Regele Mihai: Sper ca, de aici încolo, domnia legii să fie de neclintit

Politică / 25 decembrie 2014

Foto: Agerpres

Foto: Agerpres

Regele Mihai afirmă miercuri, în mesajul său de Crăciun adresat românilor, că ţara a avut de făcut, la sfârşitul anului, "o importantă alegere democratică" şi îţi exprimă speranţa ca "de aici încolo" să fie "de neclintit domnia legii şi respectul faţă de rostul instituţiilor statului".

"Naţiunea noastră a avut de făcut la sfârşitul anului o importantă alegere democratică. Neaşteptat de mulţi oameni şi-au exercitat dreptul de vot, ceea ce dă speranţă şi bucurie. Ţara însă trebuie să rămână unită, fiindcă interesele fundamentale ale României sunt deasupra conjuncturii, deasupra puterii vremelnice şi a preferinţelor politice. Sper ca, de aici încolo, domnia legii şi respectul faţă de rostul instituţiilor Statului să fie de neclintit", subliniază regele Mihai în mesajul remis Agerpres.

Regele Mihai aminteşte că acesta este al şaptezeci şi cincilea an în care se adresează românilor de Crăciun şi afirmă că România anului 2014 este diferită de România anului 1940, dar şi diferită faţă de România anului 1989.

"Anul acesta, Europa a sărbătorit 25 de ani de la căderea dictaturii comuniste. Iar Bucureştiul a fost, pentru două zile, capitala morală a continentului, prin prezenţa atâtor lideri democratici care au scris istoria ultimului sfert de secol. Să ne plecăm adânc în memoria românilor, atât de mulţi la număr, victime ale negrei perioade din 1945 până în 1989", se arată în mesajul regelui Mihai.

Pe de altă parte, fostul suveran precizează că Familia Regală continuă munca socială începută de regina Elisabeta a României acum un secol şi jumătate.

"Proiectele educaţionale, culturale, de voluntariat şi de răspundere socială sunt continuate cu devotament. Fundaţia Principesa Margareta a României împlineşte 25 de ani. Tot atâţia ani împlineşte şi Principesa Moştenitoare de când a păşit pe pământul ţării ei", se menţionează în mesaj.

Regele Mihai salută şi iniţiativa individuală din România, arătând că sectorul privat s-a străduit să sporească prosperitatea societăţii, "chiar în condiţii descurajante, dând dovadă de creativitate, însufleţire şi patriotism".

Totodată, regele Mihai aduce recunoştinţă militarilor români despre care spune că au devenit admiraţi în lumea transatlantică pentru cât de mult realizează "cu resurse financiare atât de modeste".

Regele Mihai se adresează, în mesajul său, şi bătrânilor singuri, copiilor care cresc departe de ai lor, celor de toate vârstele "care nu au cum să-şi vadă de sănătate aşa cum trebuie".

"În zilele acestea, ne gândim la lecţia de iubire, suferinţă şi modestie a Domnului Nostru Isus Hristos. Naşterea Domnului aduce cu sine un desăvârşit exemplu de bunătate, de altruism, de grijă faţă de aproapele tău şi un neclintit ataşament faţă de familie. Întregii noastre naţiuni, trăitoare în ţară şi în Republica Moldova, precum şi tuturor românilor din alte părţi ale lumii, iubirea şi nădejdea mea! Aşa să ne ajute Dumnezeu!", încheie regele Mihai mesajul adresat românilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb