Riscul de fericire

Dacă oamenii politici nu excelează în claritate, cînd vorbesc despre criză, este de înţeles. Complexul de procese, cu efecte conjugate, ce degradează rapid toate componentele vitale ale societăţii româneşti, de la capitalul uman şi economie, pînă la educaţie, cultură, sănătate publică şi, mai general, condiţiile esenţiale ale calităţii vieţii, îşi are originea aici, în ograda noastră. Mai precis, în subsistemul instituţiilor guvernării şi ale administraţiei publice din România. Unul deturnat de la funcţiile sale. Din reglator al marilor echilibre sociale, s-a transformat în sursa principală de dezechilibre, a devenit mecanis-mul principal de distrugere a resurselor şi oportunităţilor de dezvoltare socială. Dincolo de definirea exactă a conţinutului şi a rădăcinilor crizei, atît teoria, cît şi practica instituţională au de rezolvat o problemă mult mai dificilă, în care ocultarea ideologică joacă un rol mult mai redus.

A doua întrebare esenţială pentru înţelegerea dinamicii evenimentelor crizei este: cît de gravă, de adîncă, de severă este actuala criză? Răs-punsul la această întrebare este esenţial atît pentru alegerea măsurilor menite să contracareze criza, pentru ordinea de prioritate care le este acordată, cît şi pentru graficul de timp în care măsurile strategiei anti-criză vor fi puse în practică. Dificultatea de evaluare vine din faptul că trebuie găsit un etalon comun cu care să măsurăm efecte sociale de naturi foarte diferite - economice, educaţionale, care ţin de starea de sănătate a populaţiei, de securitatea personală etc.

Un candidat ar putea fi "Riscul de ţară", indice cu expresie atît cantitativă, cît şi calitativă, folosit în sistemul financiar-bancar. El este elaborat şi utilizat în zona foarte specializată a instituţiilor menite să stabilească, pentru investitori sau asiguratori, o plajă de risc antecalculat, pentru operaţiile pe care şi le-ar asuma, într-o ţară sau alta, mai ales cînd este vorba despre operaţiuni gestionate de guvernul ţării respective - emisiuni de bonduri, bonuri de tezaur, împrumuturi pentru acoperirea deficitelor bugetare etc. Conceptul riscului de ţară ar putea fi extins, cu folos, pentru a agrega un indicator complex al severităţii crizei dintr-o ţară. În sens mai general, riscul de ţară, ca indicator pentru severitatea crizei, ar putea îngloba diferite aspecte ale riscurilor vieţii cotidiene, la care sunt supuşi cetăţenii ţării respective: ris-cul de deficit educaţional, riscul deficitului de securitate individuală (de la accidente, la siguranţa bunurilor/locuinţei), riscul deficitului de servicii administrative şi de gestiune a bunurilor publice, riscurile deficitului de asistenţă socială, ale deficitului de servicii de sănătate, ale deficitului de infrastructuri, riscurile ce rezultă din dificultăţile de acces la un loc de muncă, riscurile rezultate din subfinanţarea cronică a diferitelor activităţi esenţiale pentru existenţa comunităţilor sociale etc.

Al doilea candidat este Produsul Naţional de Fericire, indicatorul inventat cîndva pentru a descrie calitatea vieţii în micul regat al Buthanului. Luat în serios de oameni de ştiinţă de valoarea Premiului Nobel, cum este cazul lui Daniel Kahneman (laureat în 2002 pentru economie), acest indicator pretinde astăzi drept de reprezentare egal cu celebrul şi în bună măsură mistificatorul PIB (produs intern brut). Preşedintele Institutului Internaţional de Management a propus construcţia indicelui pe următoarele dimensiuni: bunăstare economică - măsurată pe indicatori cum ar fi gradul de îndatorare al consumatorului, venitul mediu raportat la indicele agregat al preţurilor, structura distribuţiei veniturilor pe categorii sociale; bunăstare din calitatea mediului, măsurată direct pe grad de poluare, zgomot, probleme de trafic; bunăstare fizică, evidenţiată pe morbiditatea severă şi date metrice ale sănătăţii fizice; bunăstare mentală, măsurată pe morbiditatea psihogenă, consum de psihotrope, număr de pacienţi cu afecţiuni psihice; bunăstarea locului de muncă, măsurată pe cererea pentru noi locuri de muncă, rata de schimbare a locului de muncă, plîngeri şi conflicte legale, legate de locul de muncă; bunăstare socială, măsurată pe indicatori cum ar fi cei de discriminare, rată a divorţurilor, plîngeri şi conflicte juridice generate în familie sau comunităţi mici, rata criminalităţii etc; bunăstare politică, măsurată pe calitatea politicilor cu efect local măsurabil, libertăţile individuale, nivel de conflictualitate internă şi externă.

Chiar dacă nu sunteţi expert în statistică socială şi economică, fiecare poate să-şi estimeze un coeficient propriu de "fericire", susţine Kahneman, folosind o metodă simplă. E suficient să ţineţi un jurnal în care, la sfîrşitul fiecărei zile, să fa-ceţi, în scris, după ce v-aţi liniştit gîndurile, o rememorare a întîmplărilor de peste zi.

Mă grăbesc să vă previn că, la noi, exerciţiul nu este recomandat celor cu afecţiuni sau predispoziţii pentru afecţiuni de inimă, ori cu stări sau predispoziţii depresive!!! Din păcate, nu ne paşte prea curînd un risc ridicat de fericire.