Retailerul german de cosmetice "dm drogerie markt" a inaugurat, miercuri, cel de-al cincilea magazin din Bucureşti şi al 28-lea al reţelei din România, se arată într-un comunicat al companiei, citat de Mediafax.
Astfel, în prezent, compania deţine unităţi în Timişoara, Bucureşti (Vitan, Berceni, Militari, Pantelimon, Năsăud), Galaţi, Deva, Cluj Napoca, Arad, Constanţa, Brăila, Oradea, Târgu-Mureş, Piteşti, Reşiţa, Buzău, Lugoj, Sibiu şi Baia Mare.
"Pentru dm, următoarele luni, până la finalul acestui an, vor fi caracterizate de un ritm accelerat de deschideri", a declarat, vineri, în comunicat, directorul general al dm drogerie markt România, Milan Radin.
Holding-ul "dm drogerie markt", având în prezent peste 2.300 de filiale în Europa, a încheiat anul fiscal 2008/2009 cu o cifră de afaceri de 5,2 miliarde euro.
"dm drogerie markt" are în prezent 256 magazine în Ungaria, 188 în Cehia, 95 în Slovacia, 62 în Slovenia, 125 în Croaţia, 30 în Serbia, 33 în Bosnia-Herţegovina, 16 în Bulgaria şi 25 în România.