Războiul din Gaza şi noua ordine mondială

Că războiul din Ucraina se globalizează, şi nu doar sub forma războiului hibrid, ci şi sub forma războiului efectiv, o dovedeşte războiul din Golful Persic şi Marea Roşie pe care aşa zişii rebeli Houthi îl duc împotriva navelor comerciale occidentale care mai au curajul să tranziteze Canalul Suez. Dar, atacurile permanente cu rachete şi drone din Golful Persic nu sunt o simplă consecinţă a războiului din Gaza, ci o parte a războiului împotriva occidentului prin care se încearcă impunerea prin forţă şi violenţă a unei noi ordini mondiale. În logica slăbirii ajutorului occidental pentru Ucraina, Rusia avea nevoie de un nou front pe care aliaţii săi, Hamas şi Iranul, l-au deschis. În războiul din Gaza, Israelul este într-o situaţie imposibilă, fiind din ce în ce mai izolat pe plan internaţional. Iar întârzierile în aprovizionarea cu muniţii şi armament a Ucrainei - ca să nu mai vorbim despre blocajul din Camera Reprezentanţilor a SUA - pun occidentul, Nordul Global cum spun rusofilii, într-o situaţie complicată, cvasi-defensivă. Iar agenţii Rusiei plusează şi se simt încurajaţi să treacă la atac. Aşa cum a făcut deja Venezuela, care a revendicat o parte Guyanei. Între timp, putino-pacifismul - cum îl numeşte Raphael Glucksmann - este invocat.

Pogromul din 7 octombrie, prin violenţa sa, pare să fi fost menit să provoace o ripostă puternică şi violentă a Israelului care să conducă statul evreu, în final, într-o situaţie limită. Ceea ce s-a şi întâmplat! În acelaşi timp, statele occidentale, care n-aveau cum să nu sprijine Israelul, urmau să fie puse într-o situaţie dificilă pe plan intern, mai ales odată ce operaţiunile militare israeliene făceau tot mai multe victime civile. Strategia Hamas de a folosi copii, femei şi populaţia civilă în general ca scuturi umane pentru a apăra "luptătorii" n-avea cum să nu dea roade! Imaginile cu copii morţi şi înfometaţi fac comunicarea militară a Israelului ineficace.

Ori, în acest război, Israelul era de la început o victimă sigură! Şi asta pentru că superioritatea sa militară a fost uşor şi previzibil transformată în inferioritate propagandistică. A fost foarte simplu, propagandistic discutând, ca toate elementele discursului antisemit să fie activate pentru a pune nu doar Israelul, ci însăşi evreitatea ca identitate culturală, într-o poziţie dificilă. Comparaţia cu holocaustul nazist a fost folosită pentru a anula poziţia morală a Israelului şi a susţinătorilor săi. Iar negarea dreptului de existenţă al Israelului, prezentat ca stat criminal, vinovat de crime de război şi împotriva umanităţii, a permis legitimarea internaţională a antisionismului. În acelaşi timp, ura împotriva evreilor a fost eliberată de limitele invocate în numele Shoah şi s-a dezlănţuit peste tot, acum fiind justificată "moral" de "asasinarea inocenţilor". Ori, cum această evoluţie era uşor de anticipat, de ce a acceptat Benjamin Netanyahu şi guvernul său să cadă în capcana care le-a fost întinsă? Cu fiecare bombardament israelian, poziţia Israelului devine şi mai dificilă. Iar victoria militară împotriva Hamas riscă să se transforme în victoria "morală" a terorismului islamist.

De fapt, Benjamin Netanyahu plăteşte pentru iliberalismul şi credulitatea sa. Credinţa sa că votul poate justifica orice, că în numele aşa numitei suveranităţi a poporului manifestată la urne pot fi încălcate drepturile omului, pe care a împărtăşit-o cu fostul său prieten Vladimir Putin, l-a dus în situaţia în care a pus în pericol însăşi existenţa statului Israel. Şi pentru a dovedi că nu este aşa, continuă un război care poate fi câştigat militar, dar nu poate fi câştigat politic.