Bucureşti (VEGA). Au fost transferate peste un milion de acţiuni prin 42 de tranzacţii a căror valoare totală a ajuns la aproape 800 de milioane de lei. Cotaţia a continuat să crească, preţul de referinţă apreciindu-se vineri cu 2,82%. Valoarea totală a tranzacţiilor cu aceste titluri a reprezentat mai mult de 52% din totalul primei categorii. Cotaţia acţiunilor VEGA a început să crească în ultimele săptămîni, după ce din luna ianuarie (cînd a fost atins maximul ultimului an, de 850 lei/acţiune), cursul acestora se înscrisese pe un trend descendent, dar sînt încă transferate la preţuri sub valoarea lor nominală (de 1.000 lei/acţiune). Societatea are un capital social de 1.745 miliarde de lei divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 1.000 lei.
Preţul mediu al acţiunilor "Mittal Steel" Roman (PTRO) s-a apreciat cu 4,65% pînă la 45.000 lei/acţiune. Valoarea totală a celor 31 de transferuri a fost de 422 milioane de lei.
Cea mai mare variaţie pozitivă de preţ din cadrul primei categorii au înregistrat-o titlurile producătorului de îmbrăcăminte "Braiconf" Brăila (BRCR), şi a fost de 14,8%. Astfel, cele două transferuri de ieri au fost perfectate la preţul unic de 21.300 lei/acţiune, însă valoarea lor a fost foarte redusă. Compania a înregistrat în 2004 o cifră de afaceri de 504 miliarde de lei, majorată cu 11% comparativ cu anul precedent. Profitul net obţinut în 2004 este de 58,18 miliarde de lei, în scădere faţă de cel din anul precedent care a fost de 65,96 miliarde de lei.
În cadrul celei de-a doua categorii valoarea totală a tranzacţiilor a crescut cu 37%, ajungînd la 313 milioane de lei. Din nou cele mai lichide acţiuni au fost "Elpreco" Craiova (ELPS), care au însumat 63% din totalul categoriei. Au fost încheiate 12 tranzacţii la preţuri cuprinse între 480.000 şi 505.000 lei/acţiune. Cotaţia a continuat să scadă şi vineri, variaţia negativă de preţ fiind de 4,95% faţă de şedinţa anterioară. "Elpreco" pare să fie cel mai lichid emitent din ultimele săptămîni din cadrul celei de-a doua categorii, fapt care poate fi explicat de rezultatele în creştere raportate pentru 2004 (cifră de afaceri majorată cu 32% pînă la 594 miliarde de lei şi profit de 55 miliarde de lei, în creştere cu 25%). Societatea a raportat cea mai mare valoare a profitului pe acţiune din ultimii cinci ani, de 53.674 lei. Potrivit ultimelor raportări făcute în luna februarie, "Broadhurst Investments" Ltd este acţionarul majoritar, cu o deţinere de 60,43% din titluri.
În cadrul categoriei de bază cele mai tranzacţionate titluri au fost "Argus" Constanţa (UARG). Au fost realizate 14 tranzacţii care au însumat 1,4 miliarde de lei, respectiv 43% din totalul categoriei. Preţul de referinţă s-a apreciat cu 7,59%, ajungînd la 39.700 lei/acţiune. "Argus" a înregistrat în primele trei luni ale acestui an o cifră de afaceri de 315 miliarde de lei, comparativ cu 356 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul s-a diminuat considerabil, de la 27 miliarde de lei în trimestrul I 2004 la 848 milioane de lei în acest an.