Răţuşca şchioapă

În Statele Unite, perioada dintre momentul alegerii unui nou preşedinte şi cea a inaugurării efective a mandatului prezidenţial (între prima parte a lunii noiembrie a anului electoral şi 20 ianuarie a anului următor) e cunoscută ca răstimpul "răţoiului şchiop" (lame duck). Aşa că, prin extensie, epoca răţoiului şchiop a ajuns să se refere la situaţia în care un ales pierde puterea ori nu mai este pentru multă vreme în funcţie. Iar "răţoiul" e cu atât mai şchiop cu cât schimbarea de politică afectează în mai mare măsură sistemul. Într-o astfel de situaţie se află şi George W. Bush, şi Partidul Republican, puşi în faţa unei etape post-Bush greu de evaluat. Dar şi Europa unită trece printr-o experienţă asemănătoare.

Atât Parlamentul european, cât şi Comisia sunt cu un an şi jumătate înaintea încheierii mandatelor lor. Alegerile europene vor avea loc la mijlocul lunii iunie 2009, iar Comisia va fi schimbată în toamnă. Iar dacă Tratatul de la Lisabona va fi adoptat, regulile după care vor funcţiona instituţiile europene vor fi şi ele modificate. În consecinţă, la Bruxelles deja motoarele au încetinit ritmul deznodământului. Parlamentarii europeni au devenit mult mai interesaţi de receptarea politicilor europene în ţările lor, preferând din ce în ce mai mult temele naţionale celor europene. Nu întâmplător intensitatea şi calitatea dezbaterilor de la Strasbourg şi Bruxelles au fost alterate de aceste evoluţii.

La rândul său, lipsită din ce în ce mai mult de autoritate, Comisia a devenit o "răţuşcă şchioapă". Şi nu doar uzura inevitabilă după aproape patru ani de mandat, ci mai ales conjunctura politică europeană limitează marja de manevră a Comisiei. Cum deznodământul aventurii Tratatului de la Lisabona e încă necunoscut, suspansul e cu atât mai mare cu cât nimeni nu poate anticipa care vor fi regulile după care va funcţiona instituţia după 2009. Pe de o parte, experienţa referendumurilor organizate în 2005, în Franţa şi Olanda, obliga la prudenţă, chiar dacă de data aceasta guvernele şi-au luat ceva mai multe precauţii, pe de altă parte, dacă Tratatul va fi adoptat, atunci nu va mai fi vorba de o simplă înlocuire a membrilor Comisiei europene - cum se întâmpla până acum - ci de o reformă structurală care va influenţa echilibrele interne ale instituţiei, dar şi ale Uniunii. Doar după ce Tratatul va fi fost adoptat de toate cele 27 de state situaţia se va mai limpezi. Dar, vor urma apoi inevitabilele aranjamente guvernamentale şi politice în vederea ocupării posturilor. Între timp, politicile europene vor merge la ralanti.

Şi rezultatul instituţional al alegerilor europene de anul viitor îngrijorează. Dacă reprezentanţii Partidului Conservator britanic, aşa cum promitea David Cameron în 2005, când era ales preşedinte al partidului, vor abandona grupul popular, situaţia politică în Parlamentul european s-ar putea schimba radical. În cazul în care conservatorii britanici vor organiza un grup parlamentar al "scepticilor", acordul principial în jurul marilor teme europene - care a permis consolidarea UE - s-ar putea spulbera.

Cu autoritate contestată din ce în ce mai des, Comisia este obligată mai degrabă să administreze, decât să elaboreze noi politici. Dacă nici preşedinţia franceză, care începe în iulie 2008, nu va reuşi să redreseze tendinţa, UE riscă încă doi ani de incertitudini. Iar de această perioadă a "răţuştii şchioape" vor profita mai ales cei ce urmăresc să oprească tendinţa spre o integrare europeană mai accelerată.