România a atribuit concesiuni de exploatare în Marea Neagră

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 iulie 2010

România a atribuit două concesiuni de exploatare petrolieră în platoul continental al Mării Neagre recuperat în urma deciziei Curţii internaţionale de Justiţie, a anunţat ieri Agenţia naţională a resurselor minerale (ANRM), potrivit Agerpres.

Câştigătorii apelului de oferte lansat la sfârşitul lui 2009, Lukoil Overseas-Vanco International (ruso-american) şi Melrose Resources-Petromar Resources (britanico-român), vor avea dreptul de a explora, dezvolta şi exploata două perimetre.

Un perimetru în platoul Continental al Mării Negre a fost câştigat şi de compania Petro Ventures Bv.

Mai multe mari companii petroliere, printre care ExxonMobil (SUA), Rompetrol (Kazahstan) şi Repsol (Spania), au depus oferte pentru aceste perimetre.

În urma deciziei din luna februarie 2009, CIJ a acordat României o suprafaţă de 9.700 de kilometri pătraţi din cei aproximativ 12.400 de kilometri pătraţi disputaţi cu Ucraina. Potrivit experţilor zona ar conţine aproximativ 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale şi 10 milioane tone de petrol.

ANRM a estimat că va fi nevoie de cinci până la şase ani şi de investiţii de mai multe zeci de milioane de euro pentru ca aceste resurse să poată începe să fie exploatate.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb