Reindustrializarea României - prioritatea Ministerului Economiei pentru anul viitor

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică / 15 decembrie 2021

Florin Spătaru

Florin Spătaru

Dezvoltarea sectorului microelectronic, a competitivităţii pentru industria prelucrătoare şi realizarea programului naţional geologic reprezintă cei trei piloni prin intermediul cărora Florin Spătaru, ministrul Economiei, doreşte demararea în anul 2022 a reindustrializării ţării noastre.

"România are o tradiţie în domeniul microelectronicii, dar în ultima perioadă am devenit integratori. Cumpărăm produse pe care le integrăm în ansamble sau subansamble şi apoi le exportăm. Ne dorim să dezvoltăm prin acest program un ecosistem care să includă companii mari, IMM-uri, centre de dezvoltare naţională şi universităţi pentru a asigura produsele necesare pentru industria auto şi alte sectoare ale economiei naţionale", a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul Florin Spătaru, primul program propus de ministerul de resort şi care este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu 500 milioane euro, dar pot fi accesate fonduri şi din mecanismul european de finanţare destinat inovărilor.

Prin acest program se vor realiza trei centre de producţie, precum şi centre de dezvoltare-inovare în jurul univeristăţilor din ţara noastră.

"Deja avem un număr de companii care doresc să implementeze proiectul. Suntem în fază de preselecţie, la sfârşitul lunii ianuarie vom avea un număr de beneficiari ai acestor fonduri. Sunt componente pentru industria auto, dar nu numai. Aceşti producători sunt producători mari care vor să îşi dezvolte aceste capacităţi de producţie şi cu siguranţă nu se vor opri doar la industria auto. În agricultură avem nevoie de semiconductori. Agricultura românească nu mai funcţionează aşa cum funcţiona în urmă cu 20 sau 30 de ani; are nevoie de automatizare, are nevoie de produse care să utilizeze astfel de materiale. Tocmai de aceea nu vrem şi nu ne dorim să restricţionăm, aşteptăm investitorii să vină şi să beneficieze atât de PNRR cât şi de alte facilităţi astfel încât să îşi poată dezvolta investiţiile în România. Vorbim atât despre investitori români cât şi despre investitori străini", a precizat ministrul economiei.

El a menţionat că, din informaţiile pe care le-a primit peste 20 miliarde euro reprezintă exporturi în sectorul electronic.

"Tocmai de aceea, proiectul care vizează microelectronica este foarte important pentru noi. Producând vom putea să îmbunătăţim balanţa comercială a României", a mai spus ministrul de resort.

A doua prioritate pentru anul următor pentru Ministerul Economiei o reprezintă Strategia de dezvoltare a competitivităţii pentru industria prelucrătoare, domeniu în care ar urma să fie realizaţi poli de colectare şi procesare a produselor pentru a stimula producţia şi consumarea de produse româneşti.

"Prin acest proiect, finanţat anual cu 2 milioane euro, putem să dezvoltăm lanţurile de valoare, să punem împreună materia primă şi industria prelucrătoare pentru a avea în piaţa naţională şi în piaţa europeană produse româneşti", susţine ministrul Florin Spătaru.

A treia prioritate a economiei interne ar fi în acest moment implementarea programului geologic naţional care a fost reglementat prin lege în anul 2018, dar care nu are încă adoptate normele de aplicare.

"Vrem în 2022 să aprobăm normele de aplicare şi să trecem la treabă, să identificăm materiile prime ce pot fi folosite în industria prelucrătoare şi să dezvoltăm clustere de producţie pentru a scăpa de sintagma România - exportator de materii prime. România trebuie să fie producător de produse necesare economiei. Dorim să evaluăm prin acest program haldele de steril, materiile prime din aceste halde şi să vedem cum le valorificăm în procesul de producţie. Vrem dezvoltarea unui lanţ de producţie pentru ca România să nu mai fie importator de materii prime. Pentru planul naţional geologic, bugetul este de 2 milioane euro", a precizat ministrul Florin Spătaru.

El a arătat că în acest moment funcţionarii Ministerului Economiei se concentrează pe implementarea celor trei programe destinate reindustrializării ţării noastre şi că ulterior, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Ministerul Mediului vor găsi soluţii concrete pentru toate sectoarele economiei naţionale.

În privinţa bugetului pentru anul viitor, ministrul Economiei a spus că acesta va fi undeva la 2 miliarde lei şi că va avea incluse componenta de salarizare şi componenta investiţională.

Legat de componenta investiţională necesară reindustrializării, Florin Spătaru a menţionat că va analiza în perioada următoare memorandumul privind colectarea la bugetul publice a dividendelor din profitul companiilor cu capital de stat şi va analiza cu direcţiile de specialitate din minister impactul asupra economiei şi a investiţiilor pe care companiile respective le aveau în derulare sau doreau să le iniţieze în următoarea perioadă.

În privinţa arieratelor înregistrate de companiile din subordinea Ministerului Economiei, Florin Spătaru a spus că aproximativ 50% din cele 43 de companii de stat sunt în stare de insolvenţă.

"Va trebui să facem o analiză în detaliu împreună cu consiliile de administraţie şi cu directorii unităţilor respective pentru a vedea care sunt soluţiile de eficientizare. Deocamdată nu am niciun plan de închidere a vreunei companii", a concluzionat ministrul Economiei.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nu s-a facut nimic 30 de ani,mai mult s-a distrus si spunem intr-un an de criza ca facem reindustrializarea Romaniei?Sunt”povesti de adormit copii”.

    Reindustrializare inseamna ca o sa primeasca cu bratele deschise industrii poluatoare care sunt gonite din tara lor de reglementari nationale si EU.

    PS: Cu 2M euro nu vad ce mare branza de industrializare poti finanta. O masina de litografie de la ASML e 100M. 

    1. Si tu acum, astia nu sunt in stare sa faca o autostrada, unde e cu lopata si pietris si tu vrei sa sara direct la productie de microprocesoare, cipuri de memorie sau microcontrolere...Sau tu chiar ai luat de bune povestile astea cum ca toate scumpirile se datoreaza lipsei de componente:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb