• Senatorul şi-a propus "să-i facă praf pe cei de la guvernare"
• "Părintele Constituţiei" consideră că Mircea Geoană va fi un bun lider de partid abia peste 10-15 ani
Senatorul Antonie Iorgovan va depune o contestaţie la partid, în urma retragerii sprijinului politic din partea PSD, prin care urmează să ceară revenirea asupra situaţiei. Domnia sa a declarat, ieri, că era hotărît să demisioneze din PSD, în urma retragerii sprijinului, însă Ion Iliescu l-a determinat să renunţe la această idee: "În primul rînd a venit cu argumentul că şi eu l-am convins pe dumnealui să nu demisioneze din PSD".
Amintim că Antonie Iorgovan a afirmat miercuri, la Senat, că "teza parlamentului unicameral este o imbecilitate", afirmaţie care i-a adus retragerea sprijinului politic. Biroul Permanent Naţional al PSD a decis să-i retragă sprijinul politic atît pentru funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de integritate morală a PSD, cît şi pentru funcţia de secretar în Biroul Permanent al Senatului.
Antonie Iorgovan a afirmat că nu poate califica ceea ce s-a întîmplat în Biroul Permanent Naţional. Domnia sa a subliniat că atunci cînd faci politică trebuie să ştii care sînt riscurile. "Eu plătesc cu retragerea sprijinului politic. Pe mine nu mă fac funcţiile politice pînă la urmă", a spus Iorgovan.
Pe de altă parte, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afirmat că Antonie Iorgovan a avut ocazia în şedinţa grupului social democrat, ca şi în Biroul Permanent Naţional, să-şi argumenteze poziţia.
"Discuţiile pe care le-am avut cu senatorii au arătat, pe de o parte, dorinţa de a avea disciplină şi fermitate în acţiunea conducerii partidului, dar, în egală măsură, să arătăm că cei care au făcut o gravă greşeală miercuri, precum cea a domnului Iorgovan, trebuie să fie apreciaţi şi pentru lucrurile bune pe care le-au făcut în interiorul partidului", a spus Geoană.
Senatorul Antonie Iorgovan a declarat, pentru ziarul "Bursa", că în ceea ce priveşte activitatea domniei sale în viitor, în cadrul partidului şi al Senatului, intenţionează "să-i facă praf pe cei de la guvernare şi să reţină atenţia opiniei publice cu privire la legitimitatea actelor juridice promovate de < savanţii > Coaliţiei". În altă ordine de idei, Antonie Iorgovan ne-a spus că nu a fost sancţionat pe fondul problemei, ci din cauza limbajului folosit.
Antonie Iorgovan a mai apreciat că abia în 10-15 ani, Mircea Geoană va fi un bun lider de partid. Senatorul PSD intenţionează să candideze în viitor la o funcţie de conducere în formaţiune, însă ceea ce urmăreşte în mod special este candidatura la funcţia supremă în stat.