Rusia: o putere regională cu mari ambiţii

Partea I

De la căderea comunismului, nu s-au scris prea multe lucruri despre Rusia. Pentru noi, a rămas o ţară cu aceeaşi imagine de mare putere, lipsită de probleme şi în continuă creştere.

Sunt destule personaje în România care au interesul să întreţină această imagine. Totuşi, lucrurile în Rusia s-au schimbat.

De la căderea comunismului, Rusia a trecut printr-o recesiune economică puternică ce a durat din 1991 până în 1999 şi în care s-au produs schimbări fundamentale în economia ţării.

Produsul Intern Brut a scăzut cu 30% (aproximativ - 6,9% în fiecare an), inflaţia a atins valori între 2000% şi 800%, mai cu seamă în prima parte a intervalului, iar veniturile reale ale populaţiei s-au redus în termeni reali cu 25%.

Datoria publică pe termen scurt s-a majorat considerabil şi a ajuns la un vârf în 1998, când moneda nu a mai putut fi susţinută de banca centrală. Dar, tot în aceşti ani, guvernul a luat măsuri pentru a crea proprietate privată.

În primă fază (1988-1991), a fost lansat programul de "privatizare spontană" (cu salariaţi şi manageri) experimentat în Ungaria cam în acelaşi timp într-o formă similară.

În faza a doua (1992-1994), autorităţile ruse au lansat programul de privatizare în masă pe baza de "vouchere", introdus în aceeaşi perioadă în Cehia, Polonia şi România.

În faza a treia (1995), statul rus a aplicat sistemul "împrumut pentru acţiuni ("loans for share program"), un fel de locaţie de gestiune în varianta locală (management privat contra bani împrumutati de la banci), sectoare întregi din economie fiind acaparate de un grup restrâns de persoane, foarte probabil provenind din serviciile secrete sau cu legături de sprijin în serviciile secrete. Economia de stat socialistă s-a fracţionat în trei, formându-se un sector privat al micilor întreprinderi, cu pondere nesemnificativă în Produsul Intern Brut, un sector de oligopol, cu grad înalt de concentrare a capitalului, în care interesele oligarhilor se întrepătrund cu interesele serviciilor secrete şi ale unei "elite politice", precum şi un sector al economiei informale controlat de mafie.

Totodată, în Rusia a apărut o nouă clasă de patroni, formată din persoane care pe vremea Uniunii Sovietice operau pe piaţa neagră. Cei ce aveau o pregătire superioară au devenit "oligarhi", iar cei cu educaţie scăzută au creat structuri mafiote.

Pe fondul recesiunii economice şi al structurii de oligopol nou-create, aproximativ 150 miliarde de dolari SUA au ieşit din ţară în acea­stă perioadă, căutându-se investiţii în alte ţări.

De abia în ultimii ani aceste resurse financiare au început să se reîntoarcă în Rusia, sub titulatura investiţiilor străine directe.

Începând cu anul 1999, economia rusă s-a stabilizat şi a intrat într-un ciclu de recuperare. Produsul Intern Brut a crescut în medie cu 6,9% pe an, înregistrând variaţii cuprinse între 10% în anul 2000 şi 8,1% în 2007, cu rate mai mici de creştere în 2001 (5,1%), 2002 (4,7%) şi 2005 (6,4%).

În anul 2007, Produsul Intern Brut al Rusiei calculat în termeni nominali era de 1289 miliarde dolari SUA, de aproximativ 12 ori mai mic decât cel al SUA, de aproa­pe trei ori sub cel al Japonei şi de două ori mai scăzut decât cel al Chinei.

După PIB per capita, Rusia este pe locul 42 în lume (clasament FMI), iar după clasamentul Grupului Băncii Mondiale, această ţară se afla pe locul 53. Inflaţia a înregistrat un nivel înalt în 1999, după care a scăzut spectaculos an de an (de la 85,7% în 1999 la 9% în 2007).

Exporturile Rusiei au crescut de la 75.5 miliarde dolari în 1999 la 335,5 miliarde dolari, înregistrându-se constant o balanţă comercială pozitivă. În exporturile ruseşti, materiile prime au o pondere de 79%, din care petrolul, gazele naturale şi alţi combustibili reprezintă 64,6%, ceea ce reflectă o structură nesănătoasă a economiei şi o competitivitate scăzută.

Din exportul acestor mărfuri s-au creat rezervele valutare ale Rusiei care s-au majorat de la 12,5 miliarde dolari SUA în 1999 la 476 miliarde dolari la sfârşitul anului 2007 şi la aproximativ 559 miliarde dolari SUA în prezent.

Stocul investiţiilor străine directe a ajuns la aproximativ 103 miliarde dolari SUA, ritmul intrărilor de capital fiind mai mare în ultimii patru ani.

Totuşi, investiţiile străine directe în Rusia sunt mici, în comparaţie cu stocul investiţiilor acumulate de alte state mari în curs de dezvoltare, fiind realizate preponderent în sectorul energetic (2/3). De pildă, intrările străine directe în China pe intervalul 1993-2003 au fost de 500 miliarde dolari în toate sectoarele economice.

Investiţiile străine din Rusia sunt distribuite inegal în plan teritorial, concentrându-se în regiunile urbane cu industrie dezvoltată, precum Moscova şi Sankt Petersburg. Mai mult de o treime din investiţiile străine directe din Rusia provin din Cipru (19,8%), Luxemburg (15,3%) şi alte zone off-shore, fiind, cel mai probabil, de provenienţă rusească.

Rusia nu atrage capital străin decât în industrii cu bunuri primare şi intensitate înaltă a muncii. Apoi, deşi climatul investiţional în Rusia s-a îmbunătăţit în ultimii ani, există corupţie şi bariere administrative, mai cu seama în sistemul de licenţiere.

Chiar anul acesta, statul rus a introdus un nou sistem de licenţiere pentru 42 de sectoare considerate strategice şi de importanţă pentru securitatea naţională.

Rusia dispune de 83 regiuni, între care există decalaje de dezvoltare inter-regională, dar şi intra-regională. În ciuda creşterii subvenţiilor de la buget pentru regiuni (aproximativ 17 miliarde în 2006), multe dintre acestea se confruntă cu sărăcie, o infrastructură fizică deteriorată şi declin economic sau creşteri nesemnificative ale producţiei industriale.

Inegalităţile de dezvoltare spaţială favorizează fenomenul de migrare către zonele urbane din ves­tul şi sudul Rusiei unde se concentrează în prezent 75% din populaţia ţării. Numai regiunile care extrag materii prime sau unde sunt zone urbane puternice se dezvoltă. Indicele dezvoltării umane (HDI) în regiunea Moscova atinge valori comparabile cu cele din Cehia, iar regiunea Sankt Petersburg se apropie de nivelul Bulgariei, în schimb, Ingusetia are un indice al dezvoltării umane la acelaşi nivel cu Guatemala.

Pe intervalul 1999-2007 sectorul privat în loc să se întărească, şi-a diminuat contribuţia în Produsul Intern Brut de la 70% la 65%, ceea ce nu constituie un semnal bun pentru investitorii străini. Între anii 2004-2006, statul rus a preluat controlul unor companii considerate "strategice" în sectorul de petrol, aviaţie, finanţe, echipament energetic, fără să le etatizeze integral.

Sistemul educaţional instituţionalizat, care ar trebui să contribuie la creşterea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea calităţii stocului de cunoştinţe, este în mare parte neperformant, dispune de o bază materială învechită şi este infectat de corupţie. Totodată, salariile profesorilor sunt mici, doar în învăţământul superior acestea situându-se în medie între 300 - 500 dolari, la care se adaugă sporuri în funcţie de titlurile universitare şi poziţiile de conducere deţinute. Salariile profesorilor sunt mai mari în regiunile bogate. Statul rus a alocat educaţiei 5% din PIB, în ultimii ani. Dar, banii nu înlocuiesc reformele şi se risipesc în lipsa acestora. Deşi este supus unui proces cons­tant de erodare, învăţământul din Rusia, mai ales cel tehnic, constituie încă un punct tare pentru această ţară.

Sectorul de cercetare - dezvoltare cuprinde 4137 de instituţii de cercetare (în scădere cu 11% faţă de 1990), majoritatea fiind sub controlul statului. Numai 10% din aceste instituţii sunt legate de învăţământul superior şi 7% de întreprinderile private. De asemenea, 7,3% din institutele de cercetare -dezvoltare operează în sectorul privat. Statul rus investeşte de două ori mai mult în sectorul de cercetare-dezvoltare decât media pe ţările OECD, dar asta nu se datorează valorii investiţiilor, ci controlului preponderent al statului în acest sector comparativ cu sectorul de cercetare din statele occidentale care este în bună măsură privat. Sectorul de cercetare-dezvoltare din Rusia este unul dintre cele mai extinse din lume, având un mare potenţial uman.

Rusia dezvoltă tehnologii spaţiale, software şi nanotehnologii. Cu toate acestea, din lipsă de bani, sunt activităţi în sectorul de cercetare-dezvoltare (de pildă, IT) care operează off-shore, adică prin subcontractare, în beneficiul firmelor occidentale.

Totodată, salariile cercetătorilor sunt mici, ceea ce conduce la migraţia forţei de muncă în alte sectoare sau în străinătate. Prin urmare, sectorul de cercetare-dezvoltare contribuie în mică măsură la dezvoltarea economiei, dar menţine complexul militar-indus­trial.

Citiţi, în numărul de mâine, a doua parte a analizei.