Romeo Ionuţ Comăniciu - propus de PDL, validat de comisiile parlamentare pentru şefia CSA

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 septembrie 2011

Romeo Ionuţ Comăniciu - propus de PDL, validat de comisiile parlamentare pentru şefia CSA

Cristian Constantinescu, candidatul iniţial al PDL, a primit, luni, 25 de voturi "împotrivă" şi 14 voturi "pentru"

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe l-au validat, ieri, cu 21 de voturi "pentru", 12 voturi "împotrivă" şi o abţinere, pe Romeo Ionuţ Comăniciu, director al sucursalei Astra Asigurări Braşov, propus de PDL pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Potrivit CV-ului depus la comisii, Comăniciu, director al sucursalei Braşov a companiei Astra Asigurări, este născut pe 8 ianuarie 1976 şi a studiat Finanţe Bănci Asigurări la Universitatea Spiru Haret, obţinând licenţa la Academia de Studii Economice în 1998.

În timpul şedinţei, deputatul PSD Petre Petrescu a precizat că social-democraţii nu vor vota în favoarea lui Comăniciu, afirmând că parlamentarii sunt puşi într-o situaţie penibilă.

"Suntem şi noi puşi într-o situaţie penibilă de indecizia unor oameni politici care încearcă să impună un om sau un altul. Personal, nu sunt de acord cu o astfel de atitudine. Voi vota împotriva dumneavoastră, nu bazat pe competenţele profesionale, ci ca mod de a manifesta nemulţumirea pentru implicarea totală a politicului într-o astfel de decizie", a spus Petrescu.

La rândul său, deputatul PNL Eugen Nicolăescu a afirmat că, dacă la conducerea CSA va fi pus un om fără experienţă, uşor de manipulat având în vedere şi vârsta pe care o are, atunci va exista o mare problemă, deoarece problemele cele mai importante ale economiei globale sunt cele financiare.

"Trebuie să privim cu maximă res-ponsabilitate această numire. Faţă de domnul Constantinescu, domnul Comăniciu este departe de a avea pregătire profesională", a spus şi Nicolăescu.

Candidatul iniţial al PDL pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Cristian Constantinescu, nu a primit, luni, avizul comisiilor parlamentare reunite de buget-finanţe din cele două Camere. Pentru numirea lui Constantinescu au fost 14 voturi iar 25 de voturi au fost "împotrivă".

La mijlocul acestui an a expirat mandatul a patru membri CSA, din totalul de şapte, respectiv Angela Toncescu (preşedinte), Tudor Baltă (vicepreşedinte), Constantin Buzoianu (vicepreşedinte) şi Corneliu Moldovan (membru).

În luna iunie, înainte de vacanţa parlamentară, PDL a anunţat că îl sus-ţine pe Constantinescu pentru funcţia de preşedinte CSA, nominalizare reconfirmată săptămâna trecută de către liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader.

Numirea domnului Comăniciu în fruntea CSA urma să fie supusă aprobării plenului Parlamentului, însă a fost amânată pentru săptă-mâna viitoare, ne-a declarat Maria Barna, preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor.

Cristian Constantinescu: "Un şef de sucursală la vârful CSA este un semnal prost pentru investitorii străini"

Numirea la conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a unui şef de sucursală, care se ocupă de vânzările unui asigurător într-o zonă, este un semnal extrem de prost pentru investitorii străini din industrie, a declarat fostul candidat la şefia instituţiei, Cristian Constantinescu.

"Conform fişei postului, un şef de sucursală are ca sarcină coordonarea activităţii de vânzări a unui asigurător într-o anumită zonă. El ştie să vândă asigurări. Ce se află în spatele unei poliţe, respectiv rezerve şi alte noţiuni tehnice, nici nu trebuie să ştie. Faptul că este propus şi, probabil, ales la şefia CSA va fi un semnal extrem de prost pentru investitorii străini, care vor înţelege că autorităţile nu sunt preocupate de acest domeniu, unul foarte important într-o economie", a declarat Constantines-cu, citat de Mediafax.

Cristian Constantinescu a condus operaţiunile Allianz-Ţiriac, al doilea asigurător local după nivelul subscrierilor din 2010, până în luna iunie a anului trecut şi s-a aflat în fruntea asociaţiei profesionale a asigurătorilor, UNSAR, până la mijlocul acestui an.

Domnul Constantinescu a afirmat în timpul audierilor la comisiile parlamentare reunite că problemele industriei asigurărilor au fost tratate cu superficialitate de autoritatea de reglementare. Domnia sa a spus că mai multe societăţi de profil sunt în stare de insolvenţă, însă nimeni din conducerea CSA nu şi-a asumat curajul să semneze "certificatul de deces" al acestora.

Cristian Constantinescu a menţionat că posibila preluare a şefiei CSA îl obligă, din punct de vedere moral, să vândă pachetul de acţiuni deţinut la Allianz-Ţiriac Asigurări, evaluat în urmă cu trei ani la circa 20 milioane de euro, negocierile cu Ion Ţiriac fiind deja iniţiate.

"Votul de ieri al membrilor comisiilor anulează negocierile. Nu mai vând acţiunile deţinute la Allianz-Ţiriac", a menţionat Constantinescu.

Romeo Ionuţ Comăniciu deţine integral societatea Anro Consulting SRL Braşov, care activează în domeniul consultanţei pentru afaceri şi management, conform datelor de la Registrul Comerţului.

În 2010, afacerile societăţii au scăzut cu peste 50%, la 109.017 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb