Romeo Stavarache a fost trimis în judecată

E.D.
Anticorupţie / 25 iulie 2014

Romeo Stavarache, primarul suspendat al Bacăului acuzat că ar fi primit mită peste 2,3 milioane de lei, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA împreună cu alte patru persoane..

Edilul este acuzat pentru cinci infracţiuni de luare de mită de la mai mulţi oameni de afaceri. Oficialul ar fi primit 2,3 milioane lei de la aceştia.

Potrivit rechizitoriului, la începutul anului 2008, Stavarache a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare ce era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 - octombrie 2011, Stavarache a primit suma totală de 810.670 lei.

De asemenea, în luna ianuarie 2009, Stavarache a pretins de la un alt om de afaceri suma de 150.000 de lei, pentru ca societăţii comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiţi în două tranşe, prin intermediul unei asociaţii sportive.

Mai mult, în luna aprilie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la acelaşi om de afaceri, un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti, având ca obiect construcţia unui bloc cu 45 de locuinţe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 - septembrie 2011, Stavarache Romeo a primit de la omul de afaceri, suma totală de 1.259.789,03 lei.

În luna martie 2010, Romeo Stavarache i-a solicitat administratorului unei societăţi comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să îşi execute în mod corespunzător obligaţiile ce decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate. În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte în lunile martie 2010 şi aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 lei, respectiv 30.000 lei.

În perioada martie - aprilie 2009, împreună cu Apostol Constantin, unul din inculpaţi, i-a solicitat inculpatului Căşuneanu Costel suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociaţii sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiţi în data de 24.04.2009.

Toate sumele de bani au fost primite de către Romeo Stavarache prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, administrate de inculpaţii Liviu Goian, Liviu Vasile Cenuşă şi Apostol Constantin.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului pe următoarele bunuri imobile situate în municipiul Bacău, aflate în proprietatea inculpatului Stavarache Romeo, respectiv un teren compus din trei loturi şi patru corpuri de clădire, până la concurenţa sumei de 2.390.459 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bacău cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb