Reprezentanţii acţionarilor SIF4 convoacă AGA, SAI Muntenia se opune

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 septembrie 2012

Reprezentanţii acţionarilor SIF4 convoacă AGA, SAI Muntenia se opune

Tribunalul Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată a SIF "Muntenia" de către 17 acţionari

Curtea de Apel a suspendat provizoriu Ordonanţa CNVM, privind anularea concertării de la SIF4

Avocatul Cristian Duţescu: "Suspendarea Ordonanţei CNVM nu duce la anularea hotărârilor AGA din iulie"

După ce SAI Muntenia Invest, administratorul SIF4 Muntenia, nu a convocat acţionarii pentru rezilierea contractului de administrare, conform cererii reprezentanţilor acţionarilor, aceştia transmit că organizează ei înşişi AGA, cu scopul să-şi prezinte, în detaliu, concluziile referitoare la activitatea administratorului.

SAI Muntenia a replicat însă că această convocare nu ar fi una legală, astfel că războiul dintre cele două tabere pare să se transforme într-o poveste fără sfârşit.

Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor (CRA) Societăţii de Investiţii Financiare Muntenia (SIF4) urmea-ză să convoace Adunarea Generală, pentru aprobarea măsurilor propuse privind protejarea patrimoniului societăţii, potrivit unui comunicat transmis de CRA, ieri.

În comunicat se arată: "Măsurile care vor fi propuse sunt circumscrise strategiei consiliului de a se asigura că toate actele de administrare sunt efectuate în interesul SIF Muntenia şi a tuturor acţionarilor săi, cu o concentrare pe eficienţa economică a inves-tiţiilor şi a înlăturării cauzelor care generează pierderi, inclusiv prin iniţierea unor acţiuni de tragere la răs-pundere a tuturor persoanelor care au încheiat sau care vor săvârşi următoarele categorii de acte: folosirea bunurilor sau a fondurilor societăţii în folosul propriu sau al unei alte persoane, contractarea nejustificată a unor servicii şi bunuri, plata preferenţială a unor creditori, contractarea de servicii şi bunuri la preţuri semnificativ mai mari decât cele de piaţă, prestarea unor servicii sau transferul unor bunuri la preţuri semnificativ mai mici decât la cele de piaţă, deturnarea sau ascunderea unei părţi din activ, majorarea fictivă a pasivului, manipularea datelor contabile, nedezvăluirea informaţiilor relevante, falsificarea sau distrugerea de documente".

În replică, SAI Muntenia Invest a precizat că nu recunoaşte această convocare a Adunării Generale a Acţionarilor, pentru că nu sunt întrunite "cerinţele minimale şi esenţiale impuse de lege", potrivit unui comunicat al administratorului.

SAI Muntenia Invest a precizat că hotărârea CRA reprezintă un abuz în ceea ce priveşte relaţia cu administratorul SIF Muntenia şi o încălcare a drepturilor şi intereselor investitorilor, intenţia Consiliului fiind de a dezinforma cu privire la situaţia juridică reală a contractului de administrare al SIF "Muntenia".

"În prezent, contractul de administrare încheiat de SIF Muntenia cu SAI Muntenia Invest este în vigoare şi în derulare şi nu face obiectul vreunei proceduri de reziliere. În plus, conform prevederilor legale, condiţiile aplicabile unei rezilieri contractuale sunt cele statuate de Codul Civil şi de prevederile contractuale incidente şi nu pot face în mod legal obiectul unei decizii AGA", potrivit comunicatului Societăţii de Administrare.

SAI Muntenia Invest a menţionat că nu poate să convoace AGA, pentru că hotărârea CRA încalcă prevederile Legii 297/2004 privind piaţa de capital, conform cărora "diseminarea de informaţii prin mass-media" este considerată manipulare a pieţei.

În plus, administratorul a precizat că nu a primit din partea CRA o solicitare formală de convocare a AGA, ci doar copia procesului-verbal aferent şedinţei CRA unde s-a adoptat hotărârea respectivă, comunicare ce nu echivalează din punct de vedere legal cu o solicitare formală de convocare a AGA.

"Mai mult, precizăm că, pe baza cerinţelor specifice din domeniul pieţei de capital, (...) o eventuală propunere de convocare a unei AGA trebuie însoţită de fundamentări/propuneri de rezoluţii pentru fiecare punct propus a fi inclus pe ordinea de zi. (...) În prezent nu sunt întrunite premisele legale pentru convocarea de către SAI Muntenia a unei AGA având pe ordinea de zi punctele incluse în Hotărârea CRA nr. 25", potrivit comunicatului Societăţii de Administrare.

Cererea de chemare în judecată a SIF "Muntenia", admisă în instanţă

În timp ce Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor SIF "Muntenia" doreşte convocarea AGA, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată a SIF4, formulată de un grup de 17 acţionari, care solicită suspendarea hotărârilor de la AGA maraton din iulie, când a fost ales actualul CRA, potrivit unui raport curent remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Primul termen de judecată este pe 23 noiembrie.

Ordonanţa CNVM privind anularea concertării de la SIF4 - suspendată provizoriu

Curtea de Apel a emis, ieri, un certificat de grefă care atestă sus-pendarea provizorie a Ordonanţei nr.219/07.07.2012 emisă de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), privind anularea limitării dreptului de vot în AGA, a unui grup de 37 acţionari ai SIF "Muntenia", potrivit unui raport curent remis, ieri, BVB.

Avocatul Cristian Duţescu ne-a declarat că suspendarea Ordonanţei CNVM nu duce la anularea hotărârilor AGA din iulie.

Domnia sa ne-a explicat: "Hotărârile AGA rămân în vigoare. Acestea pot fi anulate doar printr-o hotărâre judecătorească. Suspendarea ordonanţei se admite până când se soluţionează procesul pe fond".

SAI Muntenia Invest a hotărât, în iulie, suspendarea drepturilor de vot reprezentând 11,88% din capitalul social al SIF "Muntenia", deţinute de un grup de 37 de acţionari.

Având în vedere documentele puse la dispoziţia CNVM, care a efectuat un control la sediul SAI Muntenia Invest, nu a reieşit exis-tenţa unei acţiuni concertate între persoanele cărora le-au fost suspendate drepturile de vot. În acest context, CNVM a emis Ordonanţa nr.219/07.07.2012, prin care a dispus anularea limitării drepturilor de vot ale celor 37 de acţionari.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. o sa ajungi la puscarie filimoane cu toata gascA TA DE HOTI FICA,DINU HOINARU ,ETC.NU VA DATI SEAMA CA VIETILE VOASTRE SE VOR TRANSFORMA INTR UN COSMAR VETI FI HAITUITI CA ANIMALELE SALBATICE SI INTR UN FINAL VI SE VA DA LOVITURA FATALA CARE INSEAMNA PUSCARIA CARE CEL PUTIN PT TINE TREBUIE SA FIE LUNGAAAAAAAAAAA

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb