REVISTA PRESEI 17.11.2012

Willy Homner
Revista Presei / 17 noiembrie 2012

ADEVARUL

Traian Băsescu: Am constatat că şi Guvernul Ponta face aceleaşi greşeli ca Guvernul Boc

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri la Palatul Cotroceni că în această perioadă ar trebui să se renunţe la jocurile politice şi că Guvernul Ponta face aceleaşi greşeli ca Guvernul Boc. De asemenea, şeful statului a precizat că primul şi cel mai important motiv al eşecului în lipsa de menţinere a creşterii economice îl reprezintă neutilizarea fondurilor de la UE.

Ponta: Propunerea de buget UE e inacceptabilă, iar Guvernul îl sprijină pe Băsescu să nu cedeze

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că propunerea preşedintelui Consiliului Uniunii Europene, Herman van Rompuy, privind bugetul european pentru perioada 2014-2020 este "extrem de nefavorabilă şi inacceptabilă" pentru România, iar Guvernul îl sprijină pe preşedintele Băsescu "să nu cedeze". Întrebat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, cum comentează propunerea preşedintelui Consiliului Uniunii Europene, Herman van Rompuy, privind reducerea bugetului UE pentru 2014-2020, Victor Ponta a declarat că propunerea este "extrem de nefavorabilă" României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alegerile, la firul ierbii. Ce ştiu bucureştenii despre colegiile şi candidaţii lor

A trecut o săptămână de la startul campaniei pentru alegerile parlamentare, iar străzile Capitalei s-au umplut cu afişe, panouri şi corturi electorale. Reporterii adevarul.ro au luat Capitala la pas pentru a afla ce ştiu bucureştenii despre alegerile de la 9 decembrie. Cei mai mulţi habar nu au cine sunt cei care vor să-i reprezinte în Parlamentul României. Nici despre colegiile în care sunt arondaţi nu ştiu mare lucru. Politicienii au coborât în stradă pentru a le cere oamenilor votul care să le asigure mult-râvnitul mandat de parlamentar. Chiar dacă bannerele cu imaginea candidaţilor sau cu promisiuni electorale sunt la tot pasul, oamenii simpli calcă iute pe asfaltul trotuarelor şi par să ignore tot arsenalul pregătit de partide.

Economia, din nou pe minus. Riscăm revenirea în recesiune

În trimestrul al treilea, Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,5% faţă de trimestrul precedent şi cu 0,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, pe fondul secetei. Prognozele pentru trimestrul IV sunt pesimiste. Seceta din vară a afectat direct economia românească, şi asta se vede încă de pe-acum în statisticile oficiale. Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 0,5% în trimestrul al treilea faţă de cel precedent, după ce în trimestrul al doilea abia ieşisem din recesiune, cu o creştere de 0,5%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, scăderea economică este şi mai mare, de 0,6% pe serie brută, respectiv 0,8% pe serie ajustată sezonier. În primele nouă luni ale anului, economia a crescut cu 0,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, potrivit estimărilor de tip "semnal" comunicate ieri de Institutul Naţional de Statistică.

Aproape 37.000 de români au îngroşat rândurile restanţierilor în primele nouă luni din 2012

Aproape 37.000 de români au încetat să-şi plătească ratele la bancă şi la instituţiile financiare nebancare în primele nouă luni ale anului, cei mai afectaţi fiind clienţii cu credite în valută, euro şi franci elveţieni. Astfel, numărul total al restanţierilor a ajuns la 726.000 de persoane la finele lunii septembrie, arată datele publicate de banca Naţională a României (BNR). Numărul de restanţe mai mari de 30 de zile se ridica la 984.000, cu peste 7.400 mai multe decât la începutul anului. Reiese că sunt debitori cu restanţe la două sau chiar la mai multe împrumuturi. Valoarea sumelor restante la creditele contractate de persoane fizice a ajuns la finele primelor nouă luni la 8,96 miliarde de lei (1,98 miliarde de euro), în creştere cu 14% de la începutul anului.

Chiţoiu: Oltchim va fi restructurat pentru o nouă rundă de privatizare

Oltchim Râmnicu Vâlcea va urma un plan de restructurare, desfăşurat pe o perioadă de şase luni, pe baza căruia se va încerca reluarea procesului de privatizare a combinatului, a declarat Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, potrivit HotNews.ro. Ministrul Economiei a precizat că optează pentru găsirea de soluţii în vederea finanţării, a reluării activităţilor şi a restructurării combinatului, astfel încât să-l pregătească pentru un nou proces de privatizare. Potrivit ministrului, finanţarea Oltchim va fi făcută, în principal, de unele bănci creditoare ale combinatului, care deja au oferit finanţări pentru reînceperea activităţii. Chiţoiu susţine că Oltchim trebuie să funcţioneze la 65% din capacitatea totală de producţie pentru a obţine profit.

Fiecare kilometru de autostradă din România va fi păzit cu arma pentru 6.800 de euro pe an

Începând de anul viitor, când vom merge pe autostradă, vom vedea din loc în loc, la orice oră din zi şi din noapte, agenţi dotaţi cu arme şi muniţie letale. Ei vor păzi fiecare kilometru de autostradă de hoţi. Aceasta este iniţiativa Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) care vrea să achiziţioneze servicii de pază pentru 400 de kilometri de autostrăzi, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 5,5 milioane de euro. CNADNR scoate la licitaţie contractele pentru asigurarea pazei pe cinci tronsoane de autostradă. Pentru fiecare tronson, acordul-cadru se va încheia pentru doi ani. Astfel, fiecare kilometru de autostradă va fi păzit de agenţi antrenaţi în săli de forţă şi cu arme pentru aproximativ 6.800 de euro pe an.

Der Spiegel: Iniţiativele prin care bogaţii Greciei vor să scoată ţara din criză

Economia Greciei a început să se prăbuşească de ani buni, iar acum ţara se luptă pentru a echilibra bugetul, prin impunerea de măsuri drastice de austeritate. Cei care nu au simţit încă aceste modificări sunt tocmai locuitorii bogaţi ai ţării, iar asta pentru că mulţi nu sunt impozitaţi deloc, iar alţii se eschivează de la obligaţia de a-şi plăti datoriile către stat. Cel mai mare magnat din industria navală grecească, George Economou, ar fi dispus să vorbească despre colecţia sa de artă sau despre pasiunea sa pentru pictorii germani sau despre noua sa achiziţie, o pictură a lui Botero, pe care a dat 330.000 de euro. În schimb, magnatul ar prefera să nu vorbească despre ţara sa. Dintr-o limuzină Mercedes, fiica miliardului, Alexandra, este de părere că ţara ei nu mai este la fel de sigură ca altădată şi se teme în permanenţă să nu fie răpită. "Da, chiar şi bogaţii Greciei au griji", comentează cotidianul german "Der Spiegel" într-o amplă analiză despre viaţa celor 1% din populaţia greacă.

Armistiţiul a fost încălcat: atacurile continuă în Fâşia Gaza. O explozie puternică s-a auzit la Tel Aviv

Focurile au continuat în noaptea de joi spre vineri şi în această dimineaţă la graniţa dintre Israel şi Palestina. Numărul celor ucişi de ambele părţi a crescut astfel la 23, iar 235 de persoane au fost rănite doar noaptea trecută. Potrivit corespondenţilor Reuters, o explozie puternică s-a auzit în urmă cu scurt timp la Tel Aviv, imediat după ce au fost pornite sirenele care anunţau un raid aerian. Israelul a început mobilizarea de trupe foarte aproape de teritoriul palestinian. Potrivit Associated Press, este vorba despre personal militar, tancuri şi armament.

Numărătoarea inversă: sfârşitul lumii, cel mai cronometrat eveniment

Oamenii care vor să ştie în orice moment cât timp mai trebuie să treacă până la un anumit eveniment au la dispoziţie o gamă largă de dispozitive şi aplicaţii, disponibile online sau pe gadgetul preferat. Cea mai populară numărătoare inversă printre utilizatorii care folosesc site-ul mycountdown.org în acest scop este cât timp mai este până la sfârşitul lumii. În secţiunea site-ului în care utilizatorii pot personaliza cronometrul până la un eveniment important din viaţa lor, cei mai mulţi oameni monitorizează cât timp a mai rămas până la sfârşitul lumii. Pentru aceasta sunt disponibile nu mai puţin de 221 de aplicaţii (widgets) care pot fi descărcate. Toate cronometrează cu cifre de diferite dimensiuni şi culori cele 34 de zile care mai sunt până la sfârşitul lumii. Conform acestora, "ziua X" va fi vineri, 21.12.2012.

EVENIMENTUL ZILEI

Bombonica lui Dragnea, datoare la stat cu 7,5 milioane de euro

Vicepreşedintele ANAF-ului, Florin Tunaru, a fost de două ori subordonatul lui Liviu Dragnea. Socrul acestuia este consilierul baronului din Teleorman şi unul dintre sponsorii electorali ai PSD. Discreta soţie a baronului USL din Teleorman, Bombonica Dragnea (43 de ani), are toate şansele să scape de problemele pe care le are cu Fiscul. Fostul consilier al lui Liviu Dragnea, Florin Tunaru, a fost promovat, în luna mai 2012, pe funcţia de vicepreşedinte la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). Economistul Tunaru (48 de ani) are ca responsabilitate îndrumarea şi coordonarea activităţii de inspecţie fiscală. Bombonica Dragnea deţine 98,62% din acţiunile la SC Hotel Turris SA. Firma a intrat în atenţia Fiscului după ce a făcut afaceri dubioase direct cu familia Dragnea, pentru a mări nejustificat cheltuielile firmei. Societatea trebuie să plătească statului 31,2 milioane de lei, aproximativ 7,5 milioane de euro, impozit pe profit şi penalităţi aferente impozitului potrivit unui control desfăşurat la sfârşitul anului 2011.

Zeci de milioane de euro risipite în "Afacerea Muzee"

Curtea de Conturi a făcut plângeri penale pentru cheltuirea nejustificată a banilor publici. Contractele au fost încheiate cu o singură firmă, prin "negociere liberă. Modernizarea majorităţii muzeelor naţionale din România a fost realizată printr-o risipă de zeci de milioane de euro, ne-au dezvăluit surse din cadrul Curţii de Conturi. Cea mai mare parte a banilor a fost plătită, fără documente justificative, pentru aşa-zise "opere de creaţie intelectuală", fără a se respecta legislaţia privind achiziţiile. Banii au fost încasaţi de aceeaşi firmă, Artex Services International, cea care a reabilitat şi muzeul Antipa la un preţ considerat exorbitant.

Referendum pentru minerit în Apuseni

Peste 70.000 de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne, pe 9 decembrie, pentru a-şi spune părerea despre repornirea mineritului în Alba. Pe 9 decembrie, concomitent cu alegerile parlamentare, în 35 de localităţi din Apuseni, va avea loc un referendum privind soarta mineritului în regiune. Cei 72.000 de cetăţeni cu drept de vot sunt solicitaţi să răspundă la întrebarea: "Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană?" Consilierii judeţeni au fost de acord ca referendumul local să fie organizat în aceeaşi zi cu parlamentarele în speranţa unor costuri de organizare reduse şi pentru a fi siguri că prezenţa la vot va fi suficient de numeroasă pentru ca referendumul să fie validat. Iniţiativa a fost aprobată cu 21 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 5 abţineri.

POLITICĂ LA UŞA BISERICII. Ponta şi Rus s-au întâlnit pe ascuns şi au mers la mitropolitul Clujului |

Fostul ministrul de interne Ioan Rus nu a participat la lansarea candidaţilor USL pentru judeţul Cluj dar s-a întâlnit în secret cu premierul Victor Ponta. Împreună l-au vizitat pe mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ şi au discutat despre proiectele importante ale Mitropoliei Clujului. Discuţiile au durat mai bine de 25 de minute şi s-au desfăşurat în biroul mitropolitului. Interesant este faptul că Ioan Rus nu a mers la Casa de Cultură a Studenţilor unde au fost lansaţi candidaţii USL, pentru a nu se întâlni cu liderul PNL Crin Antonescu. Relaţiile dintre cei doi nu sunt dintre cele mai bune. La final, premierul Ponta a fost condus de IPS Andrei la maşina cu care a venit. Ponta a avut o scurtă declaraţie. "Am discutat numai lucruri bune şi numai lucruri bune pentru că de distrus s-a tot distrus în România".

Crin Antonescu SCHIMBĂ STRATEGIA. El a devenit subit fan al Angelei Merkel

Schimbare de strategie. După ce a atacat-o pe Angela Merkel cu duritate pe parcursul demersului de suspendare a lui Traian Băsescu, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a găsit şi lucruri de admirat la aceasta. De asemenea, el şi-a nuanţat declaraţiile şi în raport cu UE şi SUA. "Vreau un preşedinte, un prim-ministru, un Guvern, un Parlament al României care să facă ceea ce face Angela Merkel pentru Germania, ei să facă pentru România, atât. Ştiu că România nu e Germania, ştiu că nu avem aceleaşi posibilităţi, ştiu că preşedintele României, primul ministru, Guvernul, oricare nu vom avea niciodată greutatea cancelarului german. Dar vreau să cred că avem dreptul să cerem aceeaşi determinare, aceeaşi hotărâre, acelaşi devotament. De asta e dreptul nostru, al românilor toţi, să ne alegem conducătorii. Ni-i alegem pentru noi, nu pentru alţii", a declarat Antonescu la lansarea candidaţilor USL de la Cluj, conform realitatea.net.

