REVISTA PRESEI MONDENE - 01.08.2011

I. C.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 1 august 2011

Adevărul

Schwarzenegger, aniversare cu fosta soţie

Arnold Schwarzenegger şi-a serbat cea de-a 64-a aniversare împreună cu fosta sa soţie, Maria Shriver, de care a divorţat în luna mai, după ce actorul a recunoscut că are un copil nelegitim cu una dintre fostele sale menajere.

Evenimentul Zilei

Obiecte care i-au aparţinut lui Bruce Lee, scoase la vânzare

Licitaţia va fi organizată în Hong Kong, iar printre obiecte se numără o scrisoare din 1966 şi o haină de blană creată în 1973, pentru filmul "Jocul Morţii". Organizatorii licitaţiei din Hong Kong, oraşul unde a copilărit actorul, estimează că vânzarea suvenirurilor va aduce venituri de peste 100.000 de dolari. Licitaţia va avea loc pe 6 august.

Evenimentul Zilei

Angelina Jolie şi-a pierdut din pasiunea pentru actorie

Actriţa Angelina Jolie a dezvăluit că rolul de mamă îi place mai mult decât cele pe care le interpretează în filme. "Nu-mi mai place să joc în filme ca altădată. Îmi place în schimb rolul de mamă", a afirmat actriţa în vârstă de 36 de ani, care creşte şase copii cu partenerul ei de viaţă, Brad Pitt.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb