RASDAQ Tranzacţii de aproape 60 miliarde de lei

Raluca Ungureanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 ianuarie 2005

De la începutul acestui an, pe piaţa Rasdaq au fost înregistrate valori ridicate de tranzacţionare, cea mai mare dintre acestea fiind cea înregistrată vineri, de 59,81 miliarde de lei. Nivelul ridicat s-a datorat în mare măsură transferurilor în valoare de 34,4 miliarde de lei, efectuate cu acţiuni ale operatorului portuar "Socep" din Constanţa. O evoluţie bună a cotaţiei bursiere a fost înregis-trată vineri de acţiunile "Braiconf" din Brăila. Preţul mediu la care au fost transferate vineri cele 80.542 de acţiuni BRCR a fost cu 11,43% mai mare decît cotaţia medie aferentă şedinţei de tranzacţionare precedentă. Societatea, ce are ca obiect de activitate fabricarea articolelor de îmbră-că-minte, a obţinut pe parcursul primelor nouă luni de activitate din 2004 o cifră de afaceri de 378,2 miliarde de lei, cu circa 12 miliarde lei peste prevederile bugetare. Profitul brut al companiei era la acceaşi dată, res-pectiv 30 septembrie, de 70,34 miliarde de lei, circa 87,9% din valoarea estimată în BVC.

Titlurile companiei petroliere "Rompetrol" Bucureşti (VEGA) au fost tranzacţionate la un preţ mediu de 846 lei/titlu, acelaşi cu preţul mediu aferent şedinţei anterioare.

La categoria a doua a Bursei Electronice Rasdaq, cele mai lichide au fost tot acţiunile unui operator portuar, "Romportmet" Galaţi, acestea înregis-trînd un volum de tranzacţionare de 58.780 acţiuni şi un preţ mediu de 37.347 lei, în creştere cu 1,62% faţă de şedinţă bursieră anterioară.

Căutate de investitori au fost, pe parcursul sesiunii bursiere de vineri, şi acţiunile "Eurom Bank". Acestea au fost transferate în număr de 45.730, la un preţ mediu de 6.173 lei/acţiune, în creştere cu 1,65% faţă de nivelul înregistrat în şedinţa de tranzacţionare precedentă.

Cu acţiunile societăţii "Asirom" au fost perfectate pe parcursul şedinţei bursiere de vineri tranzacţii în valoare totală de 149,9 milioane de lei, la un preţ mediu de 3.572 lei/acţiune, preţ cu aproape 10% mai mare decît cel aferent şedinţei de tranzacţionare precedente.

Un volum ridicat de tranzacţionare a fost înregistrat şi de acţiunile societăţii "Unisem", so-cietate ce are ca obiect de activitate cultura de leguminoase boabe şi carea obţinut în perioada ianuarie-septembrie 2004 o cifră de afaceri de 315,11 miliarde de lei, în creştere cu 22% faţă de nivelul aferent perioadei similare din 2003. Profitul brut al companiei la finele lunii septembrie 2004 a fost de 11,87 miliarde de lei, fiind de circa 2,4 ori mai mare decît profitul brut înregistrat cu un an în urmă.

Volume ridicate de tranzacţionare au fost înregistrate vineri şi la categoria bază.Cele mai lichide au fost acţiunile "Romlux" Tîrgovişte, acestea fiind transferate în număr de peste 1,4 milioane, la un curs mediu de 405 lei/acţiune, cu 1,01% mai mare decît preţul mediu aferent şedinţei de vineri.

Acţiunile societăţii "Atlas" Galaţi au fost transferate în număr de 950.500, la un preţ mediu de 1.000 lei/titlu, preţ în creştere cu peste 11% faţă de cel aferent şedinţei de tranzacţionare precedente. Societate are ca obiect de activitate închirierea utilajelor de construcţii şi demolare cu personal de deservire aferent. Capitalul social al companiei este de 49,63 miliarde de lei, acesta fiind divizat în acţiuni cu valoarea nominală 1.000 de lei. Principalii acţionari sînt "Dataconsult" (50,85%) şi SIF "Moldova" (43,42%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb