Camera de Comerţ şi Indus-trie Bucureşti şi Asociaţia de Afaceri din Alexandria, Egipt, (Alexandria Business Association) au încheiat, ieri, la Bucureşti, un acord de cooperare comercială, cu prilejul aniversării a 100 de ani de relaţii bilaterale între România şi Egipt.
"Schimburile comerciale ale României cu Egiptul au cunos-cut în ultimii 15 ani o oarecare scădere. Aceasta se datorează în primul rînd faptului că majoritatea oamenilor de afaceri din România s-a orientat către Vestul Europei. În acest context, cei care ne concurează şi ne-au concurat ne-au ocupat anumite poziţii cîştigate în timp în Egipt, din punct de vedere al relaţiilor economice", a declarat preşedintele CCIB, Ştefan D. Popa, citat de Rompres.
"De la acest document aştept revigorarea relaţiilor economice cu Egiptul. Economiile noastre sunt complementare, intrarea noastră în Uniunea Europeană va însemna pentru relaţiile cu Egiptul un impuls", a adăugat el.
În cadrul discuţiilor cu delegaţia din Alexandria s-a precizat că primul partener al Egiptului este Uniunea Europeană, a arătat oficialul CCIB.
"În această situaţie ne aşteptăm ca şi din punct de vedere al comerţului, dar şi din punct de vedere al investiţiilor să se dezvolte colaborările dintre cele două ţări", a spus Popa.
De asemenea, el şi-a exprimat speranţa ca volumul schimburilor Egiptului cu ţările din Centrul Europei, fie membre ale UE sau nu, să dezvolte tranzitul de mărfuri pe teritoriul României, în special prin portul Constan-ţa, care va deveni cea mai estică poartă a Uniunii Europene.
"Alexandria este o zonă foarte puternic industrializată în Egipt, puternică economic şi, în aceste condiţii, un document care să se şi realizeze, cu comunitatea economică din Alexandria, va fi de bun augur", a mai spus acesta.
Acordul de cooperare între CCIB şi ABA precizează că cele două ţări vor încuraja şi facilita acţiunile de promovare şi dez-voltare a schimburilor comerciale şi a cooperării comerciale. De asemenea, acestea vor în-cerca în permanenţă să identifice noi oportunităţi pentru dez-voltarea legăturilor bilaterale.
Astfel, România şi Egipt se obligă reciproc să îşi asigure schimbul de informaţii în domeniul economic, în ceea ce priveşte tîrgurile, expoziţiile şi alte evenimente comerciale, precum şi să organizeze periodic întîlniri între organizaţiile comerciale şi companiile din România şi Egipt. Documentul are o valabilitate de doi ani, cu posibilitatea ca această perioadă de valabilitate să fie extinsă. "Ministerul Economiei şi Comerţului salută toate acordurile la nivelul structurilor ne-guvernamentale, în mediul de afaceri, pentru că apreciem că viitorul este al lor. Scopul Camerei de Comerţ Bucureşti este de a deschide drumuri pentru membrii săi către pieţele externe", a afirmat preşedintele Departamentului pentru Orientul Mijlociu în cadrul Minis-terului Economiei şi Comer-ţului, Valentin Moraru.