RUSIA, IN DEFAULT? UE interzice investiţiile statelor membre în Crimeea

Ziarul BURSA #Internaţional / 18 decembrie 2014

UE interzice investiţiile statelor membre în Crimeea

Miniştrii statelor membre UE au agreat noi sancţiuni vizând Crimeea şi Rusia, transmite Reuters. Sancţiunile vizează interzicerea investiţiilor în exploatările de petrol şi gaze din zona rusă a Marii Negre, arată sursă citată.

De asemenea, printre sancţiuni se va numără şi interzicerea dreptului pentru cetăţenii europeni de a finanţa sau cumpăra companii din Crimeea.

Măsurile, agreate la nivelul miniştrilor, vor fi adoptate de şefii de stat şi de guvern reuniţi în Consiliul European de la finalul acestei săptămâni, mai arată Reuters.

Barack Obama anunţă că va semna legea care autorizează noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele Barack Obama va semna legea adoptată de Congresul american, şi care autorizează noi sancţiuni împotriva Rusiei, a anunţat marţi Casă Albă, care subliniază că textul îi lasă o marja de manevră în demersurile care vor urma, scrie AFP.

Preşedintele are intenţia să semneze această lege deoarece ea îi menţine "flexibilitatea" privind oportunitatea de a impune sau nu noi sancţiuni, a declarat Josh Earnest, purtător de cuvânt al executivului american. Acesta a precizat că textul va fi semnat până la finele săptămânii.

Obama a afirmat în mai multe rânduri că apreciază drept "contraproductivă" impunerea de sancţiuni suplimentare de către SUA, fără o coordonare cu Uniunea Europeană.

"Dacă Europa şi Statele Unite ar fi divizate, ar fi o victorie strategică" pentru preşedintele rus Vladimir Puţin, sublinia el, săptămâna trecută, adăugând: "Modalitatea de a evita asta este să luăm în calcul impactul acestor sancţiuni asupra Europei, să fim măsuraţi în manieră în care le aplicăm şi să dăm dovadă de răbdare strategică".

Serghei Lavrov: "Occidentul încearcă să schimbe regimul din Rusia cu ajutorul sancţiunilor"

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat recent că are "motive serioase" să creadă că Occidentul încearcă să provoace o schimbare de regim în Rusia cu ajutorul sancţiunilor, relatează agenţia TASS, preluată de Mediafax.

"Am serioase motive să cred că aşa este. Unii politicieni occidentali nici nu încearcă măcar să ascundă" că sancţiunile lor au rolul de a forţa liderii ruşi să părăsească puterea, a declarat Lavrov, într-un interviu pentru postul de televiziune France 24, citat de Mediafax.

El a declarat că sancţiunile occidentale afectează economia Rusiei şi "nu ne fac nicio plăcere, însă această nu este problema noastră, ci a Uniunii Europene şi a Statelor Unite".

"Pot să va asigur că Rusia nu numai că va supravieţui, dar va deveni chiar mai puternică. Am trecut prin încercări mult mai dificile în cursul istoriei noastre şi, de fiecare dată, am ieşit din aceste aventuri mai puternici", a subliniat ministrul rus.

El a exclus o prăbuşire a economiei Rusiei, menţionând că acest lucru "se poate întâmplă doar în ţări mici şi, probabil, în Ucraina".

Putin a discutat la telefon cu Merkel, Hollande şi Poroşenko despre situaţia din Ucraina

Preşedintele Rusiei, Vladimir Puţin, a discutat la telefon cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi preşedintele Ucrainei, Piotr Poroşenko, despre situaţia din sud-estul Ucrainei, anunţă site-ul Kremlinului.

În cadrul discuţiilor a fost subliniată necesitatea încetării complete a operaţiunilor de luptă în Donbass. Schimbul de prizonieri şi retragerea armamentului greu au fost stabilite drept cele mai importante sarcini. De asemenea, au fost examinate probleme legate de sprijinul economic al regiunii şi acordarea de ajutor umanitar populaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb