România e "conservă"

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Politică / 23 iunie 2022

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Expresia pare şocantă. Dar nu e chiar aşa. Veţi afla de ce, iar unii dintre voi vă veţi lua cu mâinile de cap. În anul de graţie 2100, dacă situaţia demografică continuă să se deterioreze în acelaşi ritm, vom avea zero locuitori. Aceasta ţară nu va mai fi locuită. În orice caz, nu va mai fi locuită de români. Iar într-un an intermediar, 2050, an în care vor mai trăi copiii noştri, populaţia României va fi de doar 10 milioane. Aceste cifre înspăimântătoare nu iau însă în calcul posibilitatea ca alte persoane să umple golul existent. Românii plecaţi şi descendenţii acestora sau pur şi simplu străini. Dacă golul nu este umplut cu ceva, România se transformă într-o conservă. Una lipsită de conţinut.

În această săptămână, am avut surpriza să lecturez un semnal de alarmă transmis prin intermediul unei analize semnate de generalul (r) de brigadă Bartolomeu Constantin Săvoiu. Acesta, deprins cu datele statistice, le invocă pentru a conchide că România se stinge. Moare repede şi sigur. Fireşte, din perspectiva propriei populaţii. Pentru că altfel am certitudinea că va supravieţui. Vom avea o Românie fără români.

Anual înregistrăm între 300 de mii şi 320 de mii de decese şi numai între 150 de mii şi 200 de mii de naşteri. Aceasta conduce, conform datelor statistice oficiale, la un sold negativ semnificativ. Dacă situaţia nu se schimbă, România se depopulează. De români. În plus, dincolo de aceste date furnizate de Institutul Naţional de Statistică, un număr semnificativ de mare de conaţionali, în special tineri, părăsesc România. Fie pleacă la muncă şi după un timp decid să nu se mai întoarcă, întemeindu-şi o familie în afara graniţelor, fie pleacă la studii şi, treptat, se integrează unor societăţi din alte state.

Paradoxul este că, în acelaşi timp, România devine o piaţă din ce în ce mai atractivă de forţă de muncă pentru populaţii din state mai sărace. Asta se întâmplă simultan cu nevoia de lucrători reclamată de diverse sectoare economice. Zilele trecute, societăţile din turism au tras un serios semnal de alarmă, reclamând faptul că Inspectoratul pentru Imigrări se mişcă greu sau nu-şi face deloc treaba. Asociaţia societăţilor din turism solicită în mod insistent o discuţie la nivel guvernamental, la capătul căreia să demonstreze că în România este necesară ocuparea de urgenţă, numai în acest sector, a 300.000 de locuri de muncă. În acest scop, organizaţiile de turism fac presiuni asupra Guvernului pentru a urgenta intrarea în ţară a persoanelor care solicită acest lucru. Ne putem uşor imagina, pornind de la acest exemplu la zi, ce se întâmplă în celelalte sectoare de activitate. Care şi ele sunt din ce în ce mai descoperite, atunci când vorbim de persoane calificate sau necalificate.

Din această mişcare aparent contradictorie constând, pe de-o parte, în reducerea sistematică a populaţiei de origine română şi presiunea la fel de sistematică a unor populaţii cu alte naţionalităţi de a ocupa locurile rămase libere, se naşte o altă Românie. Care nu le va mai aparţine românilor.

Există soluţii? Fireşte. Natalitatea, care este foarte scăzută, poate fi crescută prin stimularea familiilor care dau naştere mai multor copii. Numărul deceselor ar putea să scadă, dacă decidenţii politici ar face suficiente eforturi pentru a ameliora starea de sănătate a populaţiei. În măsura în care proiectul de ţară "O Românie educată", ratat de preşedintele Klaus Iohannis, ar fi totuşi implementat, România va deveni mai atractivă pentru tinerii care în prezent îşi completează studiile în străinătate. O "Românie educată" şi o Românie civilizată. Între altele, o Românie civilizată înseamnă siguranţa reală de care poate beneficia cetăţeanul. Protecţia acestuia. Un lucru care, din nou, lipseşte.

Pot fi cu uşurinţă imaginate şi scheme eficiente, prin care să fi susţinute familiile unor români care decid să revină în ţară. Şi, nu în ultimul rând, o idee pe care o tot susţin în ultima vreme, poate fi o soluţie. De-a lungul timpului, milioane de români au părăsit din divese motive această ţară. Mulţi dintre ei au fost forţaţi să renunţe la cetăţenie. Cei care doresc să redevină cetăţeni ai acestui stat sunt siliţi să se lupte mult timp, uneori ani de zile, cu birocraţia de la Bucureşti. Ar fi totuşi atât de simplu ca statul român să-i primească pur şi simplu cu braţele deschise. Să acorde automat cetăţenie tuturor celor care s-a născut aici şi care, fireşte, doresc să şi-o redobândească, soţilor sau soţiilor acestora, precum şi descendenţilor, indiferent unde s-au născut. În felul acesta, sunt convins că s-ar întoarce în ţara de obârşie mulţi români, care, prin experienţa cumulată în alte părţi, ar putea dinamiza societatea noastră.

Dar pentru asta mai trebuie să mai facem ceva. Să rupem lanţurile sclaviei. Să renunţăm o dată pentru totdeauna la prejudecata conform căreia România trebuie să fie o piaţă extrem de ieftină a forţei de muncă. Să mărim cu curaj nu numai indemnizaţiile pentru copii, ci şi salariile şi pensiile. Să ne impunem, sub aspect material, un trai civilizat la nivel european.

Dacă facem toate aceste lucruri, "Grădina Maicii Domnului" va rămâne în viitor populată de români. Dacă nu, conform legii vaselor comunicante, această ţară va fi treptat ocupată de străini.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Depopularea României de români nu se produce doar din cauza situației demografice dezastruoase și a exodului în masă, ci mai degrabă prin pierderea sentimentului tinerelor generatii că aparțin unui loc anume prin istorie, traditii și mai ales o limbă comună.

    Procesul de mancurtizare, de indobitocire și alienare a tinerilor, si nu numai, continuă în mod accelerat. 

    In 10-20 de ani se va trăi probabil în spațiul virtual atât de mult (vedeți că ne așteaptă în curând Metaversul), încât pentru locuitori nici nu va mai conta spațiul real în care o să-și târască existența. 

    Nu vor deține mai nimic, dar vor fi fericiți, vorba unui clasic în viață :) 

    probabil asta se doreste de nu se face nimic

    Acesta este rezultatul a peste 30 de ani de subventionare sistematica a depopularii Romaniei. In tara noastra statul subventioneaza si faciliteaza distrugerea familiei. Ce are nevoie o familie ca sa poata creste copii: venit stabil + casa cu mai mult de 2 camere. Sa va dau un exemplu simplu: in Cluj 2 camere costa in jur de 150.000 euro. Ca sa poata lua credit ambii parinti trebuie sa lucreze la NASA. In Romania statul discrimineaza negativ familiile cu copii la achizitia de imobile. O familie cu 3 copii este discriminata negativa fata de una fara copii la achizitia de imobile, respectiv are un scoring mai mic decat o familie fara copii, la venituri egale. Atunci e normal sa pleci din tara pentru ca nu iti permiti minimul necesar ca sa poti sa traiesti. Domnul SRR se face ca nu stie ca toate guvernele de pana acum, inclusiv alea care umblau cu natalitatea in gura (alea socialiste ca sa nu zicem altceva), nu au facut nimic si in continuare nu fac nimic. Sunt ocupati cu protectia cainilor, a pisicilor, a ursilor, etc. Doamna Firea se tot bate cu caramida in piept si se lauda ce mare stimulatoare este. Deci depopularea Romaniei este un obiectiv urmarit si atins, pas cu pas, nu este un accident al istoriei.

    Prima Casa ar trebui sa fie numai pentru familiile cu cel putin 1 copil, nu sa fie program social pentru ajutorarea cu fonduri de la buget a dezvoltatorilor imobiliari milionari in euro si a membrilor de partid care construiesc blocuri "pe persoana fizica".

    1. Statul ar trebui sa construiasca pentru populatie si sa vanda prin programul prima casa. Asa banii ar avea valoarea reala nu ar imbogatii "alesii"

      Ideea e ca statul subventioneaza averea personala a dezvoltatorilor si a celor care cumpara, nu subventioneaza un comportament dezirabil, respectiv natalitatea, ci stimuleaza acumularea de averi in sine, pe care nu o sa aiba cine le mosteni din lipsa de copii, adica un nonsens.

    Romania nu e un stat esuat, e un stat care va dispare efectiv. Va exista regiunea administrativa Romania, cu o populatie care va avea o cultura dar nu si o identitate nationala.

    Oricum, securistii o mai duc bine de pe spinarea Romanilor inca 80 de ani deci mai 2-3 generatii. Vor vedea stra-securistii cum dreg busuiocul atunci. 

    Ah, sa nu uitam pe Boc care in criza din 2008 a *redus* indemnizatia de cresterea copilului ca erau prea multe mamici care puneau presiune pe buget si mai si ieseau din campul muncii. Asa o mutare e de cartile de istorie: in perioada de criza, cand statul poate sa vine sa zica populatiei ca are gija de ei le-au intors spatele... pentru ca voiau copii. 

    Oricum, sa fi printe ultimii mayasi e ceva... 

    1. Romania nu va disparea pentru ca "Deus ex machina". Cand oamenii inebunesc intervine Dumnezeu direct. O sa i se spuna Al treilea nu stiu ce, Marele Reset, etc. Oricum vine ceva semnificativ.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb