Reducerea la absurd

Metoda a fost brevetată în logica aristotelică şi permite aflarea, fără greş, a valorii de adevăr a unei propoziţii, prin cercetarea consecinţelor logice ale contrarei sale. Procedeul a fost multă vreme un "şperaclu de aur" al demonstraţiilor matematice pentru diferite conjecturi cărora nu li se găsise o cale directă de demonstraţie. Limitele metodei vin din faptul că, de îndată ce părăsim teritoriul sigur al universurilor de evenimente cu doar două valori, lumile acelea miraculoase prin simplitatea lor binară, unde terţul este exclus, metoda nu mai face nici două parale!

Cu partea teoretică, sper, v-aţi lămurit. Să vedem, acum, cum stăm cu practica!

Practica ne pune pe masă cazul Domnului X, unul dintre primii cinci oameni ai planetei ca vizibilitate publică şi, fără doar şi poate, ocupantul celei mai importante funcţii într-o instituţie internaţională.

Scenariul 1. Omul se află în camera lui de hotel, din New York, iese din baie, gol, şi, spre surpriza lui, dă piept în piept cu frumoasa cameristă a hotelului care, pe deasupra, este şi foarte harnică, aşa încît face curat în neştire, oriunde vede cu ochii, fără să se mai asigure că nu se află cineva în camera cu pricina. În ciuda vîrstei, care ar fi trebuit să-l îndemne la cumpătare, la vederea Venerei, Domnul X este cuprins de o furie sexuală care nu mai poate fi potolită decît cu preţul unui viol. Panicat şi presat de remuşcările propriei vinovăţii, o tuleşte ca din puşcă spre aeroport, unde se suie uşurat în cursa de linie Air France cu destinaţia Paris. Pe urmele lui, copoii poliţiei newyorkeze, stîrniţi de reclamaţia victimei şi de mandatul eliberat instantaneu de un judecător competent teritorial, îl înşfacă pe pîrît din fotoliul clasei super-bussines, în care se instalase, şi îl toarnă în arestul local al poliţiei, de unde judecătorul zice că nu-l poate elibera pe cauţiune, nici măcar pentru un milion de dolari! Problema ar fi să stabilim valoarea de adevăr a acestei poveşti! În calcul mai trebuie luat, desigur, şi un mic amănunt, faptul că Domnul X este potenţialul candidat al socialiştilor francezi la viitoarele alegeri, dat ca învingător sigur împotriva actualului şi tot mai detestatului Preşedinte Sarkozy!

Să presupunem, deci, prin absurd, că prima parte a scenei chiar s-a produs şi omul a tăbărît ca un animal asupra frumoasei din pădurea adormită. Ea l-a refuzat scurt şi atunci el îşi pierde uzul raţiunii. Încuie uşa camerei şi o tîrăşte pe victimă în baie unde are loc, fără consimţămîntul ei, un act sexual. Problema cu partea aceasta a scenariului este că, dacă nu presupunem, prin absurd, desigur, pierderea temporară şi bruscă a sanităţii mentale, domnul X, la banii pe care-i are, cu experienţa şi legăturile pe care le are, inclusiv protecţia care-i este asigurată, ar fi putut să-şi procure fără nicio dificultate de pe piaţa liberă newyorkeză serviciile sexuale respective, după cum, foarte probabil, o fi făcut în nenumărate alte dăţi. În al doilea rînd, este nevoie de o superdoză de absurd, ca să presupui că într-un hotel de talia celui în care stă domnul X, o cameristă, fie ea oricît de harnică şi de nurlie, dă buzna tocmai în camera lui, pentru că aşa a tăiat-o capul! Pentru cei care nu ştiu, industria hotelieră, mai ales cea de lux, are reguli foarte stricte în această privinţă şi sisteme de stabilire a prezenţei sau absenţei din cameră a clientului. Cea mai simplă metodă este cartela de acces care trebuie pusă în soclu, pentru ca să funcţioneze instalaţia electrică din apartamentul ocupat! Dacă acea cartelă este la locul ei, camerista nu poate intra în cameră cu passpartou-ul de care dis-pune. Şperaclurile pentru situaţii de urgenţă sunt utilizate de echipe speciale de intervenţie numai în condiţii precis stabilite. Al doilea amănunt, pe care autorii scenariului par să-l fi trecut prea uşor cu vederea, este ches-tiunea cu încuiatul camerei pe dinăuntru. Acest lucru este practic imposibil! Din raţiuni de securitate, încuietorile moderne ale camerelor de hotel sunt astfel făcute încît, din interior, ele să se deschidă la o simplă apăsare de clanţă. Nu există, practic, un mod de a bloca din interior încuietoarea, tocmai pentru a face cît se poate de lesnicioasă ieşirea în caz de urgenţă!

Scenariul 2. Să presupunem, tot prin absurd, desigur, că întîmplarea i-a fost pregătită Domnului X, de cineva care nu-l iubeşte prea tare. Ştiindu-l mare amator de jocuri şi surprize cu final sexual fericit, cineva îi furnizează "serviciile" preferate. După consumarea piesei, spre stupefacţia lui, clientul constată că "actriţa" păstrează nişte probe vii de ADN şi brusc se transformă în victimă, iar de aici începe coşmarul. Cineva stătea deja, pe coridorul hotelului, pregătit să dea de ştire presei mondiale, datele evenimentului, un judecător stătea pregătit în holul hotelului, gata să audieze presupusa victimă, poliţiştii stăteau călare pe motociclete în remiza poliţiei, ca să ajungă la aeroport înainte de decolarea cursei Air France. Mai eficient de atît, nu se poate!

Dacă mă întrebaţi pe mine, am să spun fără ezitare că doza de absurd de care este nevoie pentru a presupune că scenariul numărul doi este adevărat este net mai mică decît cea din scenariul unu.

Adevărata problemă nu are însă nimic de a face cu aventurile sexuale ale Domnului X, ci cu politica şi instituţiile de stat. Dacă, prin absurd, desigur, se dovedeşte că făcătura a fost pregătită în statul Z, unde preşedintele prăbuşit în sondaje vrea cu tot dinadinsul să se realeagă, iar pentru asta s-a folosit de braţul lung şi nevăzut al serviciilor speciale ale ţării sale? Întrebarea este: ce mai înseamnă politica şi democraţia în aceste condiţii? Iar dacă toate astea se întîmplă în ţara care pretinde că a reinventat democraţia în timpurile moderne, pentru a o exporta mai apoi Americii, atunci la ce trebuie să ne aşteptăm noi, noi cei din jungla de jos a Europei? Mai există vreo barieră între Politică şi Absurd?