Războiul din Gaza şi noua ordine mondială

Cristian Pîrvulescu
Ziarul BURSA #Editorial / 25 martie

Cristian Pîrvulescu

Că războiul din Ucraina se globalizează, şi nu doar sub forma războiului hibrid, ci şi sub forma războiului efectiv, o dovedeşte războiul din Golful Persic şi Marea Roşie pe care aşa zişii rebeli Houthi îl duc împotriva navelor comerciale occidentale care mai au curajul să tranziteze Canalul Suez. Dar, atacurile permanente cu rachete şi drone din Golful Persic nu sunt o simplă consecinţă a războiului din Gaza, ci o parte a războiului împotriva occidentului prin care se încearcă impunerea prin forţă şi violenţă a unei noi ordini mondiale. În logica slăbirii ajutorului occidental pentru Ucraina, Rusia avea nevoie de un nou front pe care aliaţii săi, Hamas şi Iranul, l-au deschis. În războiul din Gaza, Israelul este într-o situaţie imposibilă, fiind din ce în ce mai izolat pe plan internaţional. Iar întârzierile în aprovizionarea cu muniţii şi armament a Ucrainei - ca să nu mai vorbim despre blocajul din Camera Reprezentanţilor a SUA - pun occidentul, Nordul Global cum spun rusofilii, într-o situaţie complicată, cvasi-defensivă. Iar agenţii Rusiei plusează şi se simt încurajaţi să treacă la atac. Aşa cum a făcut deja Venezuela, care a revendicat o parte Guyanei. Între timp, putino-pacifismul - cum îl numeşte Raphael Glucksmann - este invocat.

Pogromul din 7 octombrie, prin violenţa sa, pare să fi fost menit să provoace o ripostă puternică şi violentă a Israelului care să conducă statul evreu, în final, într-o situaţie limită. Ceea ce s-a şi întâmplat! În acelaşi timp, statele occidentale, care n-aveau cum să nu sprijine Israelul, urmau să fie puse într-o situaţie dificilă pe plan intern, mai ales odată ce operaţiunile militare israeliene făceau tot mai multe victime civile. Strategia Hamas de a folosi copii, femei şi populaţia civilă în general ca scuturi umane pentru a apăra "luptătorii" n-avea cum să nu dea roade! Imaginile cu copii morţi şi înfometaţi fac comunicarea militară a Israelului ineficace.

Ori, în acest război, Israelul era de la început o victimă sigură! Şi asta pentru că superioritatea sa militară a fost uşor şi previzibil transformată în inferioritate propagandistică. A fost foarte simplu, propagandistic discutând, ca toate elementele discursului antisemit să fie activate pentru a pune nu doar Israelul, ci însăşi evreitatea ca identitate culturală, într-o poziţie dificilă. Comparaţia cu holocaustul nazist a fost folosită pentru a anula poziţia morală a Israelului şi a susţinătorilor săi. Iar negarea dreptului de existenţă al Israelului, prezentat ca stat criminal, vinovat de crime de război şi împotriva umanităţii, a permis legitimarea internaţională a antisionismului. În acelaşi timp, ura împotriva evreilor a fost eliberată de limitele invocate în numele Shoah şi s-a dezlănţuit peste tot, acum fiind justificată "moral" de "asasinarea inocenţilor". Ori, cum această evoluţie era uşor de anticipat, de ce a acceptat Benjamin Netanyahu şi guvernul său să cadă în capcana care le-a fost întinsă? Cu fiecare bombardament israelian, poziţia Israelului devine şi mai dificilă. Iar victoria militară împotriva Hamas riscă să se transforme în victoria "morală" a terorismului islamist.

De fapt, Benjamin Netanyahu plăteşte pentru iliberalismul şi credulitatea sa. Credinţa sa că votul poate justifica orice, că în numele aşa numitei suveranităţi a poporului manifestată la urne pot fi încălcate drepturile omului, pe care a împărtăşit-o cu fostul său prieten Vladimir Putin, l-a dus în situaţia în care a pus în pericol însăşi existenţa statului Israel. Şi pentru a dovedi că nu este aşa, continuă un război care poate fi câştigat militar, dar nu poate fi câştigat politic.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca tot i-ati alaturat pe Benjamin Netanyahu si Vladimir Putin, mergeti cu comparatia pana la capat. Amandoi au incalcat legislatia internationala prin anexarea de teritorii, ba chiar Israelul mai mult decat Rusia, prin ceea ce juristii numesc infractiune continuata (a inceput in 1948), iar daca Rusia a anexat teritorii unde rusii erau mai mult sau mai putin majoritari, Israelul a anexat teritorii in care nu traiau evrei si pe cate le-a colonizat. Razboiul e o nenorocire indiferent de motivele clamate, iar pedepsirea vinovatilor ar trebui facuta in justitie (sau cel putin asa ni se spune ca trebuie facut), nu prin razboaie.

    Iliberalismul sau mai degraba neocomunismul impreuna cu intoarcerea la Dictatura este marea provocare a secolului .Putin ,Netanyahu si XI vor refacerea Comunismului de sorginte Leninista ce le ofera pe viata conducerea natiunilor lor .Momentul de slabiciune al SUA ,acolo unde Trump nu a renuntat la candidatura, le-au oferit o presupusa sansa unor Dictatori . UE joaca acum sansa federalizarii si militarizarii pentru o buna bucata de vreme .Timp de doi ani SUA a platit totul iar timp de zeci de ani Rusia a platit si ea dezvoltarea fara precedent a natiunilor foste membre a Tratatului de la Varsovia si a Lagarului socialist ce s-au folosit discretionar de resursele energetice ale Rusiei fara sa isi consume propriile resurse .Acum UE preia intreaga povara a razboiului din Ucraina si bine face .Europa trebuie sa se separe pentru sute de ani de Rusia .Rusia si China s-au inselat .Coruptia ne-a arat minciuna .Tehnologia militara a rusilor si chinezilor era doar pe hirtie .Stocurile de armament nu corespundeau fapticului .Rusiei si Chinei le trebuie acum zeci de ani spre a-si putea reface ceea ce ei credeau ca poseda .Rachetele care sfidau legile fizicii, alea de le numea Trump hidrosonice, nu existau decit pe planseta .Este drept ca si NATO a benchetuit zeci de ani pe banii americanilor cum si UE(Germania ) a folosit resursele rusilor fara restrictie nimeni nestiind cit s-a consumat si cit s-a platit pentru ele.Iluzia ca SUA poate sa conduca, de una singura ,omenirea s-a spulberat .Militarii din SUA au inteles cel repede ca fara fortele NATO ului European nu pot face fata provocarilor .Razboiul din Gaza este doar o etapa .Netanyahu pierde politic increderea universala ceea ce era cel mai de pret atu al statului Israel si pierde treptat si increderea propriilor cetateni ce se trezesc peste noapte in fata unei noi realitati . Cutuma numita Holocaust pare a pierde din importanta .Germania si Partea de NATO a Europei sunt de facto marii cistigatori ai momentului . Finlanda si Suedia renunta la neutralitate si se atasaeza partii de NATO european .Germania si Japonia se pot acum inarma fara nici o restrictie .UE isi creeaza o Armata proprie complementara NATO. Inarmarea nucleara a UE si mutarea tehnologiei nucleare catre EST devine obligatorie .Romania dezvolta cea mai mare baza NATO din lume .Jocul politic este insa doar la inceput .Celebra„ Mustata” s-a mutat in Rusia iar in Israel lucrurile se complica pe zi ce trece . Si Rusia si Israel vor renunta curind .

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb