Rompetrol Rafinare, investiţie de 11 milioane dolari în protecţia mediului

Elena Deacu
Companii #Energie / 23 iunie 2015

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a investit peste 11 milioane dolari pentru punerea în funcţiune a primei Instalaţii de Separare Particule (ESP) din România.

Potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), construcţia poate asigura un nivel al conţinutului de pulberi emise în atmosferă de instalaţia de cracare catalitică de pană la patru ori mai mic faţă de limita prevăzută de legislaţia europeană de mediu.

Noua instalaţie este parte a unităţii de cracare catalitică şi asigură funcţionarea tuturor proceselor acesteia în acord cu reglementările din domeniu.

"Investiţiile în proiectele tehnologice şi de mediu de peste 600 milioane USD realizate din 2008 până în prezent pe platforma Petromidia se înscriu în strategia KMG International de aliniere a tuturor activităţilor derulate la cele mai ridicate standarde europene de calitate, siguranţă şi mediu. Creşterea gradului de eficienţă şi de siguranţă a instalaţiilor rafinăriei, atât pentru angajaţi, cât şi pentru comunitatea în apropierea căreia ne desfăşurăm activitatea reprezintă o preocupare constantă pentru noi, iar prin creşterea capacităţii de prelucrare a rafinariei la 5 milioane de tone şi utilizarea acesteia la capacitate maximă am reuşit să ne reducem semnficativ amprenta impactului activităţilor asupra mediului înconjurător", a declarat directorul general al Rompetrol Rafinare, Yedil Utekov.

Dezvoltat în parteneriat cu Rominserv, contractorul general al KMG International, noul sistem implementat reduce particulele din gazele arse provenite din instalaţia de cracare catalitică. Înalta eficienţă a noii instalaţii constă în determinarea unui conţinut de pulberi în emisii de până la limita minimă de 13,32 mg/Nm3, sublimita prevăzută de lege (50mg/Nm3), în condiţiile funcţionării la capacitate maximă a instalaţiei de cracare catalitică.

Prin procesele sale tehnologice, instalaţia de cracare catalitică transformă materia primă grea în produse uşoare, precum benzină, gaze lichefiate, propilenă. Pe fondul funcţionării la debitul record de 160 de mc/h şi a conversiei de 89 de procente greutate, instalaţia este considerată cea mai performantă unitate din România.

Petromidia este prima rafinărie din ţară care deţine noua autorizaţie integrată de mediu. Având o valabilitate de 10 ani, actul atestă faptul că operarea instalaţiilor de pe platforma Petromidia se realizează în acord cu cele mai ridicate standarde de performanţă şi de protecţie a mediului, stabilind totodată condiţiile şi parametrii de funcţionare a activităţilor (nivelul emisiilor în aer, apă şi sol, măsurile de gestionare a deşeurilor). KMG International este una din cele mai puternice companii din România şi un important jucător în regiunea Mării Negre şi Mării Mediterane, care desfăşoară operaţiuni majore în rafinare, petrochimie, retail, trading, upstream şi servicii industriale. În Romania, KMG International deţine cea mai mare şi una dintre cele mai moderne rafinării din regiunea Mării Negre - Petromidia Năvodari, cu o capacitate anuală de rafinare de peste 5 milioane tone de materie primă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb