REVOLUŢIA DIN KAZAHSTAN Kazahstanul - o nouă Ucraină?

Petru Romoşan
Ziarul BURSA #Editorial / 7 ianuarie 2022

Petru Romoşan

Negocierile ruso-americane de la Geneva din 9-10-12 ianuarie 2022 au început cumva în Kazahstan la 2 ianuarie, printr-o tentativă de "revoluţie colorată", un nou Maidan? Preşedintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokayev (omul Rusiei), la fel ca acum câţiva ani Assad al Siriei, a cerut sprijinul Rusiei şi al Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (organizaţie condusă, de facto, de Rusia).

Poliţia kazahă a afirmat că mai mulţi manifestanţi au fost "exterminaţi", iar câteva sute arestaţi. Banca Centrală a suspendat activitatea tuturor instituţiilor financiare, după ce câteva bănci au fost prădate. Internetul nu mai funcţionează de câteva zile. Protestele au început din cauza creşterii (provocatoare şi inutilă !), de la 1 ianuarie, a preţului gazului GPL, folosit masiv de autovehicule. Tulburările au demarat în regiunea Mangistau, în oraşele Janaozen şi Aktau (de la Marea Caspică), şi s-au extins în mai multe oraşe, printre care Almatî (Alma-Ata pe vremea URSS), capitala economică a ţării, unde au fost incendiate rezidenţa prezidenţială, sediul primăriei, iar sediul Parchetului a fost devastat. Protestatarii au ocupat şi aeroportul din Almatî. Guvernul a fost demis şi fostul dictator al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev (30 de ani de dictatură), a fost eliminat din postul de director al Centrului pentru Securitate Naţională (...). În regiunile vestice ale ţării, de la Marea Caspică, unde se găsesc cele mai importante zăcăminte de petrol, au fost şi sunt prezente în ultimii 30 de ani marile companii internaţionale de exploatare: ExxonMobil, ENI, Shell, Total, BP, China National Petroleum Corporation, ConocoPhillips, Inpex, KazMunayGas etc., cu "contractorii" lor.

Kazahstanul a făcut parte din Imperiul Rus (ţarist) şi apoi din URSS - Republica Socialistă Sovietică Kazahă. Cu 2.724.900 kmp, Kazahstanul are o suprafaţă de aproape 12 ori cât cea a României şi de cinci ori cât cea a Franţei; cu alte cuvinte, cât toată Europa de Est. PIB-ul Kazahstanului, care are o populaţie de 19 milioane, e comparabil cu cel al României. La începutul epocii moderne, Kazahstanul a fost disputat feroce de China şi de Rusia. Până la urmă, Rusia l-a integrat în imperiul său. Începând din secolul al XIII-lea, Kazahstanul a făcut parte din Imperiul Mongol, după ce în secolul al IX-lea fusese parţial islamizat. Limba kazahă e vorbită de 65% din populaţie, iar limba rusă de 95%. 70% dintre kazahi sunt musulmani, 26% sunt creştini (majoritatea ortodocşi). Ca şi Rusia, Kazahstanul face parte şi din Europa, şi din Asia.

Kazahstanul se învecinează cu Rusia, China, Marea Caspică, Turkmenistan, Uzbekistan şi Kîrgîstan. Cea mai lungă frontieră a sa e cea cu Rusia. Kazahstanul nu are doar o suprafaţă imensă, situată mult mai strategic decât Ahganistanul, între Rusia şi China, ci şi resurse naturale colosale. Este azi principalul producător mondial de uraniu (peste 40%). Kazahstanul a fost clasat în 2019 pe locul al doilea pentru rezervele sale de uraniu (15% din totalul mondial), pe locul al zecelea pentru rezervele de cărbune, pe 12 pentru cele de petrol şi pe 13 pentru cele de gaz.

Prin evenimentele violente, sângeroase din Kazahstan, confruntarea dintre SUA-NATO şi Rusia pare să fi început în inima Asiei. În media rusă, prorusă şi chiar americană (vezi site-ul Zerohedge) se fac trimiteri la implicarea MI6 (UK) şi CIA în rebeliunea din Kazahstan. Oficiali kazahi au vorbit despre "interferenţe externe". Deocamdată nu sunt probe în acest sens. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a avertizat împotriva intervenţiilor străine în Kazahstan. Trupele ruse şi cele ale alianţei regionale de menţinere a păcii vor neutraliza şi aresta, probabil, spioni şi agenţi dacă aceştia într-adevăr există.

Războiul din Ucraina a început cumva în Asia Centrală? Este vorba de un prim răspuns american la ultimatumul rus privind Europa de Est şi ţările din fosta Uniune Sovietică? Negocierile din ianuarie de la Geneva vor începe sub cele mai rele auspicii. Imperiul rus de azi al lui Vladimir Putin are şi el slăbiciuni evidente şi destule probleme nerezolvate la timp sau doar amânate în ultimii 30 de ani. Ca întotdeauna, ele pot fi speculate de adversari.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. am postat un comentariu la un alt articol Bursa : Liderul opoziţiei îl acuză pe Erdogan că incită la război civil

    comentariul meu de acolo era (parti extrase) :"(Erdogan) are el planuri mult mai inalte .... gen atragerea Rusiei intr-o cursa si penetrarea ei prin zona sudica." 

    asta afirmam eu in 5 ianuarie 2022 

    in 7 ianuarie 2022 a venit si confirmarea prin declaratia unui deputat al Dumei de Stat din Rusia, Vitali Milonov, care legat de Kazahstan a declarat in seara aceasta : " Ideea Marelui Turan, sub conducerea Ankarei, îi poate entuziasma pe unii "(nota: prin "Turan" se intelege un mare imperiu turcic intins de la Mediterana toooocmai pana in Siberia, sub conducerea Ankarei).  

    Eu cred ca Rusia nu are treaba in Ucraina de fapt.  

    Eu cred ca toate tulburarile din Kazahstan CREATE DE AGENTI EXTERNI AI TURCIEI (da, uite ca am zis-o direct! ) vor atrage atentia si furia lui Putin. Multe magarii s-au intamplat sub amprenta si semnatura Turciei (ultima majora fiind vanzarea de drone militare Ucrainei) ... dar ce se intampla acum in Kazahstan e groaznic de jignitor pentru Rusia si Putin!  

    Prevad si anticipez o reorientare a atentiei lui Putin dinspre Ucraina/Europa catre sursa problemelor.  

    Catre Turcia.  

    Am proprietatea cuvintelor si stiu ce zic.  

    Sfatuiesc SUA si NATO sa se indeparteze de Edogan si Turcia intrucat jocul nebun al lui Erdogan poate arunca lumea in al 3-lea razboi mondial. Erdogan trebuie izolat, Turcia trebuie izolata si sa NU antreneze activarea articolului 5 al Cartei NATO.  

    Erdogan e antichristul pe pamant si va aduce marele si ultimul razboi al omenirii - continua sa bipolaritate , balansare intre Rusia si SUA/NATO (cu scopul unor vise neo-otomane nebunesti) tensioneaza echilibrele Lumii!  

    Eu nu sunt de acord cu tensionarea echilibrelor lumii intre tarile foarte puternice pentru un nebun , pentru noul Hitler al Lumii - Erdogan!  

    Eu vreau pace!

    Antichristul turc sa fie eliminat! Acum!  

    1. Corect!

      SUA si chiar Nato s-au indepartat demult de Erdogan ... doar ca Turcia ca tara nu reprezinta doar Erdogan, e dificil de luat decizii politice dure care stii ca afecteaza populatia unei tari (ca nici Erdogan, nici Putin, nici Lukashenko nu sufera ei direct in urma restrictiilor impuse, ci populatia tarilor respective). Americanii si occidentalii stiu asta si incearca pe cat posibil sa fie ultima solutie (de ex cand se impun restrictii Rusiei sau Chinei, de obicei sunt blocate conturile unor oligarhi, oameni politici s-au companii care reprezinta guvernele sau autoritatile locale, nu tuturor din tara respectiva). Problema cu Erdogan este ca turcii din Turcia (nu diaspora) s-a lamurit deja care e treaba cu el, ce bine o duc sub politica lui, doar ca opresiunea puternica face foarte dificila schimbarea lui (chiar cand au votat pentru altcineva, cum a fost cazul la alegerile din Istanbul, Erdogan a contestat alegerile, aresteaza oamenii, taie bugetele, face totul posibil pentru ca noul ales sa nu poata conduce si sa devina nepopular, iar el Erdogan sa apara ca salvator). La fel Putin care "vegheaza" la bunastarea rusilor, ii apara, le ia apararea in fata oligarhilor, in fata strainilor care vor sa invadeze Rusia, etc. ...

      Tot Rusia este de vina si pentru ce se intampla acum in Kazahstan! Presedintele Kazahstanului,acesta care a cerut ajutor de la Putin,a incercat in ultimii ani sa stranga relatiile si cu Turcia si China! Kazahstanul a pastrat relatii bune cu Rusia,dar s-a apropiat mai mult si de China si Turcia! Erdogan a luptat si continua sa lupte pentru unirea popoarelor turcofone! Relatia dintre Turcia su Kazahstan era foarte buna! Singurul care nu este multumit de apropierea Kazahstanului de Turcia si China,este Putin! Diavolul de la Kremlin si-a bagat coada si in Kazahstan,la fel ca si in Ucraina,Georgia,Belarus,Moldov a!! Turcia sau China nu aveau nici un interes ca sa fie destabilizat Kazahstanul! Ceea ce se intampla acum in Kazahstan este ca untul pe felia de paine a lui Putin! De-a abia astepta sa vina ziua asta ,ca sa-si trimita trupele in aceasta tara importanta din Asia centrala! Nu numai ca astepta,el a instrumentat din umbra declansarea violentelor! Suta la mie! Kazahstanul are o pozitie geografica importanta si de aceea se bat pentru interese economice tari precum Rusia,China sau Turcia! Repet,Turcia nu avea nici un interes ca sa se ajunga la aceasta situatie! Relatiile dintre Turcia si Kazahtan erau din ce in ce mai bune! Kazahstanul face parte din Uniunea Euro Asiatica,impreuna cu Rusia,dar in acelasi timp incerca sa puna bazele unei uniuni a tarilor turcofone impreuna cu Turcia! Kazahstanul coopereaza si cu China,pentru investitii majore in "drumul matasii"! Este clar ca lumina zilei ca singurul care nu era multumit de miscarile Kazahstanului era Putin,asa ca a pus la cale inca un conflict sangeros in regiune!

    Arabia Saudita si alte state din golf sunt renumite pentru combustibili foarte ieftini. Un fel de opium pentru mase, pe care monarhiile locale il platesc pentru a mentine pacea sociala.

    Tinand cont ca si in Kazahstan exista resurse petroliere imense, de ce nu au abordat si ei aceeasi strategie ca cea a fratilor lor musulmani din Arabia Saudita ? 

    Tocmai de aceea nu inteleg afirmatia din articol: 

    " Protestele au început din cauza creşterii (provocatoare şi inutilă !) ... a preţului gazului GPL " 

    Provocare inutila din partea cui? 

    Daca statul kazah controleaza preturile, de ce ar risca sa-si antagonizeze populatia? 

    Multumesc pentru clarificari.

    1. e o operatiune de origine externa acolo , populatia e folosita doar ca "fundal" pentru operatiunea respectiva ... si nu conteaza dublarea de la 60-65 tenge (moneda Kazahstan) la 120 tenge a litrului de benzina ... conteaza impactul psihologic asupra populatiei care traieste cu ideea ca au o tara plina de petrol si gaze si totusi uite ca guvernul "rau" le ia pieile de pe ei, ii spoliaza...

      au iesit in strada sa protesteze (incepand cu 2-3 luni inainte fusesera expusi unei operatiuni de psy-ops - operatiuni psihologice militare - cu informatii si viziuni difuzate prin media si internet ... de o anumita natura) pasnic .... si pe acest fundal au aparut "hitter-ii " , oamenii de teren care au dat o turnura violenta protestului - ceea ce am numit eu mai sus "agentii externi ai Turciei".  

      Turcia face un joc dublu in zona cu tari cu "stan" in coada si le vrea sub aripa ei si nu reintegrate in URSS-ul nou visat de Putin.  

      Erdogan joaca cumpit de riscant soarta propriului popor si a tarii sale. Se pune cu insusi unul dintre cei mai puternici 3 oameni din lume (Biden, Putin, Xi Jinping) si i se pare normal sa o faca.  

      Eu atata zic: Erdogan nu e intreg la cap. Joaca jocuri geopolitice incredibil de riscante.  

      A fost lasat sa isi faca de cap in Azerbaidjan si i s-a urcat la cap

      Dar autoritatile din Kazakhstan nu zic nimic de implicarea Turciei,acuza tot SUA.Ciudat.Adevarul e ca Turcia ar avea cele mai mari interese,populatia e majoritar musulmana, tara e bogata in resurse naturale,e ideala pentru pseudosultanul Erdogan,maine-poimaine te pomenesti ca declara Turcia republica islamica.Dar totusi,aceleasi scenarii cu manifestatii pasnice care au degenerat in mod inexplicabil in mari violente care nu pot fi trecute cu vederea de catre autoritati s-au intamplat si in Siria si chiar la noi in 1989 era vorba de implicarea ,,agenturilor straine,,.Si in Ucraina a fost la fel.Asa a inceput tavalugul.

    Ideea asta ca toate revolutiile sunt organizate de americani cu motivul sa schimbe guvernele locale e aiurea ... adica lumea refuza sa creada ca pur si simplu in anumite locuri din lumea asta (nu doar in tarile ex-sovietice, dar au fost revolutii sau maidane si in nordul Africii, Iran, Asia de sud est, etc.) lumea pur si simplu a ajuns la capat cu rabdarea, nu mai vor guverne autoritare, vor si ei (ca si noi so oricine) sa traiasca mai bine, vor o tara "ca afara", vor libertate ... nu e totul o conspiratie americana organizata de CIA, evrei, iluminati, Soros si Bill Gates sau mai stiu eu cine. In loc sa discutam despre problemele din diferite zone ale lumii, de ce apar ele, ce ar trebui sa fie rezolvate, noi cautam cu imaginatie bogata, cine e in spate, cine trage sforile, care e conspiratia, etc. ...

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb