Rovana Plumb invită firmele israeliene să investească în ţara noastră în proiecte de infrastructură

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 8 august 2012

Situaţia de stabilitate macroeconomică din România trebuie exploatată de firmele israeliene, pentru a investi acum în proiecte de infrastructură în România, mai ales în domeniul apelor, a declarat, ieri, ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, într-o întâlnire cu ambasadorul statului Israel în România, Dan Ben-Eliezer.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului şi Pădurilor, pe agenda reuniunii s-au aflat preponderent subiecte din domeniul schimbărilor climatice, în condiţiile în care Uniunea Europeană şi-a asumat, sub preşedinţia cipriotă, atingerea unor obiective de parcurs importante în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

De asemenea, cei doi oficiali au discutat cu privire la gestionarea durabilă a resurselor de apă, Israelul fiind un etalon din acest punct de vedere.

"România are nevoie de transfer de know-how şi de experienţă în acest domeniu, pentru că resursele de apă trebuie gestionate în mod sustenabil din respect pentru generaţiile următoare", a subliniat Rovana Plumb.

În cadrul întâlnirii, ambasadorul Dan Ben-Eliezer l-a asigurat pe minis­trul român al Mediului că Israelul doreşte să continue foarte buna cooperare cu România în domeniul schimbărilor climatice.

"Suntem de părere că interesele noastre converg pentru a stabili ţinte viitoare realiste şi o colaborare eficientă în ceea ce priveşte procesul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon", a afirmat Dan Ben-Eliezer.

Ministrul Mediului a precizat că susţine abordarea pro-activă a Uniunii Europene în susţinerea politicilor de reducere a emisiilor, subliniind, tot­odată, importanţa mecanismului consensual la nivelul UE, astfel încât aceste politici să asigure atât protejarea integrităţii de mediu, cât şi reducerea decalajului de competitivitate între membrii UE şi utilizarea celui mai eficient mix de resurse energetice la nivelul fiecărui stat membru.

În plus, Rovana Plumb a subliniat oportunitatea pe care ţara noastră o poate reprezenta pentru firmele israeliene care doresc să investească în România. "România şi Israel au o colaborare foarte bună, care trebuie valorificată la adevăratul potenţial. Relaţiile economice sunt echilibrate, iar situaţia de stabilitate macroeconomică din România trebuie exploatată de firmele israeliene, pentru a investi acum în proiecte de infrastructură în România, mai ales în domeniul apelor", a spus ministrul Mediului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb