Rusia nu a fost realeasă, ieri, în consiliul de conducere al agenţiei de aviaţie a ONU, în condiţiile în care puterile occidentale vor să tragă Moscova la răspundere pentru invazia sa în Ucraina, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Rusia nu a primit suficiente voturi pentru a rămâne în consiliul de conducere al Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), care reuneşte 36 de naţiuni, în timpul adunării agenţiei care se va desfăşura până pe 7 octombrie la Montreal.
Rezultatele votului au declanşat ieri o revizuire procedurală, în urma unei contestaţii a Rusiei.
Poppy Khoza, preşedintele adunării şi directorul general al aviaţiei civile din Africa de Sud, a calificat circumstanţa "fără precedent".
Rusia şi-a închis spaţiul aerian pentru companiile aeriene din 36 de ţări, inclusiv toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, ca răspuns la sancţiunile legate de Ucraina care vizează sectorul său aviatic, în urma invadării Ucrainei de către Moscova.
Occidentul spune că Rusia a confiscat ilegal sute de avioane străine, acuzaţie negată de Moscova. Canada şi Europa au declarat înainte de vot că se vor opune realegerii Rusiei în consiliu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.10.2022, 14:25)
Interesant ca nu acelasi lucru sa intamlat
cu USA care a avut 65 de conflicte militare
de la al 2 razboi mondia,