REFERENDUM CU ORICE PREŢ Autobuze electorale

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Politică / 18 iulie 2012

Autobuze electorale

Campania electorală care precede referendumul unde se decide dacă preşedintele ales, Traian Băsescu, va fi suspendat sau nu, a transformat întreaga societate într-un butoi cu pulbere. Politicienii şi formatorii de opinie joacă rolul fitilului în multe cazuri, iar scântei se găsesc pe toate drumurile. E nevoie ca într-un spaţiu public o singură persoană să lanseze, chiar şi fără adresă, o discuţie politică, pentru ca lucrurile să fie scăpate complet de sub control.

Am asistat la o astfel de scenă, într-un autobuz care leagă periferia de centrul Capitalei, la o oră când încă soarele nu străluceşte atât de tare încât să întunece raţiunea oamenilor, iar aceştia, cel puţin teoretic, au minţile odihnite. Cum autobuzul trece, ghinion curat, pe lângă zidurile Cotroceniului, şansele ca discuţiile despre suspendare să fie lansate cresc considerabil. Totul este pus în mişcare în momentul în care un domn, destul de şifonat de viaţă, simte nevoia să îşi facă poziţia cunoscută: "Gata bă, s-a strâns funia la par, mai avem puţin şi scăpăm şi de tine Băsescule!". O sabie nevăzută a despicat autobuzul în două, taberele regrupându-se instantaneu, cei mai vocali devenind imediat lideri de conjunctură. Replicile se aruncă dintr-o parte în alta, paralel sau încrucişat, mai jos urmând să expun doar câteva fragmente dintr-un talk-show instantaneu, care a durat peste 40 de minute şi în care nimeni nu se simte dator să-şi probeze afirmaţiile.

O doamnă, pensionară după propriile mărturisiri, care a văzut multe lucruri mai greu de îndurat decât canicula, contraatacă imediat, având un discurs închegat, pe un ton ţipat, şi nenumărate argumente: "De ce să plece, că l-a băgat pe Năstase la puşcărie? Păi bine că e la Rahova, că ăsta a băgat toţi coloraţii în pieţe. Nu mai găseşti un ţăran să vândă ceva în Bucureşti, şi-au băgat ăştia mafia lor". "Dacă i-a băgat Năstase, de ce nu i-a scos Băsescu? Că e de opt ani preşedinte", vine o întrebare din cealaltă tabără. Doamna nu se lasă: "Pentru că nu a putut de Ponta. Ce, nu ştiţi că e de-al lor, am dovezi, e băiatul lu' Ninel. E din clanul...", aici rumoarea generată de informaţia, aprig contestată, nu ne-a permis să mai auzim şi numele clanului. Cum discuţia purtată pe criterii etnice părea să nu convină celor mai mulţi, indiferent de culoarea politică, s-a trecut la problema pensiilor. Un tânăr, nu am aflat cum stătea cu bacalaureatul, dar era evident că avea un dinte împotriva sistemului... de învăţământ, s-a înscris la cuvânt: "V-a dat ăsta, cu un ochi, 3 lei la pensie, pe care i-a şi luat, şi acu' nu mai puteţi să trăiţi dacă nu vă conduc hoţii lui. Nu vedeţi ce a făcut Funeriu cu şcoala, nu mai poţi să iei o diplomă de liceu să te angajezi şi tu undeva", "Să repectăm legea şi Constituţia, asta trebuie să facem", e replica unui bărbat în floarea vârstei, replică pe care o va mai rosti de cel puţin 4-5 ori în diferite momente ale dialogului. Un alt bărbat are un moment de sinceritate şi spune că în ultimele zile i-a fost rău fizic, la propriu, de câte prostii au făcut Antonescu şi Ponta "pe plan european". Când cineva încercă să-i sugereze că având în vedere constituţia fizică, una înclinată spre obezitate, e posibil să-i fi fost rău de la căldură, nu lipseşte mult să vedem şi câteva perechi de palme în direct. Discuţia revine pe partea economică, atunci când o tânără doamnă lansează o nouă ipoteză: "Eu cred că Isărescu face jocurile lui Băsescu şi lasă cursul să crească pentru ca să se sperie oamenii. Nu vedeţi că nu vrea să intervină deloc? Îi lasă pe aştia să-şi rupă gâtul, dar de plătit noi plătim la rate până vom ajunge să murim de foame".

"Păi să plătim, că merităm, de 20 de ani tolerăm hoţia. Nici peste 40 de ani nu o să fie cinste în ţara asta de...", e o altă replică, întreruptă la jumătate de 3 controlori RATB, care invită pe toată lumea să prezinte biletele şi abonamentele. Ştiu că e previzibil, dar îmi fac datoria să o spun, singurul fără bilet era chiar domnul care cerea constant respectarea legii şi a constituţiei. Probabil îndemnul se referea la ceilalţi. În tot acest timp, vecinul de scaun nu a fost de acord cu nicio intervenţie, însoţindu-le pe toate cu un singur cuvânt: "prostii". Cum staţia la care trebuia să cobor fusese lăsată de des-tul timp în urmă, am decis să duc lucrurile până la capăt, chiar dacă autobuzul se depopulase masiv. Mă prezint şi încerc să-l întreb pe vecinul de banchetă care e opţiunea sa politică, într-un autobuz "electoral". Se ridică nervos, spune: "Eşti d-al lui Voiculescu?", pe un ton plin de ură după care se aşază pe un alt scaun, la o distanţa tampon de jurnalis-tul pe care îl desconsideră total, chiar dacă, evident, nu este foarte bine informat în ceea ce priveşte ariile de acţiune ale mogulilor.

Trăgând linie, la capătul liniei autobuzului, este evident că oamenii sunt tot mai puţin capabili de dialog, preferând monologul bine repetat, împănat cu zvonuri şi bârfe de tot felul, şi că de la verbul zbierat la pumnul în falcă se poate trece foarte uşor.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Votul lui Eugen Simion este egal cu votul doamnei din autobuz. Aceasta este ideea de baza a democratiei.Indiferent cat de prost esti, daca ai 18 ani, ai dreptul sa alegi. Acest lucru se vede din plin.

    Aceste discutii "intamplatoare", provocate de diversi tipi prin piete, autobuze sau alte locuri aglomerate au o influenta foarte mare asupra oamenilor simplii. In ziaristi nu mai cred, sunt toti ai lui Voiculescu, asa ca apleaca urechea la astfel de barfe "dezinteresate".

    1. daca tpti jurnalistii ar fi de -ai lui Voiculescu , atunci mai bine sa ne retraga dreptul de vot. Miaitza Gadea e cel mai bun exemplu de director de televiziune, de jurnalist . Saptamanal ne serveste cate o portie generoasa de prostie asezonata cu salata de slugarnicie . ce este cel mai trist este ca astfel de oameni sunt platiti cu jde mii de euro iar cei care chiar isi fac treaba si inteleg ce inseamna sa prezinti sau sa produci o stire sunt vai steaua lor...sunt din ce in ce mai multe situatii in care doar cei care stiu ce sa faca din si cu gurile lor avanseaza, fie ca pupa fie ca latra . cine se ajuta doar de creier si maini , sa fie sanatos sa poata munci sa aibe ceilalti ce linge.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb