Răsvan Radu îşi încheie mandatul de CEO şi Preşedinte al Directoratului UniCredit Bank

V.G.
Bănci-Asigurări / 27 octombrie 2022

Răsvan Radu îşi încheie mandatul de CEO şi Preşedinte al Directoratului UniCredit Bank

Răsvan Radu îşi va încheia mandatul de CEO şi Preşedinte al Directoratului UniCredit Bank şi îşi va continua cariera profesională în cadrul UniCredit Group, unde va coordona implementarea proiectelor strategice pentru Europa Centrală şi Europa de Est, arată un comunicat de presă transmis redacţiei.

Răsvan Radu continuă să îşi exercite mandatul la conducerea activităţilor financiare ale Grupului UniCredit în România în perioada următoare, până la finalizarea procesului de aprobare prealabilă a succesorului desemnat, ce urmează să fie desfăşurat de către Banca Naţională a României.

Potrivit sursei citate, în noul său rol, Răsvan Radu va fi responsabil cu implementarea proiectelor complexe cu perspectivă şi impact regionale menite să contribuie la planurile de creştere şi la crearea de valoare în toate geografiile în care Grupul UniCredit este prezent, din Europa Centrală şi Europa de Est.

În acelaşi timp, Septimiu Postelnicu, în prezent Prim Vicepreşedinte Executiv şi Vicepreşedinte al Directoratului în cadrul UniCredit Bulbank, Bulgaria, a fost desemnat ca succesor pentru rolul de CEO şi Preşedinte al Directoratului UniCredit Bank. Septimiu Postelnicu va începe să îşi exercite responsabilităţile după primirea aprobării prealabile din partea Băncii Naţionale a României.

Răsvan Radu a declarat: "După aproape două decenii la conducerea activităţilor financiare ale Grupului UniCredit în România, sunt bucuros să continui să îmi dezvolt cariera şi să mă implic în coordonarea proiectelor strategice ale Grupului, cu o perspectivă extinsă asupra a două regiuni - Europa Centrală şi Europa de Est. Sunt mândru şi recunoscător pentru misiunea pe care am îndeplinit-o în timpul mandatului meu în cadrul UniCredit Bank, aceea de a contribui la construirea unei bănci solide, cu o poziţie de top şi bună reputaţie în piaţă, şi la creşterea unor generaţii de lideri şi a unor echipe de experţi cu rezultate remarcabile, urmărind mereu să dau un sens misiunii oamenilor din jurul meu. Împreună cu echipa de management şi cu echipa de profesionişti ce reprezintă, de fapt, UniCredit Bank, îl felicit pe Septimiu pentru noul său rol de CEO desemnat al UniCredit Bank şi sunt încrezător că buna sa cunoaştere atât a activităţii noastre cât şi a mediului de afaceri local va contribui la realizarea în continuare a ambiţiei noastre, aceea de a ne deservi cât mai bine clienţii şi comunităţile din care facem parte".

Teodora Petkova, Head of Eastern Europe în cadrul UniCredit a spus: "Îmi exprim respectul pentru mandatul remarcabil al lui Răsvan la conducerea UniCredit Bank în România. Contribuţia sa în noul rol în cadrul UniCredit este una foarte valoroasă. În acelaşi timp, desemnarea lui Septimiu drept CEO este o dovadă a capacităţii oamenilor din UniCredit de a creşte în cadrul Grupului, beneficind de oportunitatea de a-şi consolida experienţa în context multinaţional. Le urez amândurora sănătate şi echipe de succes".

Răsvan Radu are o carieră de peste 30 de ani în sistemul bancar şi un mandat de 18 ani la conducerea activităţilor financiare ale Grupului UniCredit în România, fiind numit CEO al UniCredit România în 2005 şi CEO al UniCredit Bank din 2007, arată sursa citată.

Răsvan Radu este membru în Consiliul de Administraţie al Aspen Institute Romania, Preşedinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România şi fost Preşedinte al Consiliului Consultativ al Prim Ministrului României.

Răsvan Radu deţine o diplomă în inginerie (Universitatea Politehnică Bucureşti) şi o diplomă în economie (Universitatea Româno-Americană - Bucureşti). De asemenea, a absolvit şi un program MBA la filiala românească a Conservatoire National des Arts et Metiers Paris şi Programul de Management Avansat în cadrul Harvard Business School.

Septimiu Postelnicu a preluat mandatul de Prim Vicepreşedinte Executiv şi Vicepreşedinte al Directoratului în cadrul UniCredit Bulbank, Bulgaria, la 1 noiembrie 2019. Înainte de acest moment, a fost timp de trei ani Coordonator al Diviziei de Retail în cadrul UniCredit Bank în România şi, din mai 2018, Vicepreşedinte Executiv al aceleiaşi divizii. Are o experienţă de 21 de ani în domeniul serviciilor financiare, în poziţii manageriale din zone diverse de business - atât comerciale, cât şi operaţionale, se precizează în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb