RĂSPUNS CĂTRE PATRIARHIE: "APIA sprijină instituţiile de cult cu activitate agricolă"

V.B.
Companii #Imobiliare / 4 aprilie 2014

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat astăzi, printr-un comunicat trimis redacţiei, că vine în sprijinul instituţiilor de cult care îşi desfaşoară propria activitate agricolă pe terenurile arendate sau aflate în proprietate şi susţine menţinerea acestora la plata pe suprafaţă şi din 2015.

Pe de altă parte, începând cu anul viitor, este necesar ca orice fermier înregistrat în baza de date APIA să poată dovedi calitatea de fermier activ pentru a obţine plăţi pe suprafaţă în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1307 din 2013, precizează Agenţia.

În perioada următoare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va reglementa prin act normativ definiţia fermierului activ, cât şi inactiv, urmând a fi stabilite situaţiile care duc la neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a putea beneficia de plata subvenţiilor pe suprafaţă.

APIA este instituţia responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin pe suprafaţă destinate susţinerii agriculturii, acordând ajutor financiar solicitanţilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară în vigoare, se mai arată în comunicat.

Ieri, Dorel Benu, directorul general al APIA, a declarat că aeroporturile, companiile imobiliare şi terenurile de golf vor fi incluse pe lista neagră a "fermierilor inactivi" şi nu vor mai putea primi subvenţii pentru teren agricol. Şi mănăstirile şi parohiile ar putea rămâne fără subvenţii agricole. Numai anul trecut, la APIA au depus cereri unice de plată pe suprafaţă 2.315 instituţii de cult pentru suprafaţa agricolă totală de 23.853 hectare. De la anul, pentru a mai primi bani, ele va trebui să demonstreze că sunt "fermieri activi" şi că lucrează terenul, a mai spus oficialul.

Dorel Benu a detaliat: "Pe această cale, dorim să atragem atenţia acestei categorii de fermieri că, începând cu anul 2015, este necesar să poată dovedi calitatea de fermier activ pentru a obţine plăţi pe suprafaţă în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) din 2013. Pentru a putea dovedi calitatea de fermier activ, instituţiile de cult trebuie să aibă în obiectul de activitate activităţi agricole conform clasificării CAEN sau să poată dovedi cu documente că desfaşoară propria activitate agricolă".

În replică, Patriarhia Română a transmis, printr-un comunicat, că APIA nu poate refuza statutul de fermier activ, al cărui sens nu este încă definit legal, unităţilor bisericeşti care deţin în proprietate şi cultivă terenuri agricole.

"Menţionăm că unele unităţi bisericeşti au înfiinţat prin asociere cooperative agricole pentru ca să cultive cât mai eficient terenurile agricole pe care le deţin, fiind un exemplu în moderna şi eficienta gestionare a acestora. (...) În prezent, problema principală rămâne faptul că unităţilor bisericeşti li s-au restituit numai o parte din terenurile agricole şi forestiere preluate abuziv de regimul comunist", se arată în comunicatul Patriarhiei.

Conform articolelor 169 şi 170 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, bunurile comune ale parohiilor, schiturilor, mănăstirilor, protopopiatelor, vicariatelor, episcopiilor, arhiepiscopiilor, mitropoliilor şi Patriarhiei, asociaţiilor şi fundaţiilor constituite de Biserică, între care terenurile agricole, pădurile, păşunile, viile, livezile, grădinile etc. fac parte din patrimoniul bisericesc. Acestea sunt administrate conform destinaţiei lor pentru întreţinerea bisericilor şi mănăstirilor, precum şi pentru susţinerea operei misionar-pastorale, social-filantropice, educaţionale şi culturale a Bisericii, mai informează Patriarhia.

În plus, cea mai mare parte a unităţilor bisericeşti (parohii şi mănăstiri sărace din mediul rural) care deţin în proprietate suprafeţe agricole mici le-au arendat, iar arendaşul este cel care, potrivit prevederilor legale, primeşte subvenţia de la bugetul de Stat şi are obligaţia de a justifica modul utilizării banilor primiţi. Veniturile obţinute în urma arendării suprafeţelor agricole sunt folosite de unităţile bisericeşti pentru întreţinerea locaşurilor de cult şi activităţile socio-educaţionale ale acestora, precizează reprezentanţii Patriarhiei Românie.

De asemenea, specifică Patriarhia, unităţile bisericeşti care deţin suprafeţe de teren arabil mai mari şi au capacitatea de a le lucra în regie proprie justifică de asemenea subvenţiile primite de la Stat conform legislaţiei în vigoare. În cazul acestora, recolta obţinută este folosită pentru întreţinerea unităţii bisericeşti, consumul propriu, precum şi pentru aprovizionarea instituţiilor sociale ale Bisericii Ortodoxe Române (brutării, cantine, aşezăminte pentru copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi etc.).

Mai mult, potrivit prevederilor statutare şi hotărârilor Sfântului Sinod, centrele eparhiale au responsabilitatea de a supraveghea administrarea corectă a bunurilor din patrimoniul bisericesc de către fiecare parohie şi mănăstire. În acest sens, menţionăm faptul că în evidenţa contabilă a fiecărei unităţi bisericeşti se înregistrează distinct veniturile realizate în urma exploatării terenurilor agricole, iar anual centrele eparhiale verifică gestiunea, disciplina financiar-contabilă şi modalitatea administrării bunurilor, inclusiv veniturile realizate din cultivarea suprafeţelor agricole şi utilizarea acestora, mai informează comunicatul.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. In capitaliZM, agricultura se face cu BISERICA ! 

    ...  

    1) platitorul de impozite si taxe; 

    2) din subventiile incasate de la stat; 

    3) chiar daca n-are nicio activitate agricola .... si nici macar acest obiect prevazut in statut. 

    ... cu Ion si cu Ghio. 

    " Ion - Ma Gheo, ma, tu te-ai (...) ? " 

    Gheo - Nu ma Ioane, ursul s-a (...) ! 

    Ion - Si unde-i ursul ma Gheo, mah, ca eu nu vad niciun urs p-aci ?

    Gheo - Las` mah Ioane, ca vine el " 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb