Evelyn de Rothschild, preşedintele holdingului E.L. Rothschild, a scris recent un editorial în Financial Times, în care arăta că "băncile trebuie să urmărească Sfântul Graal al încrederii". În opinia lui Rothschild, încrederea este cea mai importantă marfă tranzacţionată în City-ul londonez, iar publicul şi pieţele nu trebuie doar "să aibă încredere în calitatea, etica şi priceperea bancherilor", ci "trebuie să creadă în înţelepciunea şi reglementarea atentă din partea guvernului".
Măreţ ideal! Dar mai este, oare, posibil? Înainte de expunerea planului său, Evelyn de Rothschild recunoaşte că "societatea a fost ţinută ostatică pentru prea mult timp de o anumită incompetenţă şi ambiguitatea morală din cadrul băncilor".
Din păcate, propunerile lui Rothschild nu au şanse de materializare într-un viitor previzibil. De ce? Cel mai bun termen pentru justificarea scepticismului este "capturarea reglementării", proces prin care instituţiile guvernamentale de reglementare ajung să fie dominate chiar de industriile pe care ar trebui să le reglementeze şi supervizeze.
La doar o zi după apariţia editorialului lui Rothschild în FT, acelaşi ziar a publicat criticile deosebit de dure ale lui Mervyn King, guvernatorul Băncii Angliei, la adresa politicienilor şi bancherilor.
În ultima sa apariţie publică în calitate de guvernator, King a precizat că "bancherii de top şi politicienii încearcă să se amestece în eforturile de a face sistemul bancar din Marea Britanie mai sigur", după cum scrie Financial Times.
"S-au dat telefoane la Numărul 11 şi, în anumite cazuri, chiar la Numărul 10 pentru a interveni cu presiuni asupra supervizorului", a mai precizat King, conform unui articol din The Telegraph (n.a. cele două numere sunt adresele ministrului de finanţe şi premierului britanic pe Downing Street). În faţa Camerei Comunelor, ministrul de Finanţe George Osborne nu a negat că, alături de cabinetul premierului, a intervenit pe lângă Prudential Regulation Authority la cererea băncilor.
Prudential Regulation Authority (Autoritatea de Reglementare Prudenţială) este noua instituţie de supraveghere şi reglementare a sectorului financiar din Marea Britanie şi funcţionează în cadrul Băncii Angliei. Oare a uitat Osborne că Banca Angliei este independentă? Sau independenţa nu este decât o faţadă pentru relaţiile publice?
Mai mult, Cancelarul Trezoreriei chiar a apărat dreptul oricărui grup de lobby să militeze pentru relaxarea cadrului de reglementare, după cum se mai arată în The Telegraph.
Activitatea de lobby a sectorului bancar s-a intensificat mai ales după publicarea recentă de către PRA a deficitului de capital pentru primele opt bănci britanice, care se ridică la circa 27 de miliarde de lire sterline.
Capturarea instituţiilor de reglementare a sistemului financiar nu este, bineînţeles, un caz izolat între graniţele insulei britanice.
Peste Ocean, grupurile de lobby ale băncilor au găsit o înţelegere chiar mai mare. "Acestea nu lasă proiectele legislative membrilor Congresului, ci le scriu chiar ele", arăta New York Times într-un articol de la sfârşitul lunii trecute (n.a. "Lobby-ul bancar ajută la elaborarea legilor pentru sistemul financiar", NYT, 23 mai 2013).
Corespondenţa electronică obţinută de cotidianul american arată că un astfel de proiect de lege "a fost scris, de fapt, de către Citigroup" şi conţinea numeroase excepţii privind tipurile de tranzacţii supuse unor noi reglementări. În ciuda faptului că au existat obiecţiuni ale Departamentului Trezoreriei, proiectul a "navigat fără probleme" prin Comitetul de Servicii Financiare al Camerei Reprezentanţilor, după cum mai scrie New York Times. Iar răsplata este pe măsură, sub forma contribuţiilor financiare pentru campaniile electorale viitoare.
Această activitate febrilă arată că, de fapt, tot cadrul de reglementare al sistemelor bancare nu este decât o perdea de fum, aruncată în faţa pieţelor şi publicului de către autorităţi pentru insuflarea unui sentiment de falsă siguranţă.
Dacă ar fi fost şi altceva, criza globală din ultimii ani nu ar fi existat, iar băncile nu ar fi avut nevoie de susţinerea masivă a statelor, pe fondul degradării masive a portofoliilor de credite şi instrumente exotice.
Din păcate, extinderea cercului vicios dintre guverne şi bănci face acum imposibilă clădirea unui cadru de reglementare corect şi nepărtinitor. Limitarea numărului mandatelor politicienilor şi ale celor din instituţiile de supraveghere la unul singur ar putea fi un prim pas, absolut necesar dar, din păcate, nu şi suficient.
Şi atunci care este soluţia? Oricât ar părea de neverosimil, mai ales după intensa propagandă împotriva pieţei din ultimii ani, numele ei este piaţa. Acum este nevoie, mai mult decât oricând, de repunerea în drepturi a mecanismelor sale concurenţiale şi, mai ales, a paletei sale largi de "pedepse" aplicate, fără discriminare, celor care nu reuşesc să-i evalueze tendinţele.
Eliminarea susţinerii implicite şi explicite din partea autorităţilor ar deschide, în cazul instituţiilor financiare, o fereastră prin care să intre lumina soarelui în portofoliile lor mucegăite. Abia apoi va putea să intre şi aerul proaspăt al unor noi credite.
În stadiul actual al crizei, o astfel de propunere are, din păcate, şanse nesemnificative de realizare. După cum, la fel de nesemnificative, sunt şi şansele planului prezentat de Evelyn de Rothschild.
Mai pot băncile să spere într-o recâştigare a încrederii investitorilor şi populaţiei, în condiţiile în care apar aproape zilnic în presa internaţională elemente care au un efect diametral opus? Se poate, dar fereastra de oportunitate este aproape închisă şi şansele de succes sunt nule fără măsuri radicale. Prin compararea încrederii cu "Sfântul Graal" al sistemelor bancare, Rothschild s-a referit, probabil, mai mult la caracterul mitic al pocalului decât la caracterul său de ţel suprem.
Oare a uitat ce spunea odată Mayer Amschel Rothschild, fondatorul dinastiei? Într-adevăr, "daţi-mi controlul banilor unei naţiuni şi nu-mi mai pasă cine îi face legile." Dictonul este le fel de valabil şi acum, tot aşa cum a fost şi în urmă cu două sute de ani.
"Căutarea Graalului nu este arheologie, este o cursă împotriva răului", îi spune profesorul Henry Jones fiului său, Indiana, în filmul "Indiana Jones şi Ultima Cruciadă". După ce au găsit pocalul, profesorul Jones s-a declarat fericit pentru faptul că a găsit iluminarea, în timp ce "băieţii răi" s-au topit, la propriu, ca urmare a alegerii greşite.
Într-un sistem bancar global bazat pe rezervele fracţionare, reglementările şi supervizarea au un singur rol: eliminarea posibilităţii ca băncile să se "topească" în urma alegerilor greşite. Dar asta nu mai este demult suficient pentru găsirea Graal-ului încrederii, iar motivaţia pentru alegerile bune nu poate fi oferită decât de piaţă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de marius în data de 27.06.2013, 01:36)
ce bine suna "Eliminarea susţinerii implicite şi explicite din partea autorităţilor ar deschide, în cazul instituţiilor financiare, o fereastră prin care să intre lumina soarelui în portofoliile lor mucegăite. Abia apoi va putea să intre şi aerul proaspăt al unor noi credite." ... problema e ca acum bancile au ajuns sa vanda cu succes mucegai nobil la suprapret si s-ar putea ca reglementatorii sa se teama sa intervina in business ca sa nu fie acuzati ca ei sunt cei care au prabusit o piramida prospera