Revoluţionarii: "Întrebaţi-l pe Iliescu cine a deturnat Revoluţia"

F.A.
Politică / 21 decembrie 2013

Revoluţionarii care participă astăzi, în Bucureşti, la ceremoniile depunerii de coroane în memoria eroilor din 1989 au afişat bannere cu mesaje precum "Întrebaţi-l pe Iliescu cine a deturnat Revoluţia", potrivit surselor de presă.

Ceremoniile militare au început dimineaţă, la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, fiind organizate de Ministerul Apărării Naţionale şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

A avut loc o slujbă de pomenire a eroilor şi au fost depuse coroane de flori, în prezenţa a câteva zeci de persoane, între care rude ale victimelor din decembrie 1989.

În jurul orei 12.30, ceremoniile s-au mutat la troiţa din Piaţa Universităţii, unde circulaţia a fost restricţionată temporar pe bulevardul Nicolae Bălcescu, sensul spre Piaţa Romană.

La eveniment au participat militari din Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul" şi aproximativ 100 de persoane, între care şi un grup de revoluţionari, cu două bannere. Pe unul dintre acestea era scris mesajul "Nu mistificaţi isoria recentă, domnilor istorici. Întrebaţi-l pe Iliescu cine a deturnat Revoluţia din decembrie 1989, cine sunt vinovaţii pentru victime, cine sunt vinovaţii pentru mineriade, când se vor repara prejudiciile. Vrem adevărul. Semnat: Un supravieţuitor", iar prin celălalt banner se cerea "lustrarea clasei politice instalate după '89".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb