Războiul şi democraţia

Rog onoratul cititor să nu întoarcă foaia! Un bob zăbavă! Nu m-am apucat, asemenea amicului Caragiale, să ţin vreo conferinţă simandicoasă de genul: "Ce este arta"!. Am căzut, însă, ca şi el, în capcana titlului. L-am scris pe foaia goală şi n-am putut să mai scap de el. Problema este: cum să ataci subiectul, de unde să-l apuci? Cum să faci să nu plictiseşti lumea cu banalităţi şi locuri comune? Cum să spui ceva cu miez despre pîrdalnica de realitate, cea care, tiranic, ne acaparează viaţa şi interesul? Tot Caragiale m-a scos din încurcătură, cu soluţia pe care a patentat-o: "meşterul Florian". Cizmarul, de! Cel a cărui viziune cultural-civilizaţională, de tip globalist, îi permitea să vadă în orice pereche de ghete, toate cirezile de boi, pădurile, lanurile de cînepă şi in, minele de fier şi cîte altele care sunt necesare pentru ca mîinile lui, cu meşteşug, să poată alcătui remarcabila piesă de încălţăminte! Cizmarul meu e chiar politichia de pe malurile betonate ale falsei Dîmboviţe, cea care bălteşte, foarte aproximativ, de la nord-vest, la sud-est, printr-un Bucureşti la fel de pitoresc şi de murdar, pe cît era şi în vremurile lui Caragiale.

Alegerea unui Preşedinte este un act democratic. La noi, este un uriaş "mac-balamuc"! O suprapunere stratificată de activităţi războinice, bătălii, cavalcade, atacuri şi contra-atacuri, raiduri de noapte, bombardamente, acţiuni "de curăţare", ori de minare a teritoriului de luptă. Nu unul, ci o multitudine de războaie se derulează simultan, fiecare cu logica şi obiectivele sale. Să le luăm pe rînd şi să ne minunăm!

După "manualul de utilizare" al Democraţiei, ar fi trebuit să avem un singur "război": cel dintre candidatul "stîngii" şi liota de candidaţi ai "dreptei". Altfel spus: "Ponta vs Restul lumii"! Las la o parte faptul că nici acesta nu trebuia să fie, neapărat, un război, ci doar o competiţie! Care-i deosebirea? Războiul e "care pe care", fără alte reguli, decît cele ale violenţei dezlănţuite, şi fără alt obiectiv decît supunerea totală sau eliminarea fizică a inamicului! Competiţia are ca obiectiv doar să cearnă valorile şi să arate cine este mai bun (după un criteriu oarecare!), nicidecum să-i omoare pe participanţi. În plus, competiţia presupune reguli limpezi şi imperative pentru toţi, după cum are nevoie şi de instituţia "arbitrului", cel care are drept de judecată şi de intervenţie în derularea competiţiei şi în decizia finală care stabileşte învingătorul. De departe, acesta este aspectul cel mai estompat al actualei campanii prezidenţiale! Ponta are un război, dar nu cu candidaţii de pe dreapta, ci cu Traian Băsescu (nu Preşedintele, ci sponsorul politic!), în timp ce candidaţii de pe dreapta sunt preocupaţi, în primul rînd, să se împungă între ei, şi nu să se ia la trîntă cu V. Ponta. Războiul dintre V. Ponta şi Traian Băsescu are toate caracteristicile unei clasice înfruntări de poziţii! S-au săpat tranşee adînci, pe care nici o parte nu le părăseşte şi, de acolo, se aruncă cu tot materialul de război disponibil: ghiulele, bombe, obuze, gloanţe etc. spre poziţiile inamice. Din cînd în cînd, cîte un bombardament aerian încearcă să creeze un avantaj local. Armele chimico-toxice au fost şi ele scoase din arsenale, dar sunt folosite cu precauţie, pentru că nu ştii niciodată din ce parte bate vîntul şi cînd se întoarce norul asupra ta! Caracterul static al înfruntării a creat chiar impresia unui "joc", eventual a unuia măsluit, între cele două părţi, care s-ar bate mai mult de ochii lumii şi pentru a ascunde înţelegerea care le uneşte, în subteran! Cine crede că războiul poate fi un joc sau poate fi luat ca un joc nu are decît să revadă textul lui F. Arrabal ("Picnic pe cîmpul de luptă") şi mai ales finalul care-i ţine loc de "morală": războiul poate fi orice, mai puţin un joc, pentru simplul, dar zguduitorul, ireparabilul motiv că oamenii mor, fie şi în cele mai comico-absurde circumstaţe. În afara "războiului principal", în calitatea sa de sponsor politic, Traian Băsescu mai are angajate alte cîteva "războaie locale": unul cu Teodor Meleşcanu, altul cu Vasile Blaga, prin intermediul lui Iohannis. Spre reduta Monica Macovei, Traian Băsescu a aruncat, de asemenea, cîteva ghiulele, mai ales în pre-campanie, dar ea este suficient de izolată şi puţin semnificativă în ecuaţia cîmpului de luptă, ca să i se acorde prea multă muniţie, ori atenţie! Un alt război, cu totul diferit, a fost angajat, pe acelaşi teren de luptă al prezidenţialelor noastre, de diferitele centre de putere şi de influenţă din maşinăria justiţiei. Sub faldurile sus ridicate pe catarg, dar trucate, ale "luptei împotriva corupţiei", justiţia din România, oamenii care o influenţează şi manevrează, din interior şi din exterior, desfăşoară un război care seamănă cel mai bine cu cel al corsarilor. Afişează pavilioane false şi, sub stindardul lor, se apropie, torpilează sau atacă la abordaj navele diferitelor "companii", aflate în competiţia maritim-electorală! Nici serviciile de informaţii nu-şi permit să doarmă-n cizme, e în joc, pe de o parte, trecutul şi prezentul, pe de altă parte, viitorul lor! Trebuie să cîştige şi aceste alegeri! Asta n-ar fi chiar atît de greu! Problema fără soluţie, deocamdată, e că nu ştiu, încă, fără echivoc, pentru cine trebuie să le cîştige!!! Ce le spune Traian Băsescu, nu mai e credibil; ce văd cu ochii lor, nu prea vor să creadă, că aşa sunt învăţaţi şi instruiţi, iar poştaşul, care altădată suna şi de două ori pe săptămînă, ca să aducă veşti de peste mări şi ţări, acum întîrzie... de parcă-ar fi Godot!

În sfîrşit, un război mai greu de descifrat îşi trage iţele printre toate celelalte, dacă nu şi pe deasupra lor: cel dintre Rusia şi Statele Unite. În chimia destul de complicată care dă ca rezultantă electoral-democratică Preşedintele României, din 1990 şi pînă astăzi, o catenă importantă a lanţului de reacţii a fost şi este controlată de cele două mari puteri care gestionează şi această parte de lume. Conform algoritmilor stabiliţi şi reafirmaţi, între cei doi jucători globali, s-a stabilit un mecanism cu două chei, pentru a se obţine compromisul, de fiecare dată. Acest mecanism, bazat pe cîteva principii şi pe negocieri directe, uneori, a funcţionat pînă acum, fără mari dificultăţi. Dinamica evenimentelor internaţionale generate de acţiunile Rusiei în Ucraina a blocat angrenajul cu pricina. Rusia putiniană a hotărît să testeze, în loc, varianta "confruntării soft" acolo unde negocierea cu SUA a funcţionat pînă de curînd, sau a "confruntării hard", acolo unde n-a mai fost lăsat nici un loc pentru negociere!!!!

Morala fabulei e simplă şi directă: victima sigură şi deloc colaterală a tuturor războaielor care se desfăşoară pe tărîmul politici din România, în cazul de faţă al alegerilor prezidenţiale, este Democraţia, din al cărui edificiu şi aşa şubred, după această confruntare, se vor mai putea zări doar, ici şi colo, o coloană, un capitel, o friză, ori vreo cariatidă. Şi ce frumos era Parthenonul la care visam! Căci, pe acela din realitate, n-am fost niciodată capabili să-l ridicăm, din lipsă de proiect şi de meşteşugari, ca să nu mai vorbesc de geniul lui Phidias!