JURNALUL NATIONAL

Gică Popescu: "Mă trezesc la trei noaptea şi îmi vine să urlu. Tot ceea ce am muncit şi am realizat în 20 de ani în fotbal a dispărut într-o singură zi,"

La primul interviu după decizia Curţii de Apel în "Dosarul Transferurilor", prin care a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, Gică Popescu a apărut foarte marcat de eveniment. El şi-a exprimat speranţa ca instanţa superioară care va judeca acest caz va produce anularea acestei sentinţe, singurul mod în care imaginea sa, construită prin muncă, printr-o prodigioasă carieră de jucător profesionist, nu va putea fi pătată. Invitat al emisiunii "Vorbe grele", realizată de Victor Ciutacu la Antena 3, fostul internaţional a vorbit despre cum a primit decizia Curţii de Apel: "În acest moment am un urlet interior, brutal, îmi vine să urc pe casă şi să urlu. Mă trezesc la trei noaptea şi îmi vine să urlu. Tot ceea ce am muncit şi am realizat în 20 de ani în fotbal a dispărut într-o singură zi, în această săptămână.

Băsescu vrea reformă în sănătate: "Anual, plătesc o asigurare de sănătate la o firmă străină. Noi de ce nu putem avea aşa ceva?"

Preşedintele Traian Băsescu a reluat tema reformei în sănătate, pe care a promovat-o la începutul acestui an, înainte ca protestele de stradă, generate în parte şi de felul în care preşedintele l-a tratat pe Raed Arafat, l-au făcut să dea înapoi. "Reformă în sănătate, am încercat, m-am dat cu capul de perete anul acesta, în iarnă... Atâta timp cât nu permitem accesul de bani privaţi în sistemul de sănătate, nu vom avea performanţă", a spus Băsescu, acuzând actualii guvernanţi că nu vor să ia în considerare proiectul. "Stau cu proiectul legii sănătăţii şi îl plimbă prin sertare. O împletire între sistemul privat şi cel de stat în sistemul de sănătate este ceea ce ne trebuie acum. Eu, după operaţia de la Viena, am înţeles cât de rău este să nu ai o asigurare de sănătate. Anual, plătesc o asigurare de sănătate la o firmă străină, acum. Noi de ce nu putem avea aşa ceva", a spus Băsescu.

Cum explică NASA Apocalipsa anunţată de mayaşi. Astronomii, despre ce se va întâmpla în ziua de 21 decembrie 2012

Agenţia spaţială americană ne oferă răspunsuri la multe întrebări legate de ziua Apocalipsei prezisă de calendarul mayaş. NASA demontează scenariile privind sfârşitul lumii şi spune că nu va exista o inversare a polilor magnetici şi nici o aliniere a planetelor. Potrivit experţilor Agenţiei, 21 decembrie va marca doar solstiţiul de iarnă, anunţă NASA pe site. Pe pagina de web a Agenţiei, oamenii de ştiinţă răspund la întrebările care le-au fost adresate în legătură cu sfârşitul lumii, calendarul maya, alinierea planetelor, coliziunea planetei Nibiru sau a planetei X cu Pământul, inversarea polilor magnetici sau coliziunea Terrei cu vreun meteorit.

Verdict final: nesiguranţă mare pe piaţa asigurărilor

I s-a spus "pesimistul de serviciu", însă estimările sale privind piaţa asigurărilor s-au dovedit cât se poate de realiste. De mai bine de un an, Cristian Constantinescu, fost director al Allianz-Ţiriac şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR), s-a retras voit într-un con de umbră. Argumentat, Constantinescu vorbeşte despre piaţa românească a asigurărilor dintr-o poziţie cu care foarte puţini se pot lăuda: cea a unui om care a fondat o companie, a vândut-o pentru a o face şi mai puternică şi a condus-o cu pricepere, transformând-o în lider de piaţă. Este doar o chestiune de timp până când estimările sale se vor adeveri. Interesant de văzut este dacă cineva, măcar acum, se va obosi să îl asculte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb